Discursul re-ministrului Cristian Diaconescu pentru FP România

Cristian Diaconescu

Invitat FP. În loc să vorbească în cadrul Forumului Economic şi Energetic al Mării Negre organizat la Bucureşti, cum era de mult planificat, pe 2 octombrie 2009 Cristian Diaconescu a ţinut o conferinţă de presă ocazionată de încheierea bruscă a mandatului său de ministru de Externe. Acţiunea şi reprezentarea internaţională erau victime colaterale ale năucelii din politica internă. Interviu-discurs republicat, cu ocazia întoa

Între Ziua Diplomaţiei de la începutul lunii septembrie şi discursul în faţa Adunării Generale a ONU de la sfârşitul lunii 2009, ministrul Diaconescu a acordat revistei FP România un amplu interviu despre obiectivele şi resursele diplomaţiei române. Una dintre idei este că în afacerile externe există planificare de lungă durată, iar profesioniştii din diplomaţie asigură continuitatea. Să sperăm că, după cum ne spunea deja fostul ministru, „nimic nu este la voia întâmplării în politica externă a unei ţări care se respectă”.

Trecutul

Ce noi « instrumente » au adus diplomaţiei române UE şi NATO? Cum s-au modificat după aderarea la NATO strategiile internaţionale ale României - în sensul unor deschideri, dar şi al unor îngrădiri? Dar după aderarea la UE ?

Cristian Diaconescu: Principala pârghie de influenţă pe care ţi-o aduce apartenenţa la NATO şi la UE este însuşi faptul că poţi să-ţi expui şi susţii viziunea, abordările şi, până la urmă, interesele chiar în cadrul de dialog şi consultare oferit de aceste structuri. Am în vedere aici atât procesele decizionale consacrate evoluţiilor din interiorul Alianţei, respectiv de la nivel comunitar, cât şi dezbaterile privind acţiunile în raport cu terţii. Ca să nu mai vorbesc de efectele benefice pe care participarea în aceste formate le induce asupra asupra legăturilor bilaterale pe care le ai cu fiecare dintre membrii clubului şi de faptul că a face parte din NATO şi UE îţi aduce un plus de credibilitate, un plus de relevanţă dar şi de expertiză în relaţiile cu oricare alt actor internaţional, fie el stat sau entitate multilaterală.
Nu vreau să rămânem prea mult în abstract, aşa încât aş da câteva exemple pentru categoriile de inter-relaţionări menţionate anterior.

În cadrul NATO, perioada actuală este marcată de iniţierea dezbaterilor pe tema actualizării Conceptului Strategic al organizaţiei, iar prezenţa noastră la masa de discuţii ne va permite să contribuim la configurarea viitorului rol al Alianţei pe scena internaţională, în aşa fel încât să asigurăm o reflectare corespunzătoare a intereselor primordiale de securitate ale României, cum ar fi cele care ţin de stabilitatea vecinătăţii noastre imediate.

Dezbateri similare se produc la nivelul UE şi ne propunem o acţiune consistentă în fiecare din procesele aflate în derulare, fie că este vorba de reformarea cadrului instituţional şi politic, în perspectiva aşteptatei intrări în vigoare a Tratatului de la Lisabona (nu întâmplător ne dorim pentru România un portofoliu important în viitoarea Comisie Europeană), de restructurarea bugetului comunitar şi negocierea noilor perspective financiare post-2013 (unde  dorim ca politica de coeziune şi Politica Agricolă Comună să beneficieze în continuare de alocări importante de la bugetul UE), de consolidarea PESA (la care avem deja o participare substanţială) sau, pentru a înţelege cât de largă e plaja temelor de discuţie, de definitivarea poziţiei comune în negocierile internaţionale privind încheierea unui acord post-Kyoto în domeniul schimbărilor climatice.

