Cu Osama viu sau mort, cum se poate apăra Europa de terorismul din AfPak

Cum se poate apăra Europa de şi în AfPak

Cu sau fără Osama ca lider al taberelor islamiste din regiune, Afganistanul şi Pakistanul rămân o sursă de pericole mai mari pentru Europa decât pentru America. Un întreg dosar FP România explica pericolele clocotesc în regiunea AfPak - locuită de triburi nesupuse autorităţilor centrale, bântuită în voie de radicali islamişti şi survolată de drone americane. Şi arăta ce poate face UE în această zonă mai învecinată decât

Atentatatori Al Qaida trimişi de acolo în Germania sau Marea Britanie ori imensa cantitate de heroină produsă în regiune arată cât de mult este războiul împotriva talibanilor şi al Europei. UE cheltuie în AfPak miliarde, iar militari europeni – între care şi români – luptă pe acest front de Est. Între Europa şi Pakistan ar putea exista însă şi dezvoltări profitabile. Autor al multor recomandări pentru o strategie europeană în regiunea AfPak, Daniel Korski, de la biroul londonez al European Council of Foreign Relations, a explicat în FP România nr. 11 (iulie/ august 2009) cum poate Uniunea Europeană să se apere pe acest fierbinte front estic.

Ce legături putem trasa între regiunea Af-Pak şi Europa?

Legătura este clară. Cel puţin doi dintre atentatorii sinucigaşi responsabili pentru 7/7 - Mohammed Siddique Khan şi Shehzad Tanweer - au fost identificaţi de martori că au urmat programele de antrenament din taberele situate în Provincia Frontierei de Nord Vest. A confirmat-o şi Ayman al Zawahiri, numărul doi Al-Qaida, într-o înregistrare video din iulie 2006.

Este, de asemenea, cunoscut faptul că taberele de antrenament din Waziristanul de Nord au devenit un adevărat nod pentru numeroşi cetăţeni europeni care aspirau să devină terorişti şi atentatori sinucigaşi. În septembrie 2007, autorităţile germane au arestat trei rezidenţi locali pe care i-au acuzat de planificarea unor atacuri teroriste împotriva aeroportului internaţional Frankfurt şi în imediata apropiere a bazei aeriene americane de la Rammstein.

Legătura este însă mai amplă. Pakistanul este şi o oportunitate comercială pentru UE. Ca vecin al Indiei, Pakistanul se va transforma în următorii zece ani într-o piaţă emergentă, cu potenţial de creştere rapidă, pentru produsele şi serviciile europene. Exemplele investiţiilor europene în Pakistan sunt numeroase; recent, gigantul publicitar mondial WPP a promis să se extindă pe o piaţă atât de promiţătoare.

Unde sunt cele mai mari pericole?

În ultimii doi ani contextul de securitate a cunoscut o deteriorare constantă de ambele părţi ale frontierei afgano-pakistaneze. Anul acesta au murit mai mulţi soldaţi britanici patrulând provincia afgană Helmand decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Alegerile prezidenţiale afgane de anul acesta se pot dovedi în mod particular sângeroase. Şi mai problematic, în special pentru guvernele europene care se luptă acasă să menţină sprijinul popular pentru misiunea NATO din Afganistan, insurgenţa începe să se extindă în zonele paştune din nordul stabil.

Totodată, talibanii şi susţinătorii lor şi-au consolidat poziţia în regiunile paştune ale Pakistanului, inclusiv în zonele din nord, în jurul capitalei Islamabad. A răspunde acestei ameninţări nu va fi uşor. După ce guvernul pakistanez a realizat incursiuni în Swat şi Malakand, criza umanitară fără precedent produsă de ofensiva militară complică şi mai mult situaţia. Numărul refugiaţilor interni a atins uluitoarea cifră de două milioane, la care se adaugă şi cei 500.000 de oameni rămaşi fără locuinţe, pe fondul operaţiunii anterioare din Bajaur. Pe termen lung, toate acestea pot împiedica refacerea economică a Pakistanului; pe termen scurt, pot submina câştigurile tactice obţinute cu greu de armată. Pe măsură ce forţele pakistaneze se luptă cu duşmanii de astăzi, ele pot spori, pe nesimţite, şi numărul inamicilor de mâine.

La ce ar trebui să răspundă imediat o strategie a UE pentru Af-Pak?

