„România este complet ineptă în relaţia cu Asia Centrală“
0
Forum FP. Ambasadorul român la Baku menţine legătura dintre NATO şi Azerbaidjan, iar preşedintele României a vizitat straniul Turkmenistan. Ce politici româneşti pot urma în regiune?
În ideea că relaţiile externe ale României nu se rezumă la UE, am iniţiat Omnibusul FP, un format de discuţii cu diferiţi experţi despre evoluţiile internaţionale şi din regiune. Două dintre subiectele primei ediţii au fost:
I. MAE a realizat un bilanţ al primei jumătăţi de an de când Ambasada României la Baku deţine calitatea de Punct de contact NATO cu Azerbaidjanul . Nu demult, Radio Free Europe, citându-l şi pe ambasadorul român la Baku, Nicolae Ureche, arăta că Azerbaidjanul ar putea adera la NATO chiar înaintea Ucrainei şi Georgiei
Cum ar putea România să folosească mai bine cei doi ani în care reprezintă NATO în Azerbaidjan?
Florin Diaconu, conf. dr.: România ar putea să folosească şi restul celor doi ani în special pentru a consolida legăturile politice şi militare între Azerbaidjan şi Alianţa Nord-Atlantică. Să nu uităm că Azerbaidjanul este unul din cei cinci pivoţi geostrategici într-adevăr majori din Eurasia şi că, drept urmare, relaţiile NATO cu decidenţii de la Baku sunt realmente importante. Un Azerbaidjan mai apropiat de NATO decât de Moscova ar fi, între altele, un uriaş avantaj geostrategic pentru Vest. Ca şi un serios motiv suplimentar de iritare pentru neoimperialismul rus.
Ce şanse are NATO să includă şi Azerbaidjanul? Sau întrebarea trebuie pusă doar invers?
Florin Diaconu: Pe termen scurt şi mediu, mici sau chiar foarte mici. Priviţi măcar o jumătate de minut harta: Azerbaidjanul nu are contact geografic direct cu NATO; dimpotrivă, această ţară e separată de NATO prin spaţiile întinse din Marea Neagră şi Munţii Caucaz. Singura ţară membră a NATO de care Azerbaidjanul e ceva mai aproape e Turcia, dar chiar şi în acest caz între cele două se află Armenia.
În plus, Azerbaidjanul are încă litigii teritoriale serioase cu ţări vecine, iar NATO nu acceptă în interiorul său state care să aducă în interiorul Alianţei astfel de surse suplimentare de riscuri şi conflicte. Mai mult, un Azerbaidjan intrat în NATO ar însemna ca Alianţa să ajungă la Marea Caspică. Mă îndoiesc că Rusia va accepta vreodată în viitorul previzibil aşa ceva.
II. Turkmenistanul s-a arătat dispus să alimenteze Europa nu doar prin Rusia - şi chiar a semnat un important contract cu compania germană RWE, parte a consorţiului Nabucco. A urmat deplasarea la Aşgabat a preşedintelui Băsescu şi a ministrului de Externe Diaconescu, comentată adesea simplist.
Cum trebuie văzut Turkmenistanul din Europa? Mai mult ca o dictatură sau mai mult ca o sursă de gaze naturale?
Florin Diaconu: Eu prefer să mă uit la Turkmenistan doar ca la o sursă foarte importantă de hidrocarburi. Natura exactă a regimului politic de acolo nu mă interesează absolut deloc, atâta timp cât ţara are disponibilitatea de a-şi onora contractele cu Europa. Dacă, dimpotrivă, vorbim despre un Turkmenistan care nu va ajunge un furnizor major de hidrocarburi pentru Europa, ce importanţă practică mai are că ţara respectivă e o dictatură sau că, eventual, devine o democraţie de tip occidental perfect funcţională? Eu cred că, măcar uneori, ar trebui să separăm complet problema intereselor de abordările ideologice. Interesele economice şi geo-strategice cer Europei să acorde o anumită atenţie Turkenistanului. Sigur că şi problema naturii regimului politic de la Aşgabat e importantă, dar dintr-o cu totul altă perspectivă. Mai puţin urgentă şi în mai mică măsură realmente prioritară.
Denis Cenuşă, analist: Desigur, problema drepturilor omului şi cea a democraţiei „embrionare” nu trebuie scoase de pe agenda relaţiilor UE-Turkmenistan, dar nici substituite cu dezvoltarea parteneriatelor în domeniul economic şi cel energetic. Soluţia primară pentru reglementarea unor cazuri de această natură ar putea fi implementarea unor proiecte ample în sfera responsabilităţii social-corporative în rândul agenţilor economici turkmeni care deţin contacte cu partenerii europeni. Acest tip de abordare trebuie privit ca punct de pornire al Bruxelles-ului în relaţia cu state cu pondere economică sau energetică enormă, dar problematice din punctul de vedere al valorilor împărtăşite.