Există şi un număr de iniţiative ale UE sau sprijinite de UE care, într-un fel sau altul, implică şi terţe părţi şi la a căror apariţie sau dezvoltare România a avut o contribuţie determinantă, ele răspunzând unor obiective prioritare asumate de ţara noastră. Mă gândesc aici la Sinergia Mării Negre, la proiectul Nabucco, a cărui importanţă şi relevanţă pentru securitatea energetică europeană este larg asumată în prezent (mai ales în urma semnării Acordului interstatal din luna iulie 2009, de la Ankara), deşi la un moment dat România rămăsese printre puţinii săi susţinători, dar şi la Strategia UE pentru regiunea Dunării, o idee româno-austriacă recent însuşită la nivel comunitar.

Aş evidenţia, deopotrivă, locul special pe care îl ocupă în preocupările noastre actuale de politică externă dorinţa de intensificare şi substanţiere a parteneriatelor strategice cu ţări precum SUA şi Franţa, dar şi intenţia de a stabili astfel de relaţii cu Turcia şi cu Azerbaidjanul, pentru a da exemple non-UE şi a remarca, implicit, influenţa pozitivă pe care apartenenţa noastră la cele două structuri fundamentale a avut-o asupra configurării acestor raporturi bilaterale speciale şi, în general, a sistemului de relaţii externe al României.

În ce priveşte îngrădirile care au apărut în acţiunile şi manifestările diplomaţiei româneşti  prin aderarea la NATO, respectiv UE, cred că e un cuvânt prea radical. Există anumite limitări, auto-impuse fără rezerve, de cele mai multe ori, pentru că vizează nişte aspecte principiale. Odată intrat într-un club fundamentat pe anumite valori şi reguli de comportament, trebuie să le respecţi în fiecare pas pe care îl faci şi cu fiecare interlocutor pe care îl ai. Aceasta include şi asumarea unei solidarităţi cu ceilalţi membri de câte ori decidem cu toţii astfel, uneori poate chiar în dauna unui interes momentan bilateral, să spunem, de exemplu, cu un actor care are o conduită în totală contradicţie cu valorile şi regulile de care vorbeam, în relaţia cu unul dintre membrii UE sau dintre aliaţi. Chiar dacă ar apărea situaţii de limitare, orice abordare serioasă va demonstra că mie, ca ţară, îmi convin astfel de limitări pentru că, la rândul meu, pot ajunge în situaţii în care să mă bazez pe solidaritatea tuturor celorlalţi membri. E totuşi important de subliniat că nici în NATO, nici în UE, nimeni nu te poate obliga să accepţi o măsură care contravine intereselor tale. Nu e mai puţin adevărat că recursul la acest drept de veto implicit trebuie făcut cu o anumită ponderaţie şi echilibru.

Prezentul

La MAE a avut loc o întâlnire cu directorul Transgaz pentru a se discuta evoluţia implicării româneşti în proiectul Nabucco. Cu ce alte industrii strategice mai are MAE asemenea întâlniri?

Asigurarea securităţii energetice a României reprezintă un obiectiv strategic pentru România şi, implicit, pentru MAE. În acest context, a avut loc recent la sediul MAE, întrevederea cu directorul general al companiei Transgaz, Ioan Rusu. Întâlnirea a oferit posibilitatea discutării proiectului Nabucco, proiect care reprezintă prioritatea numărul unu în domeniul proiectelor de infrastructură energetică, MAE implicându-se activ în procesul de negociere şi în semnarea Acordului Nabucco, la Ankara, la data de 13 iulie 2009. Vom continua să ne implicăm şi să susţinem, în limitele competenţelor pe care le are MAE, etapele următoare necesare pentru materializarea proiectului respectiv pregătirea elaborării şi susţinerii legii de ratificare a Acordului pentru proiectul Nabucco. Un alt subiect pe agenda întâlnirii cu Transgaz l-a reprezentat  informarea  mai largă cu privire la stadiul proiectelor energetice în care este implicat Transgaz cu impact asupra securităţii energetice a României, inclusiv posibilităţile pe care MAE le are în vederea sprijinirii acestor proiecte.

