Decăderea, mărirea şi apoi noua decădere a statelor baltice
0
Arhiva FP. Premierul Letoniei a anunţat recent o nouă reducere a cheltuielillor publice, în schimbul unor împrumuturi de urgenţă acordate de UE, informează BBC . În ediţia nr.11 a FP România, Edward Lucas explică actuala criză economică din ţările baltice prin faptul că aceste economii mici şi deschise cresc atunci când vecinii lor sunt prosperi, şi se ofilesc când aceştia decad.
de Edward Lucas
(…) Ţările baltice sunt astăzi primele pe lista eşecurilor Europei, având un declin economic cu două cifre, guverne în dificultate şi cheltuieli bugetare din ce în ce mai mici.
Dar este aproape de neconceput cât de plăcută ar fi părut actuala situaţie acum 20 de ani, când am vizitat pentru prima dată aceste ţări baltice, pe atunci încă republici sovietice. Ţările baltice au fost, practic, inexistente pentru lumea din afară timp de aproape jumătate de secol. Ca adolescent în Marea Britanie, în anii ‘70 citeam despre Estonia, Letonia şi Lituania ca despre ţinutul mitic Atlantis - un loc fabulos din trecutul îndepărtat, inundat printr-o catastrofă inimaginabilă. La începutul anilor ’80 m-am alăturat demonstranţilor din Londra pe ale căror bannere scria: „Afară cu estonii din Siberia! Afară cu soveticii din Estonia!” (…)
Apoi a venit micul miracol al anilor ’90. Când am locuit în ţările baltice, în ultimii doi ani ai erei sovietice, nu numai că am descoperit Atlantisul: l-am văzut cum a apărut din mare şi s-a alăturat Naţiunilor Unite. Ca editor al săptămânalului de limbă engleză The Baltic Independent, am consemnat ceea ce s-a întâmplat ulterior: cum republicile renăscute s-au agăţat de Occident, scuturându-se de moştenirea economică şi politică a ocupaţiei.
Acum, Atlantisul este lovit din nou de maree ameninţătoare şi nemiloase. Una dintre acestea este declinul brusc al economiilor baltice, care a luat startul acum doi ani, când au început să se spargă baloanele de creditare imprudentă. Acestea fuseseră umflate de convingerea că pieţele baltice se aflau în convergenţă rapidă cu ale Europei.
Preţurile proprietăţilor şi ale bunurilor de consum au crescut vertiginos, creând uriaşe deficite de cont curent, pe măsură ce estonii, letonii şi lituanienii au beneficiat de credite facile, oferite de bănci dornice să-şi dezvolte cota de piaţă în cea mai dinamică nouă regiune a Europei. Preţurile pe metru pătrat ale apartamentelor de lux din capitalele baltice erau mai mari decât cele din Copenhaga.
Peste toate acestea, a venit acum un val şi mai mare: recesiunea globală. Economiile mici şi deschise ale ţărilor baltice înfloresc atunci când vecinii lor sunt prosperi, şi se ofilesc când aceştia decad. În actuala grea situaţie, cererea pentru produsele baltice - alimente, mobilă, turism - scade atât pe pieţele europene, cât şi în Rusia. Aceasta a dus la scăderi spectaculoase ale PIB-urilor în cele trei ţări. Numai în primul sfert al lui 2009, PIB-urile s-au diminuat cu rate anuale de 12% în Lituania, 15% în Estonia şi 18% în Letonia. Forţată să accepte un ajutor de la FMI în decembrie, Letonia se luptă acum să satisfacă cerinţele impuse. Salariile din sectorul public au fost reduse aici cu cel puţin 20%. Cheltuielile publice pentru diferite proiecte vor scădea cu 40%.
Un al treilea val care loveşte este cel geopolitic. Rusia pândeşte în apropierea ţărilor baltice, ca un vecin dispreţuitor şi chiar ostil, efectuând exerciţii militare repetate, bazate pe scenariul recuceririi. Cele trei state baltice sunt acum membre ale NATO, dar se simt adesea la marginea Alianţei: înăuntru - pe hârtie, dar fără planuri de contingenţă şi fără prezenţă militară care să sprijine garanţia de securitate oferită de Articolul V al Tratatului NATO. Văzute de la Bruxelles şi Washington, retorica din ce în ce mai inflamată şi gesturile de ameninţare ale Rusiei ar putea părea doar fanfaronadă, dar de la Marea Baltică sunt ameninţătoare - cu atât mai mult cu cât nu au generat deocamdată niciun răspuns clar al Occidentului. (…)
Pentru fiecare ţară baltică, guvernarea sovietică a adus, practic, o revoluţie culturală. Elitele naţionale au fost exterminate sau trimise în exil. Sute de mii de oameni au fost deportaţi, executaţi sau înfometaţi până la moarte. Colectivizarea a distrus fermele ţăranilor care fuseseră coloana vertebrală a economiilor şi societăţilor baltice. În final s-a produs sufocarea identităţii naţionale prin imigrarea în masă a vorbitorilor de rusă din alte părţi ale Uniunii Sovietice şi distugerea cărţilor care ar fi putut portretiza era independenţei ţărilor baltice în termeni favorabili. (…)
Ceea ce a stârnit în mod special ura rusească (şi încă o face) a fost că, după ocupaţia sovietică din 1940-1941, estonii şi letonii nu au aşteptat o altă ocupaţie „liberatoare”. Într-adevăr, începând din 1944, mulţi cetăţeni ai ţărilor baltice au luptat din greu împotriva forţelor sovietice, uneori chiar cot-la-cot cu naziştii. (…)
După recâştigarea independenţei la începutul anilor ’90, ţările baltice ar fi putut să devină ca Moldova: state semi-eşuate la periferia Europei, corupte, limitate geopolitic şi supravieţuind din banii trimişi din afară. Comerţul lor exterior era în întregime legat de cel al economiei sovietice prăbuşite. Nu aveau instituţii independente şi nici funcţionari publici capabili să conducă un stat modern.
Politicienii lor erau un amestec de persoane agile dar care nu inspirau încredere, rămase din era sovietică, profesori fără experienţă politică (primul preşedinte post-sovietic al Lituaniei, Vytautas Landsbergis, era muzicolog) şi tineri fără experienţă (Juri Luik, reprezentantul Estoniei la NATO, a avut prima funcţie importantă la 26 de ani). Tot timpul, KGB-ul şi-a folosit banii, legăturile şi informaţiile confidenţiale despre „viaţa altora” pentru a-şi păstra şi extinde influenţa - o sarcină uşurată de lipsa unei soluţii pentru problema sutelor de mii de imigranţi din era sovietică şi a descendenţilor acestora.
Din cauza acestei combinaţii de probleme, puţini au văzut ţările baltice ca viitori membri ai cluburilor occidentale serioase. Erau piese prea mici pentru Uniunea Europeană, prea sensibile geopolitic pentru NATO şi prea sărace pentru OECD. Şi mulţi le-au spus aceste lucruri în Occident. Când Războiul Rece a luat sfârşit, liderii baltici aspiranţi la independenţă nu au primit cuvinte calde de încurajre din partea Occidentului, ci mustrări. De ce erau atât de nerăbdători? De ce împiedicau reformele liderului sovietic Mihail Gorbaciov cu naţionalismul lor radical? (…)
Deci, cum au obţinut ţările baltice o reuşită atât de strălucitoare şi de rapidă? Parţial, au fost norocoase: Rusia era slabă, iar potenţialul ei de a face rău era iniţial foarte limitat. În plus, printr-o succesiune de întâmplări fericite, diaspora baltică a oferit, pe neaşteptate, o serie de lideri. Preşedintele Lituaniei, Valdas Adamkus, şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii ca funcţionar public în Agenţia de Protecţie a Mediului din SUA.
Omologul său eston, Toomas Hendrik Ilves, a crescut în SUA şi a fost educat la Columbia University. Fostul preşedinte leton Vaira Vike-Freiberga şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în Canada, ca profesor de psihologie. Sute de alţi oameni mai puţin cunoscuţi au ajutat, în anii ’90, la reconstrucţia completă, de la serviciile diplomatice la mediul de afaceri.
Dar primul motiv al succesului ţărilor baltice au fost politicile bune, de obicei introduse pentru prima dată în Estonia şi apoi copiate de celelalte două ţări. În numai doi ani, din 1992 până în 1994, guvernul eston radical-reformtor al lui Mart Laar a introdus cota unică de impozitare, a privatizat cea mai mare parte a industriei naţionale prin licitaţii publice transparente, a desfiinţat taxele de import şi subvenţiile, a stabilizat economia, a echilibrat bugetul şi - poate cel mai important lucru - a reintrodus coroana de dinainte de război şi i-a fixat valoarea în funcţie de solida marcă germană. Ca rezultat, Estonia a devenit una din cele mai deschise şi mai transparente economii din Europa, iar odată cu dezvoltarea economică a venit stabilitatea politică: trupele ruseşti s-au retras din regiunea baltică până în 1994, teama de conflicte etnice în stil balcanic s-a redus, iar non-cetăţenii sovietici din Estonia şi Letonia au început să fie asimilaţi. (…)
Fragment din amplul eseu “Decăderea, mărirea şi noua decădere a statelor baltice”, de Edward Lucas, senior editor la “The Economist” şi autor al cărţii “Noul Război Rece: Rusia lui Putin şi ameninţarea Occidentului”
Foto: Premierul leton Valdis Dombrovskis a bătut palma cu reprezentanţii UE pentru noi împrumuturi pentru combaterea efectelor recesiunii în schimbul reducerii cheltuielilor bugetare. Aici alături de premierul Suediei, Fredrik Reinfeldt, a cărui ţară deţine preşedinţia UE.
Se încarcă comentariile...
