Adevarul.ro

În atacul terorist de la Oklahoma City, din 1986, între autori s-au numărat şi doi cetăţeni americani. Unul dintre ei a declarat că scopul său era să ucidă cât mai mulţi oameni. Imediat după acel atentat, un analist prognoza că este posibil ca unii cetăţeni americani să comită asemenea acte pentru a se răzbuna sau pentru a-şi face auzit protestul împotriva guvernului.

În teribilul atentat terorist din 11.09.2001 asupra turnurilor gemene din New York şi asupra Pentagonului, există suspiciuni, care nu au fost înlăturate încă, asupra complicităţii unor cetăţeni americani.

Când am văzut avioanele intrând în turnurile gemene am exclamat: inamicul este dintre noi şi printre noi. Această ipoteză mi-a fost confirmată, din nou, de atacul terorist de la Fort Hood – Texas, săvârşit de un maior al armatei americane. Acea tragedie trebuie să ne dea de gândit tuturor, nu doar americanilor! Slăbiciunile trecute cu vederea, neglijenţa sau chiar reaua intenţie în cunoaşterea şi aprecierea oamenilor costă scump.

Răul tratament aplicat prizonierilor irakieni, în închisoarea Abu Ghraib, de către unii militari americani nu ar fi avut loc dacă cei care le-au produs ar fi fost stopaţi de la început sau ar fi fost excluşi la timp din rândurile armatei. Întâmplător, eram în SUA în perioada când a izbucnit scandalul şi am avut o discuţie pe această temă cu un ziarist de la San Francisco Cronicle. Acesta a spus: „Dacă armata americană nu ar fi vrut Abu Ghraib, nu l-ar fi avut!” Mi s-a părut nedrept acest mod de a vedea lucrurile şi i-am spus că nu există pădure fără uscături. A fost de acord, dar a opinat că uscăturile trebuie eliminate pentru a nu afecta toată pădurea.

Selecţie permanentă 

Tragicul eveniment de la Fort Hood repune în discuţie problema selecţiei personalului, care ar trebui să fie permanentă şi să cuprindă şi testări în situaţii limită, pentru că la greu se cunosc oamenii cu adevărat. Ştiu ce efecte devastatoare are toleranţa în domenii şi situaţii unde aşa ceva nu se admite. Cel mai elocvent exemplu este, cred, atentatul de la Fort Hood, în care ucigaşul pare să fi fost tolerat de colegi şi superiori deşi avea un comportament neadecvat pentru un militar.

Mai ştiu şi ce înseamnă să te temi de acuzaţia de discriminare, pe care, probabil, ucigaşul - de origine palestiniană - o folosea ca să închidă gura celor care îl avertizau că nu se comportă corect. Ştiu destule istorii adevărate în care unii militari americani, care mi-au fost colegi în diferite ocazii, au avut de suferit fiindcă au fost acuzaţi de discriminare, deşi acestea nu au putut fi probate. Am fost chiar martor la o dispută verbală în care un militar american se plângea că este discriminat şi de aceea nu este promovat într-o funcţie mai mare.

Am rămas siderat fiindcă ştiam că nu se prea omora cu munca şi nici nu era strălucit din punct de vedere intelectual. Este adevărat că nu i-a mers, dar se pare că ucigaşul de la Fort Hood a beneficiat, nemeritat,  de clemenţă şi aceasta s-a întors - indirect - împotriva armatei în ansamblu şi - în mod direct - asupra unor nefericiţi care au platit cu viaţa şi cu sănătatea.

Ce e de făcut?

Cu siguranţă mulţi se întreabă: ce-i de făcut? Nu cred că există un răspuns tranşant la această întrebare. Nu cred că există cineva care să poată spune când şi de ce un om ia decizia de a-şi ucide semenii. Îmi amintesc de un alt caz similar cu cel din Texas, tot în SUA, când un student de origine coreeană şi-a ucis mai mulţi coegi fiindcă se simţea discriminat şi neacceptat în compania colegilor săi americani.

Aceste cazuri par să confirme supoziţia lui Charles Fukuyama, care opina că descendenţii imigranţilor pot să devină terorişti fiindcă nu reuşesc să se integreze în ţările şi comunităţile lor adoptive.

Morala masacrului de la Fort Hood este simplu de enunţat dar foarte greu de aplicat: trebuie să fim mai atenţi cu oamenii necunoscuţi şi cu cei pe care nu-i cunoaştem suficient. Asta nu trebuie să ne conducă la paranoia de a bănui pe toată lumea sau de a fi mai puţin cooperanţi sau amabili cu semenii noştri. Pur şi simplu trebuie să ne raportăm la normele legale şi de bun simţ atunci când suntem în compania unor necunoscuţi. Înţelepciunea bătrânilor noştri care ne sfătuiesc să ne „spălăm rufele în familie” nu are în vedere numai disputele ci şi aspectele care sunt numai ale noastre, adică ale familiei, organizaţiei, comunităţii, ţării etc.

Când, după 11 septembrie 2001, SUA au adoptat Patriotic Act, au elaborat conceptul Homeland Security şi au constituit structura adecvată pentru a le pune în aplicare, mulţi au crezut că această decizie a Parlamentului şi a Guvernului echivalează cu încercarea de a atenta la drepturile omului. În realitate, prin această decizie SUA a vrut să completeze sistemul său defensiv, care era vulnerabil la inamicul care poate fi şi din interior, nu doar din exterior.

Atentatul de la Fort Hood dovedeşte că încă mai sunt breşe în sistemul defensiv al Americii şi încă într-un segment al acestuia care are misiunea de a fi în prima linie a apărării! De asemenea, această tragedie confirmă prognoza generalului Myers, fostul Şef al Comitetului Întrunit al Şefilor Statelor Majore al Armatei SUA, care spunea că „războiul împotriva terorismului va fi lung, poate mai lung decât o viaţă.”

Gen.(r) dr. Mihail Orzeaţă este profesor asociat la Universitatea de Apărare. A fost locţiitor al Şefului Statului Major General al Armatei.

Vezi şi

BBC: Spotting a red flag
If a soldier, a Muslim unhappy about waging war on other Muslims, gets in touch with a man well-known for advocating terrorism, shouldn't that "raise a red flag"? What do you think?

BBC: Sniper's motive remains a mystery
Muhammad was sentenced to death in Virginia for the murder of Mr Meyers. The Supreme Court has turned down his appeal. Only the governor of Virginia could grant last-minute clemency. Malvo was sentenced to life in prison. Their relationship is still little understood. Malvo has shown remorse. Muhammad's state of mind remains a mystery.