Dumnezeu nu iartă Vaticanul de deficit – agenda FP

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sfântul Scaun a anunţat pentru al treilea an consecutiv pierderi financiare. Anul trecut, veniturile cetăţii au fost de 250 de milioane de euro, dar cheltuielile le-au depăşit cu patru milioane.

În 2007, deficitul bugetar al Vaticanului a fost de nouă milioane de euro, dar în 2008 scăzuse la doar 900.000.

La încasările anului trecut figurează şi cele 82,5 milioane de euro donate de bisericile catolice din toată lumea – aşa-numitul Ban al lui Petru. Cele mai mari donaţii vin din SUA, Italia şi Franţa. Sfântul Scaun foloseşte aceşti bani pentru ajutorul bisericilor din statele mai sărace. În 2009, la acest fond a contribuit şi Institutul pentru Lucrări Religioase, banca Vaticanului, cu 50 de milioane.

Marile cheltuieli le Sfântului Scaun sunt activităţile Papei şi întreţinerea sau restaurarea comorilor culturale deţinute. Un capitol financiar important în buget este Radio Vatican, care emite de pe cinci continente, în 40 de limbi – de altfel, în ultimii ani Vaticanul a investit mult în actualizarea sistemului de telecomunicaţii.

Vaticanul comunică astfel de date abia din 1981, când istoricul Papă Ioan Paul al II-lea a decis să demonteze legenda averii din pivniţele Vaticanului. Legenda continuă însă. O vreme, raportul financiar a fost prezentat de un cardinal, dar s-a renunţat la această practică, întrucât reporterii "puneau întrebări indiscrete" - aminteşte China Post.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite