Falimentul statelor baltice, cu rezonanţe est-europene

FP România nr. 11 - Extrase din eseul „Noua decădere a statelor baltice”, publicat în ediţia curentă a FP România. În paginile FP din Adevărul de luni puteţi citi o critică a articolului făcută de domnii Vasile Puşcaş şi Mihai Răzvan Ungureanu, membri ai Consiliului Editorial FP România.

„Pentru a portretiza ţările baltice în degringolada actuală, cuvintele şi numerele nu sunt suficiente. Numai o hartă din vremurile vechi, cu un monstru marin, un vârtej sau poate un craniu şi două oase încrucişate ar începe să se apropie de ceea ce până recent era sclipitoarea poveste de succes a lumii ex-comuniste. O masă la un restaurant părăsit dintr-una dintre vechile şi rafinatele capitale Tallinn, Riga sau Vilnius îţi oferă o idee despre acest colaps. La fel şi liniştea şantierelor de construcţii neterminate, preţurile extrem de mici în hotelurile de lux apărute în anii de avânt economic şi căderea unui guvern leton sub greutatea actualelor probleme. Ţările baltice sunt astăzi primele pe lista eşecurilor Europei, având un declin economic cu două cifre, guverne în dificultate şi cheltuieli bugetare din ce în ce mai mici.

Dar este aproape de neconceput cât de plăcută ar fi părut actuala situaţie acum 20 de ani, când am vizitat pentru prima dată aceste ţări baltice, pe atunci încă republici sovietice. Ţările baltice au fost, practic, inexistente pentru lumea din afară timp de aproape jumătate de secol. Ca adolescent în Marea Britanie, în anii ‘70 citeam despre Estonia, Letonia şi Lituania ca despre ţinutul mitic Atlantis - un loc fabulos din trecutul îndepărtat, inundat printr-o catastrofă inimaginabilă. La începutul anilor ’80 m-am alăturat demonstranţilor din Londra pe ale căror bannere scria: „Afară cu estonii din Siberia! Afară cu soveticii din Estonia!” Era greu de spus care dintre aceste lucruri părea mai puţin probabil. La Londra am întâlnit supravieţuitori bătrâni, demni, ai lumii baltice pierdute, în încăperi prăfuite, care duhneau de nebăgare în seamă şi disperare. Chiar şi vizitarea ţărilor baltice în anii de guvernare comunistă era aproape imposibilă.

Apoi a venit micul miracol al anilor ’90. Când am locuit în ţările baltice, în ultimii doi ani ai erei sovietice, nu numai că am descoperit Atlantisul: l-am văzut cum a apărut din mare şi s-a alăturat Naţiunilor Unite. Ca editor al săptămânalului de limbă engleză The Baltic Independent, am consemnat ceea ce s-a întâmplat ulterior: cum republicile renăscute s-au agăţat de Occident, scuturându-se de moştenirea economică şi politică a ocupaţiei.

Acum, Atlantisul este lovit din nou de maree ameninţătoare şi nemiloase. Una dintre acestea este declinul brusc al economiilor baltice, care a luat startul acum doi ani, când au început să se spargă baloanele de creditare imprudentă. Acestea fuseseră umflate de convingerea că pieţele baltice se aflau în convergenţă rapidă cu ale Europei. Preţurile proprietăţilor şi ale bunurilor de consum au crescut vertiginos, creând uriaşe deficite de cont curent, pe măsură ce estonii, letonii şi lituanienii au beneficiat de credite facile, oferite de bănci dornice să-şi dezvolte cota de piaţă în cea mai dinamică nouă regiune a Europei. Preţurile pe metru pătrat ale apartamentelor de lux din capitalele baltice erau mai mari decât cele din Copenhaga.

Peste toate acestea a venit acum un val şi mai mare: recesiunea globală. Economiile mici şi deschise ale ţărilor baltice înfloresc atunci când vecinii lor sunt prosperi, şi se ofilesc când aceştia decad. În actuala grea situaţie, cererea pentru produsele baltice - alimente, mobilă, turism - scade atât pe pieţele europene, cât şi în Rusia. Aceasta a dus la scăderi spectaculoase ale PIB-urilor în cele trei ţări. Numai în primul sfert al lui 2009, PIB-urile s-au diminuat cu rate anuale de 12% în Lituania, 15% în Estonia şi 18% în Letonia. Forţată să accepte un ajutor de la FMI în decembrie, Letonia se luptă acum să satisfacă cerinţele impuse. Salariile din sectorul public au fost reduse aici cu cel puţin 20%. Cheltuielile publice pentru diferite proiecte vor scădea cu 40%.

Un al treilea val care loveşte este cel geopolitic. Rusia pândeşte în apropierea ţărilor baltice, ca un vecin dispreţuitor şi chiar ostil, efectuând exerciţii militare repetate, bazate pe scenariul recuceririi. Cele trei state baltice sunt acum membre ale NATO, dar se simt adesea la marginea Alianţei: înăuntru - pe hârtie, dar fără planuri de contingenţă şi fără prezenţă militară care să sprijine garanţia de securitate oferită de Articolul V al Tratatului NATO. Văzute de la Bruxelles şi Washington, retorica din ce în ce mai inflamată şi gesturile de ameninţare ale Rusiei ar putea părea doar fanfaronadă, dar de la Marea Baltică sunt ameninţătoare - cu atât mai mult cu cât nu au generat deocamdată niciun răspuns clar al Occidentului.”

Edward Lucas este senior editor la The Economist. Extras din eseul „Noua decădere a statelor baltice”, publicat în ediţia curentă a FP România (nr. 11, iulie/ august).