Dezastre infirmate

Devaluarea dolarului nu s-a dovedit o prăbuşire catastrofică, aşa cum fusese prezisă de pesimişti

Dolarul nu s-a prăbuşit. Taxele nu s-au întors să ne bântuie. Economiile în dezvoltare ale lumii nu s-au oprit scrâşnind. De la iminenta prăbuşire a sistemului financiar internaţional la profeţia unei recesiuni de zece ani, iată şase dintre cele mai comune predicţii despre criză care s-au dovedit greşite.

Sistemul financiar internaţional se va prăbuşi. Nu s-a întâmplat. În vreme ce pilonii sistemului financiar oscilau pe marginea prăpastiei, iar bursele din toată lumea intrau în cădere liberă, înţelepţii profeţeau o prăbuşire totală a sistemului. Economia „a căzut de pe o culme", a avertizat gurul investiţiilor Warren Buffett. Concluzia naturală a unor asemenea scenarii apocaliptice era posibilitatea ca deponenţii să piardă accesul la fondurile din conturile lor bancare.

De aici până la viziuni cu legea marţială pentru controlul protestelor de stradă şi jafuri asupra birourilor de bănci a fost un pas mic pentru mii de teoreticieni ai conspiraţiei inspiraţi de internet. Sistemul financiar este încă fragil, băncile încă se mai prăbuşesc, creditul este greu de găsit, iar riscurile abundă. Dar sistemul financiar funcţionează, iar percepţia că e prea nesigur ca să fie folosit s-a stins în mare parte.

Criza economică va dura între doi şi zece ani. Nu pare. În toamna lui 2009, economiile Statelor Unite, Europei şi Japoniei începuseră să crească din nou şi multe dintre cele mai mari economii în curs de dezvoltare, precum China, India şi Brazilia, creşteau într-un ritm şi mai rapid. „Pericolul constă în aceea că în loc să avem câţiva ani grei, vom avea o nouă decadă pierdută", avertiza Kenneth Rogoff, de la Universitatea Harvard, în toamna lui 2008. S-a dovedit că politicile radicale erau mult mai eficiente în a scurta viaţa recesiunii decât se aşteptase cineva.

Dolarul american se va prăbuşi. N-a fost aşa. În loc de asta, valoarea monedei americane a crescut cu 20% între iulie 2008 şi martie 2009, punctul culminant al crizei. La început investitorii din întreaga lume au căutat refugiu în dolarul american.

Apoi, pe măsură ce guvernul SUA ajuta companiile cu probleme şi stimula economia prin cheltuieli publice agresive, deficitul fiscal american a crescut fulgerător, iar anxietăţile legate de devaluarea dolarului au crescut. Deja în a doua parte a lui 2009, moneda americană pierduse din valoare. Dar devaluarea nu s-a dovedit o prăbuşire catastrofală, aşa cum fusese prezisă de pesimişti.

Protecţionismul se va intensifica. N-a fost aşa. Fluxurile comerciale au scăzut dramatic spre sfârşitul lui 2008, dar au început să crească din nou în a doua parte a lui 2009, pe măsură ce economiile şi-au revenit. Pascal Lamy, director general al OMC, avertizase că recesiunea globală avea să ducă la creşteri ale protecţionismului, pe măsură ce guvernele ar urmări să dea vina pe străini pentru problemele lor.

Şi totuşi, un an mai târziu, un raport al UE trăgea concluzia că „a fost prevenită o escaladare sistemică a protecţionismului". Tentaţia protecţionismului este întotdeauna prezentă, iar o creştere semnificativă a barierelor în calea comerţului nu poate fi exclusă. Dar încă nu s-a întâmplat.

Criza din ţările bogate va trage în jos şi ţările în curs de dezvoltare. Nu s-a întâmplat aşa. În timp ce economiile Americii şi Europei se opreau cu scrâşnet în timpul primului sfert de coşmar al lui 2009, economia Chinei a accelerat, ca parte a unei tendinţe mai largi în care pieţelor emergente le-a mers mai bine în timpul crizei. În timp ce ţările bogate intrau într-o recesiune adâncă, iar durerile pieţei financiare americane afectau sistemele bancare de peste tot, ideea că economiile emergente s-ar putea decupla de cele avansate era aproape universal luată în râs. Dar s-au decuplat.

Unele economii emergente s-au bazat pe pieţele lor interne, altele pe exporturi către alte ţări în dezvoltare - China, de exemplu, a luat anul trecut locul SUA ca prima piaţă pentru Brazilia. Nu toate ţările în curs de dezvoltare au reuşit să scape de ce a fost mai rău în criză - şi multe, precum Mexic sau Iran, au fost profund afectate -, dar multe altele au reuşit să evite soarta economiilor avansate.

Turbulenţele politice violente se vor înmulţi. Nu s-a întâmplat aşa. Electoratele nu au pedepsit guvernele pentru vremurile grele. S-a întâmplat mai ales în Europa, şi, în general, în mod paşnic şi democratic. „O criză de aceste proporţii cu siguranţă va spori conflictul politic, va destabiliza unele ţări, va face să izbucnească războaie civile care erau în fază latentă, va dărâma guverne care erau moderate şi va pune în loc guverne extremiste, aceste lucruri sunt destul de predictibile", profeţea, primăvara trecută, istoricul Niall Ferguson, de la Harvard. S-a dovedit că nu.

Moisés Naím

- Redactor-şef al revistei americane „Foreign Policy“, pe care a relansat-o în 2003 pentru a deveni una dintre cele mai citite şi premiate reviste de politică internaţională.
- Fost ministru al Industriilor şi Comerţului în Venezuela şi director executiv al Băncii Mondiale.
- Ultima sa carte, din 2006, este „Ilicit: How Smugglers, Traffickers and Copycats are Hijacking the Global Economy“, tradusă deja în 18 limbi.