Tot în contextul circumscris securităţii energetice am mai avut recent întâlniri cu reprezentanţii Petrom, iar la nivelul conducerii MAE au avut loc întrevederi cu reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, precum şi cu cei ai unor companii străine din domeniul energiei, cum ar fi RWE (Germania), implicată de asemenea în proiectul Nabucco şi Lufkin Industries, din SUA, care şi-a exprimat interesul de cooperare pentru domeniul instalaţiilor petroliere.

Ce acţiuni de diplomaţie economică derulează MAE?

În prezent, rolul diplomaţiei economice este într-o continuă dezvoltare în toate statele cu tradiţie diplomatică, care au recunoscut rolul de facilitator şi catalizator al relaţiilor diplomatice clasice pe care latura economică a diplomaţiei îl poate juca în relaţiile bilaterale şi multilaterale dintre state. De aceea, este extrem de important ca această componentă să îşi îndeplinească pe deplin menirea de reprezentare continuă, de susţinere a intereselor economice în concordanţă cu obiectivele stabilite în plan extern.

Prin înfiinţarea în MAE a Direcţiei Generale Diplomaţie Economică s-au creat premisele obţinerii unor rezultate pozitive în domeniile pe care aceasta le gestionează, dintre care aş dori să subliniez: promovarea unor proiecte economice strategice, legate, în perioada la care mă refer, în special de promovarea şi asigurarea securităţii energetice a României; constituirea şi dezvoltarea unei unităţi de analiză şi monitorizare economică, care să folosească instrumentul reprezentat de misiunile noastre diplomatice pentru a sprijini şi promova deciziile de politică economică internă; gestionarea politicii naţionale de asistenţă pentru dezvoltare, pe care în calitate de stat membru UE, România are obligaţia să o pună în aplicare.

Nu în ultimul rând, aş menţiona generarea unei nou impuls în direcţia promovării comerciale şi economice externe, prin gândirea şi demararea punerii în aplicare, împreună cu MIMMCMA, de noi forme de organizare şi reprezentare externă a mediului de afaceri din România.

Subliniez, de asemenea, preocuparea noastră continuă de menţinere şi dezvoltare a cooperării economice bilaterale, mai ales în contextul crizei economico-financiare actuale, concretizată în ultima perioadă prin întâlniri cu reprezentanţi ai investitorilor străini în România. Acţiuni de acest fel au avut loc în ultima perioadă în relaţia cu American Chambre of Commerce din România, precum şi cu grupuri reprezentative ale investitorilor olandezi, spaniolii sau italieni. 
Avem în vedere, totodată, o creştere a nivelului de implicare al MAE pentru adăugarea unor componente economice semnificative tuturor vizitelor bilaterale la nivel înalt în străinătate, precum şi organizarea în România a unor acţiuni de impact pe domenii economice de interes strategic.

În perioada următoare (30 septembrie – 2 octombrie 2009) va avea loc la Bucureşti Black Sea Energy and Economic Forum (BSEEF), un eveniment organizat de Atlantic Council of the United States, cu sprijinul MAE şi Ministerului Economiei, al cărui obiectiv îl reprezintă facilitarea dialogului transatlantic în domeniul securităţii şi eficienţei energetice şi crearea unui cadru propice de colaborare şi convergenţă a intereselor participanţilor în domeniul energetic. Forumul se doreşte a fi o platformă de realizare a parteneriatelor în acest sector şi a dezbaterilor pe marginea provocărilor viitoare şi a dificultăţilor pe care le întâmpină deopotrivă statele producătoare, de tranzit şi consumatoare în derularea proiectelor energetice. Desfăşurarea forumului la nivel de experţi guvernamentali, mediu de afaceri şi analişti în domeniu ar putea aduce un mult aşteptat impuls practic proiectelor energetice în curs de derulare, precum şi iniţierea unor noi parteneriate.

Viitorul

Există planificare în diplomaţie? Cât de departe merge în timp actuala planificare a MAE?

Există şi s-ar putea chiar să vă uimesc spunându-vă că ne şi ţinem de ea. Lăsând orice nuanţă ironică, trebuie să subliniez că avem şansa de a activa într-un domeniu, acela al politicii externe, care are, prin natura sa, o caracteristică profundă de continuitate, cel puţin în ce priveşte direcţiile fundamentale de acţiune.

Aş vrea să menţionez că, pe palierul reflecţiei politico-strategic, în cadrul MAE a fost elaborată încă din 2007 o primă versiune a documentului intitulat „Repere pentru un deceniu de politică externă: Interese, Valori, Instrumente”, care este supus ajustării în funcţie de evoluţiile de pe scena internaţională, de anumite nuanţe apărute în opţiunile guvernelor care se succed, dar care, pe liniile sale definitorii, nu suferă modificări substanţiale. La rândul său acest document de reflecţie a fost construit pe strategii elaborate în perioada 2004-2006.

În plus, tot în acest registru al demersurilor de planificare a acţiunii diplomatice, vă asigur  că pentru fiecare temă relevantă de politică externă şi pentru fiecare relaţie cu un alt stat sau cu un organism multinaţional, avem definită o listă cuprinzând interesele şi obiectivele pe care le urmărim, poziţiile pe care ni le asumăm în raport cu acestea, aşteptările pe care le au ceilalţi de la noi, paşii pe care urmează să îi întreprindem şi, de la caz la caz, corelaţiile existente cu alte dosare specifice. Iar documentele acestea sunt „vii”, prin actualizare permanentă.

De altfel, prin natura ei, activitatea diplomatică nu poate funcţiona în afara unui proces minuţios şi foarte atent de organizare şi gestionare a acţiunilor ce urmează a fi întreprinse şi, la fel de important, a cuvintelor ce urmează a fi spuse în legătură cu o temă sau alta.

Nimic nu este la voia întâmplării în politica externă a unei ţări care se respectă. La fel de adevărat e că nimic din ce e omenesc nu e perfect sau infailibil şi că există loc de mai bine în munca de planificare a diplomaţiei româneşti, poate chiar pentru depăşirea unei anumite specificităţi a societăţii noastre, foarte orientată spre „prezent” şi „imediat”.

Cum afectează criza economică mondială statutul global al UE? Dar al NATO?

Nu cred că putem pune problema în aceşti termeni. Actuala criză economică, oricât de severă şi extinsă ar fi ea, nu poate afecta de o manieră semnificativă capacitatea de manifestare şi statutul la nivel global al UE şi cu atât mai puţin al NATO. Apariţia inevitabilă a unor constrângeri şi restrângeri financiare poate influenţa implementarea anumitor proiecte sau programe, în sensul suspendării, amânării sau chiar anulării lor, dar nu văd cum elementele de referinţă ale acţiunii celor două structuri în plan internaţional ar putea suferi modificări de substanţă. Anumite reconfigurări şi repoziţionări în sistemul global de putere şi influenţă, mai ales în plan economic şi financiar, nu sunt totuşi excluse, dar acestea vor fi pe termen mediu şi lung, ar fi pur speculativ să iniţiem aici o dezbatere asupra lor.
 
Este de aşteptat, mai degrabă, ca criza economică mondială să producă unele mutaţii legate de rolul statelor cu economii emergente în ecuaţia echilibrului economic şi politic global. Cel mai probabil, aceasta se va manifesta în principal prin redefinirea ponderii acestor ţări în mecanismul de vot şi decizional al instituţiilor financiare internaţionale, ceea ce s-ar putea răsfrânge şi asupra ponderii statelor membre ale UE, dar la nivel individual, având în vedere că participarea acestora la instituţiile menţionate se face în nume propriu şi nu global, la nivelul Uniunii Europene.

