Surprize după căderea Zidului - de Moise Naim, FP US

Comentariu. Surprinzător în sine, sfârşitul paşnic al imperiului sovietic a produs o serie de repercusiuni neaşteptate pentru Europa. Competiţia chineză, adversitatea musulmană, adoptarea euro sau pro-americanismul est-europenilor sunt câteva astfel de surprize.

lÎn toată lumea, mii de spioni, generali, diplomaţi, profesori, jurnalişti şi alţi experţi şi-au câştigat existenţa studiind Uniunea Sovietică. Iată patru dintre consecinţele neaşteptate pe care prăbuşirea URSS le-a avut asupra Europei – experţii nu se aşteptau la niciuna dintre ele.

China a înlocuit URSS

În urmă cu două decenii nimeni nu-şi imagina că această ţară va afecta atât de direct vieţile europenilor din Vest, şi într-un mod în care Uniunea Sovietică  nu a fost niciodată capabilă s-o facă. Şi asta nu din cauza puterii ei nucleare, ci mai degrabă datorită puterii economice. După cel de-al Doilea Război Mondial, Europa Occidentală a trăit sub ameninţarea unei confruntări mortale cu sovieticii.

Din fericire această ameninţare nu s-a realizat niciodată, iar vieţile de zi cu zi ale europenilor n-au fost afectate. În schimb, creşterea economică a Chinei atinge viaţa cotidiană a europenilor: preţul la  televizoare, medicamente, benzină şi ipoteci – sau şansa de a găsi de lucru.  Capitalismul chinez va schimba Europa mult mai mult decât a făcut-o vreodată comunismul sovietic.

Inventarea  Euro

Nimeni nu a prevăzut că prăbuşirea Zidului Berlinului va stimula crearea monedei euro. Cine ar fi îndrăznit să spună că germanii vor renunţa la marcă?

Sau că francezii vor accepta să nu aibă propria lor monedă şi, în schimb, să adere la una controlată din Frankfurt? Şi că alte 14 ţări vor renunţa în mod similar la moneda lor în favoarea euro? Sau că, după o criză financiară cu efecte devastatoare pentru Europa, moneda în care lumea îşi va căuta scăparea, după prăbuşirea dolarului, va fi euro? Această monedă a fost o utopie, iar astăzi este o realitate care nu surprinde pe nimeni. Iar aceasta este o surpriză.

Slăbirea ponderii politice a Europei

În principiu, cu cât mai multe ţări se alătură alianţei, cu atât mai influentă ar trebui să fie aceasta. În 1960, alianţa europeană era compusă din doar şase ţări; în 2003, numărul lor crescuse la 15; iar astăzi este 27. Europa este o putere economică mondială. Democraţiile şi politicile ei sociale sunt invidiate peste tot, iar generoasele sale ajutoare pentru dezvoltare sunt căutate în fiecare colţ al planetei. Paradoxal influenţa ei politică globală a scăzut.

Potrivit unui studiu al European Council on Foreign Relations (ECFR), influenţa Europei în ONU în privinţa apărării drepturilor omului a scăzut brusc. La sfârşitul anilor 1990, 70% dintre membrii ONU au susţinut Europa în deciziile legate de drepturile omului. Astăzi, 117 din cele 192 de ţări cu drept de vot din cadrul ONU merg împotriva Europei.

ECFR mai spune că în 2008 Europa a trimis mai mulţi soldaţi în Afganistan. Dintre aceştia, 500 au fost ucişi acolo. Europa a egalat SUA şi în privinţa ajutorului financiar. Dar are puţine de spus în privinţa deciziilor strategice. Acelaşi lucru poate fi văzut în conflictul israelo-palestinian. Europa investeşte mulţi bani, încercând să găsească o soluţie, dar are o influenţă redusă. UE nu acţionează într-un mod concertat, iar asta îi reduce importanţa în lume.

Islamul în Occident

Cine şi-ar fi imaginat în timpul apogeului Războiului Rece că mulţi europeni se vor simţi mai ameninţaţi de imigraţia din lumea arabă decât de expansiunea dictaturilor comuniste? Sau că Polonia, Ungaria şi Republica Cehă aveau să devină metereze pro-SUA? Acestea sunt doar câteva dintre celelalte surprize ale Europei de după zid. Preocupările legate de imigraţie, mai ales cea din ţări islamice, sunt acum un subiect de conversaţie cotidian, exprimat prin termenul Eurabia. Între timp, în unele dintre fostele naţiuni membre ale blocului sovietic înfloreşte pro-americanismul.

Această realitate pe un continent unde anti-americanismul a fost tradiţional este încă o moştenire   surprinzătoare a prăbuşirii Zidului Berlinului.

Moisés Naím

- Redactor-şef al revistei americane „Foreign Policy“ pe care a relansat-o în 2003, pentru a deveni una dintre cele mai citite şi premiate reviste de politică internaţională.
- Fost ministru al Industriilor şi Comerţului în Venezuela şi director executiv al Băncii Mondiale.
- Ultima sa carte, din 2006, este „Ilicit: How Smugglers, Traffickers and Copycats are Hijacking the Global Economy“, tradusă deja în 18 limbi.