Europa, muzeu sau laborator? - de Moise Naim
0
Noile forme de guvernare ale UE nu sunt o soluţie magică la problemele europene, dar ajută la depăşirea dificultăţilor din viitor. Va demonstra Uniunea Europeană că este o putere prin capacitatea de a inventa instituţii şi politici publice sau doar prin cultura sa?
CITEŞTE ŞI:
Nu aceasta este întrebarea care se pune la referendumurile din UE, dar este una la care europenii încearcă să răspundă. Vor fi culturile şi tradiţiile Europei principala sa forţă? Sau capacitatea ei de a inventa noi forme de autoguvernare, integrare şi relaţii cu restul lumii? Va depinde Europa viitoare mai mult de muzeele ei, de orchestre şi restaurante, decât de laboratoarele şi universităţile ei?
Aceasta este, desigur, o caricatură a dilemei. Europa va fi întotdeauna atât o putere culturală, cât şi una ştiinţifică, industrială şi militară. Dar contrastul muzeu-laborator rezumă două scenarii diferite de viitor. Europa ca „laborator” nu se referă la capacitatea ştiinţifică, ci la capacitatea de a experimenta noi forme de guvernare: noi instituţii, politici publice şi reguli ale jocului.
Un preşedinte european
Aceasta este întrebarea la care tocmai au răspuns irlandezii. Prima dată când au fost întrebaţi, anul trecut, ei au spus NU. Acum au spus DA. Dar la ce au spus DA? Ei bine, au spus da unei Europe cu un lider full-time, în locul unei preşedinţii care se roteşte la fiecare şase luni între liderii celor 27 de state membre.
Noul preşedinte va avea un mandat de doi ani şi jumătate şi va putea fi reales o singură dată. Felipe González şi Tony Blair sunt candidaţi puternici şi ar putea fi primii care-şi adjudecă postul.
Europenii au votat şi pentru un sistem mai echitabil de vot pentru luarea deciziilor colective, astfel încât fiecare ţară membră va avea un reprezentant în Comisia Europeană, pentru un singur reprezentant al Europei în relaţia cu restul lumii, cu un mandat mai clar şi mai autoritar, şi pentru alte câteva schimbări de acest gen, pentru o Uniune care să funcţioneze mai eficient şi mai transparent. Multe dintre acestea sunt schimbări birocratice plictisitoare, greu de înţeles şi de explicat.
Eurosceptici învinşi
De aceea, opoziţia irlandeză anti-UE a preferat să-şi bazeze campania de referendum pe ideea că DA-ul înseamnă să votezi pentru un salariu minim mai mic, pentru legalizarea avorturilor şi trimiterea trupelor irlandeze în Afganistan, printre alte rele care se ascund în textul Tratatului de la Lisabona, care conţine reformele propuse. Alegătorii nu i-au crezut, iar DA-ul a câştigat detaşat.
Acest vot are mai puţin de-a face cu vreun entuziasm legat de schimbările propuse, ci cu convingerea că Irlanda va beneficia de pe urma alinierii cu Europa şi că aceasta va trage la rândul ei beneficii de pe urma integrării mai intense şi mai eficiente. Dar referendumul irlandez nu încheie procesul de adoptare a Tratatului de la Lisabona, din moment ce Polonia încă trebuie să-l ratifice, iar tacticile de întârziere ale preşedintelui ceh Vaclav Klaus trebuie mai întâi să eşueze.
Dacă merge lin, Europa va avea o nouă structură instituţională în 2010. Aceste inovaţii nu sunt echivalentul politic al unui leac miraculos împotriva cancerului şi nici o formulă magică de soluţionare a serioaselor probleme structurale cărora Europa trebuie să le facă faţă. Dar ele sunt un pas pozitiv care poate ajuta la surmontarea dificultăţilor din viitor.
Predicţii pesimiste
Potrivit estimărilor economistului şi istoricului Robert Fogel, laureat al Premiului Nobel în anul 2000, Europa reprezenta 6% din populaţia mondială şi 20% din economia mondială. China şi India reprezentau în jur de 38% din numărul total de locuitori al lumii, iar economiile lor, 16% din totalul economiei mondiale.
Fogel estimează că, din 2040, Europa va reprezenta doar 4% din populaţia mondială, iar economia ei va fi de numai 5% din total. Între timp, China şi India vor deţine 34% din populaţia globală, iar economiile lor, 52% din activitatea economică mondială. Din acest punct de vedere, obiectivul de a se asigura că Europa îşi gestionează relaţiile cu restul lumii într-un mod concertat, eficient şi inovativ este un lucru indispensabil. Şi cea mai mică dintre problemele ei.
Moisés Naím
- Moisés Naím este redactorul-şef al revistei americane „Foreign Policy“ pe care a relansat-o în 2003, pentru a deveni una dintre cele mai citite şi premiate reviste de politică internaţională.
- A fost ministru al Industriilor şi Comerţului în Venezuela şi director executiv al Băncii Mondiale.
- Ultima sa carte, din 2006, este „Ilicit: How Smugglers, Traffickers and Copycats are Hijacking the Global Economy“, tradusă deja în 18 limbi.
Se încarcă comentariile...
