Complicatul sistem de ecuaţii de la Marea Neagră

Complicatul sistem de ecuaţii de la Marea Neagră

Arhiva FP. Două reuniuni regionale la Bucureşti, Forumul economic şi energetic la Marea Neagră şi reuniunea politică a BlackSeaFor, amintesc de problemele zonale şi de posibilul rol al României la est.

FP România nr. 11 (iulie/ august 2009)

Regiunea extinsă a Mării Negre reprezintă deja o temă recurentă pe agenda de politică externă a României din ultimii ani. Obiectivul este crearea unei vecinătăţi stabile, democratice şi prospere, expresia unei adevărate comunități a partenerilor egali - egali în termeni de eforturi întreprinse, responsabilități asumate și beneficii rezultate.

Eforturile autorităților române au fost și sunt, în continuare, circumscrise consolidării identităţii regionale prin întărirea formatelor de cooperare. O cooperare regională eficientă poate duce la creştere economică, la consolidarea încrederii şi la conturarea unei ”voci” şi identităţi a regiunii, premise vitale pentru o soluţionare paşnică şi durabilă a conflictelor îngheţate care macină acest spațiu. Mai mult, dacă progresul individual este însoţit de un simţ al apartenenţei regionale, integrarea în structurile europene şi euro-atlantice poate fi realizată mult mai rapid. Nu este însă un deziderat ușor de atins. Geografia nu a fost niciodată suficientă. Cooperarea în regiunea extinsă a Mării Negre este afectată de caracterul eterogen (din punct de vedere politic, economic, cultural şi religios), de lipsa unei culturi a dialogului, de incidente militare, de aspiraţii separatiste şi naţionalist-extremiste, de variabilele ecuaţiei energetice şi, în prezent, complicată de precedentul Kosovo.

Iniţiative româneşti

Revenind la România și sintetizând demersurile întreprinse până în prezent, putem afirma că autoritățile de la București s-au preocupat de crearea unei rețele complexe de formate de cooperare regională, care să reflecte specificitatea regiunii (evitând simpla ”importare” a unor ”modele de succes” din alte spații) și care, mai ales, să se completeze și susțină reciproc. România a acționat pentru întărirea acelor structuri care și-au dovedit viabilitatea în anumite domenii – mă refer la OCEMN; ”acoperirea” segmentelor de cooperare încă nevalorificate – prin crearea Euroregiunii Mării Negre pentru consolidarea bunei guvernări la nivel local; și crearea unor formate noi, deschise, menite să consolideze încrederea actorilor regionali  - Forumul Mării Negre pentru Dialog şi Parteneriat. Simultan cu această linie de acțiune, a urmărit extinderea structurilor din Europa de Sud-Est, pentru a expune statele regiunii Mării Negre unor formate de cooperare aflate deja la maturitate.

Totodată, România a promovat o implicare crescută a comunității occidentale în regiune, inclusiv prin participarea la generarea unor inițiative la nivelul Uniunii Europene care să stimuleze cooperarea regională. Provocarea pentru Bruxelles în această privință provine, alături de problemele specifice ale regiunii, şi din relaţia instituţională diferită cu statele regiunii. UE nu poate aplica aici acelaşi model de presiune al Pactului de Stabilitate din Europa de Sud-Est, unde, prin stimulentul puternic al perspectivei europene, a generat şi accelerat procese de reformă.

Sinergia formatelor

Pornind de la acest context complex, Uniunea Europeană a lansat, în timpul preşedinţiei germane a Consiliului European din prima jumătate a lui 2007, Sinergia Mării Negre - o iniţiativă complementară formatelor şi instrumentelor deja existente,  un stimul pentru întărirea cooperării şi a ownership-ul regional. Alături de abordarea bilaterală a Politicii Europene de Vecinătate, care a utilizat instrumente individuale pentru fiecare stat în parte (Planuri de Acţiune), Sinergia oferă o dimensiune regională a cooperării în diverse domenii: consolidarea instituţiilor democratice, gestionarea frontierelor, comerţ, transport, politică maritimă, protecţia mediului, securitate, energie, conflicte îngheţate, cercetare şi educaţie. Criticii apreciază însă că Sinergia rămâne un demers inconsistent, situat sub aşteptări (care nu beneficiază de cadru instituţionalizat și în consecință de sprijinul corespunzător, aşa cum este cazul Dimensiunii Nordice).

Sinergiei Mării Negre i se alătură (și i se suprapune din punct de vedere geografic) Parteneriatul Estic, recent lansat în timpul actualei președinții cehe a Consiliului European. Avantajul acestei noi inițiative (la originea căreia se află cuplul Polonia-Suedia) este acela că promovează o distanțare simbolică a statelor din Est față de vecinii din Sud, aşa cum spunea ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, ”a vecinilor europeni de vecinii Uniunii Europene”. Mai mult, nu este o abordare de ”tip bloc”, permițând  stadii diferite de relație contractuală (prin tranziția la o nouă generație de acorduri de asociere), împreună cu un mecanism de evaluare. Alături de componenta bilaterală, Parteneriatul propune crearea a patru platforme politice multilaterale privind: democrația și buna guvernare; integrarea economică și convergența cu politicile UE; securitatea energetică; contactele inter-personale.

Succesul unui proiect ambiţios al UE în regiunea Mării Negre depinde, în esență, de abilitatea statelor membre de a contura complementar cele două inițiative - Sinergia Mării Negre și Parteneriatul Estic. Trebuie să existe o delimitare clară între Sinergia Mării Negre – concepută ca o dimensiune regională a Politicii Europene de Vecinătate – şi componenta multilaterală a Parteneriatului Estic (însoțită și de o delimitare financiară). De asemenea, nu cred că trebuie să privim cele două inițiative antagonist sau să le ”atribuim” vreunui stat membru.

Factorul rus şi turc

Totodată, demersurile pentru crearea unei arhitecturi instituționale la Marea Neagră nu s-au epuizat încă. Suntem martorii unei dinamici crescute a cooperării regionale în această zonă. Se vorbește în continuare de o Uniune pentru Marea Neagră, ca o contra-pondere a Uniunii pentru Mediterana. Turcia pune bazele unei Platforme pentru Cooperare și Stabilitate în Caucaz, reluarea unei idei mai vechi de creare a unui Pact de Stabilitate pentru Caucazul de Sud pe modelul celui sud-est european.

Actuala efervescenţă europeană pentru generarea de aranjamente care să acopere regiunea Mării Negre se poate dovedi ineficientă (prin diluarea conținutului și risipa de energii și resurse), dacă reprezintă doar proiecţii ale unor interese individuale, izvorâte din rațiuni competitive și dacă nu ia în calcul asigurarea unei complementarităţi cu structurile şi politicile deja existente. De asemenea, formatele cuprinzătoare, deschise participării tuturor statelor regiunii (mai ales celor doi jucători importanți, Federația Rusă și Turcia) au un potențial mult mai mare de generare a unor rezultate concrete, pozitive pentru viitorul regiunii. Mai mult, succesul oricărui proiect politic dedicat Mării Negre nu poate fi imaginat în lipsa voinţei politice ferme a statelor regiunii - voinţa unei reprezentări unitare a regiunii, a unei identităţi şi agende comune.

Mihai Răzvan Ungureanu a fost ministru al Afacerilor Externe în perioada decembrie 2004-martie 2007.