Excrementul diavolului - de Moise Naim
0
Comentariu.Petrolul nu aduce bunăstare în toate ţările producătoare de ţiţei, deoarece profiturile sunt obţinute doar de câţiva oameni. Istoria arată că este mult mai puţin probabil ca un regim autoritar, bogat în petrol, să se transforme într-o democraţie decât un stat care nu are asemenea resurse.
Ţările sărace, dar bogate în resurse naturale, tind să rămână subdezvoltate, nu în ciuda hidrocarburilor şi a bogăţiilor lor minerale, ci tocmai din cauza acestor bogate resurse. Cum pot resursele naturale ale unei ţări să ţină majoritatea populaţiei în sărăcie? Răspunsul este „blestemul resurselor”.
Există ţări care au reuşit să înlăture acest blestem. Norvegia sau Statele Unite, de exemplu, sunt atât producători de petrol, cât şi state dezvoltate. Cu toate acestea, ele nu sunt decât excepţia care nu doar confirmă regula, dar furnizează şi un antidot împotriva blestemului resurselor naturale: democraţie şi instituţii, care previn concentrarea puterii în câteva mâini.
Mai mult, blestemul nu poate fi ridicat decât prin stabilitate macroeconomică, cheltuieli publice riguroase, înfiinţarea de fonduri pentru „zile negre”, diversificare economică şi menţinerea monedei locale la o valoare egală cu cea a altor ţări. Ţările exportatoare de resurse naturale care nu iau asemenea măsuri îşi sărăcesc majoritatea populaţiei şi îi fac rău. Tragedia este că puţine astfel de ţări sunt capabile să evite aceste efecte secundare nocive. De ce?
Blestemul resurselor este o boală bazată pe dependenţă: ea reduce voinţa pacientului de a se vindeca. Elitele dintr-o astfel de societate au puţine stimulente pentru a lupta împotriva efectelor dăunătoare ale puternicei lor dependenţe de resursele naturale.
Desigur efectele sunt pernicioase doar pentru restul populaţiei, nu şi pentru elite, care trag foloase de pe urma acestei situaţii. Juan Pablo Pérez Alfonzo, ministrul venezuelean al petrolului care a ajutat la fondarea OPEC, a fost primul care a semnalat această problemă. Petrolul, a spus el, nu este aurul negru, ci excrementul diavolului. De atunci şi până acum, cuvintele sale s-au dovedit de necontestat.
Simptomele blestemului petrolului
În ţările lovite de blestemul petrolului, beneficiile creşterii economice au fost concentrate în mâinile unor mici grupuri de politicieni, de militari şi de oameni de afaceri. Mai mult, moneda lor devine mai scumpă, ceea ce loveşte exporturile de mărfuri, altele decât materiile prime.
Aceasta împiedică diversificarea economică şi condamnă ţara să depindă în continuare de exporturile de materii prime. În cazul petrolului, nici măcar nu creează locuri de muncă proporţional cu rolul său dominant în economie. Pentru ţările a căror principală marfă de export este petrolul, acesta reprezintă 80% din venituri, dar contribuie cu doar 10% la angajarea forţei de muncă a ţării.
Autoritarism şi resurse
Asta nu face decât să crească şi mai mult inegalitatea economică. Dat fiind că guvernele ţărilor care exportă materii prime nu se bazează pe taxe pentru venituri, ele îşi pot permite să ignore nevoile şi cererile popoarelor lor. Acestea, în schimb, tind să dezvolte relaţii tensionate sau parazite cu statul. Şi atunci când mulţi bani publici sunt controlaţi de câţiva indivizi care nu răspund în faţa nimănui, corupţia este inevitabilă. Similarităţile dintre ţări atât de diferite precum Rusia, Iranul şi Venezuela nu sunt o coincidenţă. Ele sunt rezultatul unui blestem.
În ţările bogate în petrol este foarte dificil să înlături de la putere guverne deoarece acestea au resurse vaste cu care îi pot cumpăra sau intimida pe oponenţi. Istoria arată că este mult mai puţin probabil ca un regim autoritar, bogat în petrol să se transforme într-o democraţie decât un stat care nu are asemenea resurse. Istoria mai arată şi că regimurile autoritare bogate în petrol cheltuiesc mai mult pentru arme şi armată şi sunt mai înclinate către implicarea în conflicte armate.
Asta nu înseamnă că ţările sărace cu resurse naturale abundente sunt condamnate automat la subdezvoltare. Chile şi Botswana sunt două exemple extraordinare de ţări mai puţin dezvoltate care au reuşit să evite blestemul. Deci, de ce sunt pregătite unele ţări să se vaccineze în timp ce altele nu sunt? Oricine găseşte răspunsul la această întrebare ar merita un premiu Nobel. Şi nu pe cel pentru Economie, ci pe cel pentru Pace.
Variantă a editorialului din ediţia curentă a revistei FP.
Moisés Naím
-Moisés Naím este redactorul-şef al revistei americane „Foreign Policy“ pe care a relansat-o în 2003, pentru a deveni una dintre cele mai citite şi premiate reviste de politică internaţională.
-A fost ministru al Industriilor şi Comerţului în Venezuela şi director executiv al Băncii Mondiale.
-Ultima sa carte, din 2006, este „Ilicit: How Smugglers, Traffickers and Copycats are Hijacking the Global Economy“, tradusă deja în 18 limbi.
Se încarcă comentariile...