Există percepţia că diplomaţia română s-a investit exclusiv în relaţia cu SUA şi UE. Are loc vreo re-investire în direcţia unei relaţionări active şi intense şi cu noii actori relevanţi ai lumii multipolare? 

Este fără doar şi poate o percepţie, până la un anumit punct firească, în condiţiile în care procesele de integrare europeană şi euro-atlantică, inclusiv relaţia specială de parteneriat stabilită cu SUA, au marcat acţiunea de diplomatică  a României din ultimele două decenii, în toate registrele, inclusiv în cel al imaginii publice.

Totuşi, vă rog să nu vă îndoiţi nicio clipă că diplomaţia a funcţionat şi pe celelalte dimensiuni ale menirii sale. Evident, nu contestă nimeni diferenţele între intensitatea cooperării cu statele din spaţiul NATO-UE şi amploarea raporturilor cu celelalte ţări, dar nu putem vorbi în niciun caz de „investiţii exclusive”, iar această apreciere este valabilă deopotrivă pentru perioada trecută şi cu atât mai mult pentru prezent şi viitor.

V-aş da ca exemplu raportarea noastră faţă actori a căror relevanţă şi importanţă în sistemul internaţional actual e unanim acceptată şi asumată: China, Coreea de Sud, cu care avem un parteneriat strategic.

Relaţia noastră cu Beijingul a fost şi a rămas una foarte bună la nivel politic. Chiar în perioada în care mi-aţi solicitat interviul, am avut programată o vizită oficială în China, menită să confirme şi să consolideze excelenta noastră cooperare bilaterală în plan politico-diplomatic. Numai că această dimensiune trebuie substanţiată, completată cu o colaborare economică pe măsură. Există numeroase oportunităţi comerciale şi investiţionale, inclusiv posibilităţi de cooperare în domeniul de referinţă al energiei, care nu au fost suficient valorificate şi pe care trebuie să le punem în lumină şi mai ales să le concretizăm cât mai repede.

Consider că politica noastră externă în afara spaţiului euro-atlantic este poate prea puţin cunoscută – şi categoric că e şi vina noastră, în MAE. Ea există însă, este tot mai solidă şi diversă. Tocmai de aceea am răspuns cu plăcere invitaţiei Foreign Policy România de acum câteva luni de a prezenta faptele şi argumentele dimensiunii globale a politicii noastre externe şi îi invit pe toţi cititorii dumneavoastră să ia acele argumente ca prim punct de plecare.

La ultima şedinţă deschisă de redacţie a FP au fost puse pe masă două teorii relative la relaţiile dintre România şi Rusia. 1 - Nu trebuie sa avem relaţii mai speciale cu Moscova în afara celor circumscrise de UE. 2 - O politică mai activă în relaţia cu Moscova ar face din România un aliat mai util în cadrul UE şi NATO. Trebuie împăcate cele două teorii? Pot fi?

Ca stat de frontieră al UE şi membru NATO, România are interesul de a dezvolta relaţii de bună vecinătate în spiritul bunei înţelegeri şi bunei credinţe cu statele din proximitatea geografică. O abordare în termeni exclusivişti, care ar evidenţia doar una dintre aceste componente, este contraproductivă şi nu este specifică cursului de politică externă pe care îl promovează România.

Nu trebuie să stăruim în a identifica diferenţe care au existat la un moment sau altul, ci mai degrabă să aprofundăm dimensiunile unde eforturile noastre sunt complementare. România şi Federaţia Rusă sunt deopotrivă preocupate în prezent în a găsi soluţii optime la provocările moderne referitoare la securitatea internaţională.
Atât noi cât şi partea rusă excludem jumătăţile de măsură cu privire la abordarea chestiunilor majore de pe agenda internaţională, care să fie fundamentate pe ambiţia exclusivă de a promova elemente în măsură să pună la îndoială mediul actual de securitate.