Vremea ca UE să dezvolte o strategie afgană independentă a trecut. A existat o scurtă, dar reală fereastră de oportunitate pentru a face acest lucru anul trecut, dar guvernele UE nu au acţionat. Acum, dacă doresc să contribuie la îmbunătăţirea situaţiei şi să-şi promoveze propriile interese de securitate o pot face sprijinind noua strategie a preşedintelui Obama. În Kabul, acest lucru înseamnă în primul rând să te asiguri că alegerile prezidenţiale vor fi corecte. Apoi înseamnă asistenţă în formarea şi sprijinirea celor 500 de guvernatori districtuali şi provinciali şi alţi oficiali ministeriali de pe tot cuprinsul ţării. Aceasta ar trebui să se realizeze prin intermediul unei suplimentări a componentei civile, de consilieri şi experţi,  puse la dispoziţie de către UE.

În Pakistan, UE trebuie să răspundă urgent crizei umanitare fără precedent egalând promisiunile recente ale SUA de a acorda mai mult de 200 de milioane de dolari drept ajutor umanitar. Pachetul umanitar promis până la acest moment de UE este în jur de 5,5 millioane de euro - faţă de jumătatea de miliard cerută de ONU. Dar faptul că niciun singur comisar european nu a vizitat refugiaţii pakistanezi arată de la sine dezinteresul european.

În cele din urmă, UE ar trebui să lanseze un „Rule of Law Review Task Force” împreună cu autorităţile pakistaneze pentru a identifica lipsurile şi necesităţile în materie de resurse şi expertiză din sectorul judiciar şi de la nivelul forţelor de securitate civile. O astfel de structură comună ar putea face recomandări asupra dezvoltării unei strategii civile eficiente de combatere a terorismului care accentuează utilizarea poliţiei şi a măsurilor judiciare, şi nu doar exclusiv eforturile militare; totodată direcţionează asistenţa UE nu doar spre zona frontului, ci şi spre eforturile de asigurare a domniei legii în provinciile Sindh şi Punjab.

Apoi, UE ar trebui să se concentreze pe ce face mai bine: comerţ şi dezvoltare. La primul summit organizat împreună cu Pakistanul, liderii UE au promis să ia în considerare iniţierea unui acord de liber schimb cu Pakistanul ca o opţiune pe termen lung dar şi identificarea unor măsuri care să ajute Islamabadul să-şi diversifice exporturile şi să atragă investiţii. Deşi summitul a avut puţine rezultate concrete, există totuşi şansa dezvoltării unui parteneriat strategic.

O strategie-bloc sau a la carte?

Există anumite elemente, precum cooperarea nucleară cu Islamabadul sau contra-terorismul, care pot fi abordate numai de guverne europene la nivel individual. În această problemă este foarte probabil ca Marea Britanie şi Franţa să fie actorii/ jucătorii principali. Dar în ceea ce priveşte o plajă largă de numeroase alte subiecte - construcţia statului, asistenţa umanitară, promovarea democraţiei, chiar reforma poliţiei, nici un guvern UE nu poate face singur o reală diferenţă în Afganistan sau Pakistan. Poliţia provincială din Punjab atinge singură un volum de 85.000 de oameni - ceea ce face imposibil pentru orice guvern european să poată oferi un training relevant. Aşa că nu există alternativă la abordarea comună. Potenţialul de influenţă exercitat diferă, bineînţeles, de o parte şi de alta a liniei Durand. Dar în ambele cazuri, o perspectivă comună va fi una mai puternică.

Există o fundaţie suficientă pentru acţiunea europeană în regiune?

Relaţiile dintre cele două părţi sunt solide. În Pakistan, UE este respectată pentru că a încurajat democratizarea, în special în timpul ultimelor alegeri, în timp ce numeroase guverne europene individuale, precum cel britanic, au legături istorice solide cu Islamabadul. În Afganistan, guvernele europene s-au implicat în dezvoltarea ţării nu doar din 2001, ci în cazul Suediei şi al Danemarcei de aproape 30 de ani. Astfel, există o puternică bază pentru legături viitoare între UE, Afganistan şi Pakistan.

Strategie independentă sau racordată celei americane?

Guvernele europene par să nu înţeleagă cât de importantă este stabilitatea Afganistanului şi a Pakistanului pentru noua administraţie americană sau până la ce nivel politicile UE pot determina viitorul relaţiei transatlantice, cel puţin în ceea ce priveşte dimensiunea de securitate. Statele Unite s-au străduit să implice Europa în politicile sale; depinde acum de guvernele UE să acţioneze.

Daniel Korski este cercetător la European Council of Foreign Relations.