Sugestiile şi revelaţiile FP România nr. 12 - Nota editorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sugestiile şi revelaţiile FP România nr. 12 - Nota editorilor
Sugestiile şi revelaţiile FP România nr. 12 - Nota editorilor

Mandatul prezidențial 2009-2014 este primul care începe fără o „foaie de parcurs” primită de România de la instituții internaționale. „Foaia de parcurs” trebuie elaborată acum la București, iar FP România își aduce contribuția.

Citiţi şi : FP România nr. 12 - sugestii şi revelaţii americano-române

Mandatul prezidențial 2009-2014 este primul care începe fără o „foaie de parcurs” primită de România de la instituții internaționale. „Foaia de parcurs” trebuie elaborată acum la București, iar FP România își aduce contribuția.

În decembrie 2007, la prima noastră ediție în limba română, lansam, pe coperta revistei, întrebarea „Cine scoate România în lume?”. Promiteam atunci - și căutăm continuu să ne ţinem cuvântul - că vom reflecta viziuni și puncte de vedere românești asupra afacerilor europene şi globale. Nu era doar o afirmare a crezului redacției de la București. Pur și simplu, titlul de copertă era rezultatul unei îngrijorări firești la acea vreme. La aproape un an de la aderarea la Uniunea Europeană, România aluneca în dezbateri politice sterile și populiste, pe teme cel mai adesea marginale. Țara nu mai avea în față un nou proiect după ce, de bine, de rău, își făcuse temele aderării la NATO și Uniunea Europeană.

Timpul a trecut, FP România a ajuns la numărul 12, iar elitele politice - sau think-thank-urile ori mediul academic - nu au produs viziunea așteptată. România s-a complăcut într-un ciudat soi de izolare politică și economică autoimpusă, rămânînd să joace un rol marginal în Europa și insignifiant în restul lumii. Mandatul prezidențial ce va fi inaugurat după alegerile din noiembrie este primul care începe fără o „foaie de parcurs” primită de România de la instituții internaționale - Consiliul Europei, NATO sau UE. „Foaia de parcurs” trebuie elaborată acum la București, iar FP România își aduce contribuția.

Invitații noștri, din varii domenii de expertiză, propun o serie de ținte pentru mandatul 2009-2014 și sugerează căi de atingere a lor. Iar dezbaterea continuă dincolo de paginile revistei, pe www.agendapresedintelui.ro, unde alte voci, iar cititorii noștri își pot expune propriile idei. Câteva dintre ideile deja puse pe masa Preşedintelui sunt: să meargă la Chișinău, pentru a reseta relația cu Moldova, profitând de deschiderea noilor autorități de acolo; să facă din România o putere dunăreană; să se alieze cu țări precum Cehia și Polonia pentru a da un veto tabuurilor Europei sociale; să redeschidă drumul exporturilor românești pe „piețe tradiționale”, azi semi-abandonate, din Orientul Apropiat și Africa de Nord. Să susțină proiectul Nabucco, dar să tragă cu coada ochiului și spre Gazprom.

Asigurarea hidrocarburilor este o temă globală – şi o teamă deloc locală. Pentru a celebra cei 150 de ani scurşi de când colonelul Drake a călcat în „excrementul diavolului”, ediţia americană a revistei a întocmit un revelator pachet de analize ale prezentului şi viitorului pieţei petrolului – de la următorul vârf de preţ al barilului la imposibila evitare a dependenţei de furnizorii străini, chiar de state care nu-şi mai concesionează propriile resurse ci, eventual, concesionează resursele altora. La final aflăm că lumea „verde” va aduce propriile crize, pentru care astăzi refuzăm să ne pregătim - ale apelor, ale alimentelor.

Între timp, avem şi o istorisire americană a epopeii Nabucco, cea care „a ridicat Europa împotriva Rusiei”. FP România îi adaugă un la fel de revelator set de analize la rece a avantajelor și dezavantajelor fiecăruia dintre cele două proiecte rivale, realizate împreună cu experți nu doar români şi americani, dar şi ruşi. Completăm iarăşi viziunea globală a FP cu scrutarea orizonturilor vecinătăţii apropiate României.

Vezi Coperta si Sumarul ediţiei.

Nota editorilor români

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite