Curăţenia nucleară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ucraina a acceptat să-şi distrugă în următorii doi ani toate rezervele de uraniu îmbogăţit, suficiente pentru realizarea câtorva bombe nucleare.

Înţelegerea dintre Barack Obama şi omologul său ucrainean, Viktor Ianukovici, parte a unui plan amplu al preşedintelui Statelor Unite de a securiza reziduurile nucleare cu potenţial militar, vizează transferul uraniului îmbogăţit aflat în proprietatea Ucrainei într-o locaţie sigură. Cele mai probabile destinaţii ale materialului radioactiv ucrainean sunt Rusia sau Statele Unite. Independent de destinaţie, SUA vor oferi asistenţă tehnică şi financiară.

Ucraina a admis să-şi transfere toate rezervele de material nuclear în cel mult doi ani, până la următorul summit pe această temă. De asemenea, autorităţile de la Kiev au spus că vor opera modificări în funcţionarea centralelor atomo-electrice pentru a funcţiona numai cu uraniu slab îmbogăţit. Jumătate din energia electrică a Ucrainei provine din surse atomice.

În prezent, statul ucrainian deţine 163 kilograme de uraniu puternic îmbogăţit, din care 90% este oxid de uraniu îmbogăţit, ce poate fi convertit foarte uşor în material fisionabil.

Susţinerea Rusiei

George Perkovich, de la Carnegie Endowment for International Peace, a afirmat că această evoluţie se datorează schimbării puterii de la Kiev: „Ianukovici se trage din acea zonă a Ucrainei care e mai apropiată de Rusia, iar îndepărtarea şi securizarea acestor materiale este importantă pentru Moscova, dar faptul este şi o consecinţă a efortului pe care preşedintele Obama l-a depus pentru a promova dezarmarea şi a descuraja activităţile teroriste".

Adaptare după Financial Times

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite