Chestionar nuclear

Deşi lumea sunnită a tolerat un Israel nuclear, status quo-ul s-ar putea schimba odată cu nuclearizarea Iranului. Israelul nu a vizat niciodată distrugerea vecinilor sau „împingerea lor în mare“, aşa cum a făcut-o Mahmoud Ahmadinejad cu referire la Israel.

Prima întrebare: ambasadorul cărei ţări din Orientul Mijlociu în SUA a afirmat recent: „Forţele noastre armate se trezesc, respiră, mănâncă, si adorm cu gândul la ameninţarea iraniană. Nu mai există nici o altă ameninţare convenţională pentru care forţele noastre militare fac planuri, se antrenează şi se înarmează. Nu există nicio altă ţară din regiune, care să constituie o ameninţare pentru noi; numai Iranul. Prin urmare, suntem foarte interesaţi în a ne asigura că Iranul nu va dispune de tehnologie nucleară."

Răspuns: a) Israel, b) Iordania, c) Irak, d) EAU.

A doua întrebare: care oficial de rang înalt al unei naţiuni din Orientul Mijlociu a spus recent: „Un atac militar împotriva Iranului ar fi un dezastru. Dar un Iran înarmat cu arme nucleare ar fi un dezastru şi mai mare. Aş fi dispus să-mi asum responsabilitatea unui atac în schimbul siguranţei ţării mele. Sunt îngrijorat când aud vorbindu-se despre îndiguirea Iranului. Dacă nimeni nu a reuşit să convingă Iranul să se oprească din susţinerea Hamasului şi Hezbollahului, în ciuda faptului că nu avea arme nucleare, atunci de ce ar fi Iranul mai atent cu ele?"

Răspuns: a) Israel, b) Iordania, c) Irak, d) EAU.

Răspunsul corect, în ambele cazuri, este d. Iar cel care a făcut declaraţiile este Yousef Al Otaiba, ambasadorul EAU la Washington. Iranul îşi apără ambiţiile sale nucleare folosind două argumente. Primul este acela că programul său este pentru scopuri paşnice şi că nu are intenţia de a dezvolta arme atomice. Problema este că singura persoană de pe planetă care pare să creadă acest lucru este preşedintele Luiz Inácio Lula da Silva.

Cel de-al doilea argument se bazează pe evidenţierea ipocriziei unei lumi care permite Israelului să aibă bombe atomice, dar nu si vecinilor săi. Este adevărat. Dar, situaţia este preferabilă celei în care fiecare ţară de pe planetă ar avea arme nucleare.

O eroare fatală

Eroarea Teheranului constă în convingerea că naţiunile arabe ar fi cele care nu ar tolera un Iran nuclear. Paradoxul este că timp de decenii, lumea arabă sunnită a fost pregătită pentru a trăi alături de un Israel nuclear fără a simţi nevoia de a dezvolta o capacitate atomică. Dimpotrivă, ideea că musulmanii şiiţi din Iran ar putea avea o capacitate nucleară este inacceptabilă pentru arabi.

Pericolul nu este doar că Iranul ar putea dezvolta arme nucleare, ci că acest lucru ar lansa startul unei curse a înarmărilor regionale.

Sancţiuni şi consecinţe

Este important să împiedicăm Iranul să dezvolte un program de înarmare nucleară. Este de asemenea important să facem acest lucru fără forţă.

Este esenţial pentru întreaga planetă ca sancţiunile să funcţioneze ca mijloc de a descuraja Iranul să înainteze spre sinucidere. Acestea  sunt departe de a fi perfecte. Dar dacă nu reuşesc, consecinţele ar putea declanşa o tragedie de dimensiuni inimaginabile.

Moisés Naím

Fost redactor-şef al revistei americane „Foreign Policy", pe care a relansat-o pentru a deveni una dintre cele mai citite şi premiate reviste de politică internaţională.