Evident, de-a lungul timpului au existat situaţii în care poziţiile noastre nu au fost convergente. De fiecare dată, însă, a existat cel puţin disponibilitate de ambele părţi pentru a le plasa în logica firească a dialogului.
Întoarcerea în trecut şi încercarea de a transpune în prezent anumite episoade din istoria recentă sau mai îndepărtate referitoare la relaţiile cu vecinii săi nu este în măsură, de cele mai multe ori, să importe soluţii conforme cu dimensiunea şi conţinutul dialogului actual.

A veni cu soluţii din trecut la situaţii şi realităţi cotidiene, nu înseamnă implicit a oferi o perspectivă viabilă pentru dialogul actual. Credem că efortul nostru comun trebuie să fie îndreptat în acest sens spre conturarea unui cadru conform cu tendinţele actuale de dialog.

Asumarea unilaterală a unui anumit tip de interpretare, funcţie de trendul imprimat unui eveniment sau altuia la un moment dat, este contraproductivă pentru conţinutul şi substanţa cooperării bilaterale.

Din punctul nostru de vedere, experienţa trecută şi recentă trebuie să se regăsească în fundamentarea deciziilor pe care ni le asumăm în calitate de actori  cu responsabilităţi pe plan european şi internaţional.  

Cum va fi racordată România la Parteneriatul Estic?

Pentru România, ca stat membru al Uniunii Europene cu interese importante în zonă, abordarea coerentă şi ambiţioasă a vecinătăţii estice constituie una din provocările majore ale politicii externe.

Ultima perioadă a scos, mai mult ca oricând, în evidenţă necesitatea proiectării în regiunea Mării Negre a unui climat de stabilitate, securitate şi progres, a atragerii statelor din vecinătatea orientală mai aproape de valorile şi standardele europene, în interesul acestor state şi al Uniunii Europene.

Considerăm că Parteneriatul Estic este, în acest sens, un instrument deosebit de util. De aceea, România a fost un puternic susţinător al Parteneriatului, începând cu faza de definire conceptuală şi continuând cu transpunerea în practică.
Suntem foarte mulţumiţi de faptul că, într-o perioadă relativ scurtă, am reuşit să mobilizăm voinţa politică, atât a statelor membre UE, cât şi a celor partenere, în spatele acestei iniţiative şi să lansăm Parteneriatul Estic în cadrul Summitului de la Praga, la 7 mai 2009. Mai mult, am progresat practic prin lansarea Platformelor Tematice, componente esenţiale ale dimensiunii multilaterale a Parteneriatului, şi suntem într-o fază avansată cu un număr de proiecte concrete, cu rezultate tangibile.

România este pregătită să se implice consistent în implementarea Parteneriatului Estic, folosindu-se, în acest scop, de experienţa sa în problematica regiunii, de tradiţionalele sale relaţii de cooperare cu statele partenere din vecinătate.
În acelaşi timp, vom continua să contribuim la dezvoltarea mecanismelor deja active în plan regional, cum ar fi Sinergia Mării Negre sau Organizaţia de Cooperare Economică la Marea Neagră, precum şi la asigurarea complementarităţii între acestea.

Există percepţia că „România nu este capabilă de nicio politică proprie în Asia Centrală”. Cum demontează MAE această percepţie?

Nu pot fi de acord cu această afirmaţie din mai multe considerente. În primul rând, aş dori să menţionez că România se numără printre statele membre UE cu tradiţii bogate de cooperare cu statele din Asia Centrală. Partenerii noştri kazahstanezi, turkmeni şi uzbeci cunosc şi apreciază potenţialul ţării noastre în producerea de echipamente şi utilaje de foraj, extracţie şi transport a hidrocarburilor, în dezvoltarea infrastructurii de electrificare, în domeniul construcţiilor, mobilei, etc.

În al doilea rând, aş dori să precizez ca, în calitate de membru UE, România participă activ la implementarea Strategiei UE pentru Asia Centrală. Începând din 2007, România deţine Preşedinţia pe doi ani al Grupului pentru Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală (EECCA) din cadrul Iniţiativei pentru Apă a Uniunii Europene. În această calitate, România a asigurat preşedinţia celei de-a 52 Reuniuni Interstatale a Grupului de lucru privind Comisia de coordonare pentru apă (ICWC). În perioada 12-13 mai 2008, a avut loc la Bucureşti reuniunea Grupului de lucru EECCA din cadrul EUWI, prima organizată de România pe perioada deţinerii Preşedinţiei EECCA, Iar la 4 decembrie 2008, preşedinţia română a Grupului EECCA, cu sprijinul autorităţilor turkmene, a organizat Reuniunea internaţională privind managementul apei în Asia Centrală. Următoarea reuniune urmează să aibă loc în România în luna noiembrie a acestui an

De asemenea, aş dori să reamintesc cititorilor Revistei Foreign Policy, că în cadrul vizitei întreprinse recent în Tukmenistan de preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat o Declaraţie comună cu omologul turkmen, prin care ne-am exprimat intenţia stabilirii unui parteneriat energetic şi a aprofundării colaborării în acest domeniu. Ca prim rezultat, menţionez crearea Grupului comun de lucru în domeniul energetic, în cadrul Comisiei mixte interguvernamentale de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică româno-turkmenă. Prima şedinţă a acestui grup ar urma să aibă loc până la sfârşitul acestui an.

Vizita de răspuns în Turkmenistan a domnului Traian Băsescu constituie o continuare firească a înţelegerilor stabilite cu preşedintele turkmen Gurbangulî Berdâmuhamedov în cadrul vizitei întreprinse de preşedintele turkmen în iulie 2008. Am convenit extinderea dialogului bilateral la nivelul celorlalte structuri din administraţiile centrale. În acest context, în perioada 15-18 septembrie 2009 are loc vizita în România a delegaţiei oficiale a Mejlis-ului turkmen, condusă de preşedintele Parlamentului, Akdja Nurberdyeva. Iar în perioada următoare, Yashgeldi Kakayev, şeful Agenţiei de stat pentru gestionarea şi utilizarea Resurselor de Hidrocarburi din Turkmenistan este aşteptat să participe la „Black Sea Economic and Energy Forum”, de la Bucureşti.

De asemenea, în zilele de 11-12 septembrie a avut loc, la Astana, Kazahstan, cea de-a VIII-a Comisie mixta interguvernamentală de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică româno-kazahstaneză, la care au participat reprezentanţi ai  instituţiilor de profil economic, energetic şi ai mediului de afaceri din România.

Din ceea ce am expus anterior rezultă cu totul altceva decât enunţul care precede întrebarea dvs.. Personal, am aşteptări mari în acest sens şi sunt convins că şi mediul de afaceri din România va demonstra interes şi receptivitate la ofertele de colaborare din partea partenerilor din Asia Centrală.

La aceeaşi şedinţă, un distins interlocutor ne-a explicat că avem atât de multe de dezvoltat în relaţiile cu ţările occidentale, încât nu trebuie să ne cheltuim resursele pentru dezvoltarea unor relaţii în ţinuturi îndepărtate, precum Asia sau Africa. Este şi MAE de aceeaşi părere?

Dacă vrem un profil marcant pentru ţara noastră pe scena internaţională – şi ambiţia  noastră merge în această direcţie – trebuie să fim implicaţi şi influenţi nu doar în zonele de vecinătate, ci şi în cele aflate la distanţă. În plus, spaţii precum Asia sau Africa sunt extrem de relevante în procesul de consolidare a statutului Uniunii Europene de actor global, iar acest aspect ne interesează direct din perspectiva calităţii noastre de stat membru.
În ce priveşte chestiunea resurselor, o evaluare corectă a oportunităţii şi legitimităţii alocării lor nu trebuie să ţină cont doar de costurile pe care le ai pentru a susţine un anumit demers, ci şi de pierderile pe care le suferi dacă nu îl faci.