Dat fiind interesul tuturor pentru regiune, ar trebui ca UE să iniţieze un „Parteneriat caspic”, de felul Parteneriatului estic? Ar putea România juca vreun rol în acesta?
Florin Diaconu: Poate că da. Dar dacă şi numai dacă aceasta ar conduce la un plus semnificativ de rezultate palpabile. Dintre statele UE, singurele care au o anumită tradiţie – ceea ce înseamnă inclusiv experienţă dobândită anterior dar care poate fi folosită şi astăzi – în jocul politic din Asia Centrală sunt Germania şi Marea Britanie. În mod firesc, acestea ar fi statele UE ce ar putea prelua în mod eficient responsabilitatea unui „Parteneriat caspic”. Trebuie să admiteţi că, dacă acceptăm o asemenea ipoteză de lucru, rolul României n-ar putea fi decât unul secundar, dacă e să ne exprimăm în chip delicat. Dacă doriţi o formulare mai directă, înlocuiţi „secundar” cu „nesemnificativ”.
Liliana Popescu, conf. dr.: România este complet ineptă în relaţia cu Asia Centrală. Staţi de vorbă cu ambasadori români care au trecut pe acolo şi veţi afla lucruri interesante despre modul în care se raportează autorităţile române la ţările Asiei Centrale – mai ales în ce priveşte dezvoltarea relaţiilor comerciale. Cursa aderării la NATO şi la UE a creat mulţi ochelari de cal, distribuiţi relativ egal în rândul clasei politice româneşti. Tot ce contează pentru ei este Bruxelles, câteva capitale europene şi Washington DC. Restul lumii nu contează. Este o atitudine prevalentă şi generalizată, chiar şi acum.
Denis Cenuşă: În prezent acest lucru este imposibil şi contraproductiv, deoarece UE are capacităţi reduse şi este concentrată indirect pe stabilizarea Afganistanului. Dacă pentru Parteneriatul Estic au fost prevăzuţi 600 mln. euro, alocaţi în mare parte din contul Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat, atunci pentru un eventual „Parteneriat Caspic” nu ar exista nicio acoperire financiară substanţială.
De asemenea, o dimensiune „caspică” urmează sa cuprindă un raţionament politic solid acceptabil şi pentru ţările din regiune. Adică, în primul rând, frontierele europene ar trebui să ajungă în regiunea Mării Caspice, ceea ce ar însemna aderarea statelor Caucaziene la UE (cum ar fi necesitatea asigurării stabilităţii şi prosperităţii în proximitatea sa). În afară de aceasta, şi statele din regiune trebuie să vrea acest Parteneriat (adică să aibă aspiraţii europene mai mult sau mai puţin accentuate). Cu toate acestea, printre potenţialii „coordonatori” europeni care ar gira asemenea iniţiativă s-ar putea număra Germania (actualmente activă în această regiune), dar şi Ucraina sau anumite ţări caucaziene, în condiţiile integrării lor europene. Or, pentru desfăşurarea acestui scenariu este nevoie de integrarea eficientă a Europei de Est în spaţiul european.
Prin urmare, asemenea parteneriat implică variabile necunoscute şi improbabile pe termen îndelungat (aderarea Europei de Est la UE, un nou val de extindere europeană spre est, transferarea frontierelor europene în apropierea Mării Caspice etc.). De aceea, UE trebuie să se axeze pe planuri mai realiste şi fezabile, cum ar fi Strategia pentru Asia Centrală, în cadrul căreia să dezvolte relaţii diferenţiate şi individuale cu fiecare actor regional, folosind experienţa Germaniei.
Pot fostele republici sovietice central-asiatice să găsească un echilibru între cerinţele Rusiei, Chinei şi Europei – plus ale Turciei sau Iranului?
Florin Diaconu: Foarte puţin probabil. Statele central-asiatice sunt cu mult prea slabe ca să poată face faţă, cu succes, presiunilor directe sau indirecte ale marilor puteri. De pe lista dumneavoastră lipseşte însă un actor extrem de important al scenei internaţionale – Statele Unite ale Americii. Şi ele au interese majore în Asia Centrală. Ceea ce e păgubitor pentru interesele pe termen lung ale Occidentului în zona Asiei Centrale e în special faptul că politicile europene şi americane în zonă nu sunt coordonate în suficientă măsură, drept care Rusia şi China au la îndemână o uriaşă fereastră de oportunitate. În mod aproape explicit, unul din ţelurile Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai este să consolideze şi mai mult influenţa chino-rusă în Asia Centrală şi să limiteze – eventual chiar să elimine – capacitatea de acţiune a SUA în zonă.
Denis Cenuşă: Statele din Asia Centrală sunt sortite să poarte politici externe multivectoriale, pentru a contrabalansa intereselor numeroaselor mari puteri regionale. În acest sens, ele sunt tentate să pună în joc factori exogeni de tipul celui european sau chiar american. Anume această abilitate le permite să supravieţuiască (în mod diferit, în funcţie de capacităţi şi interese) numeroaselor conexiuni, confruntări, clivaje ale intereselor „greilor geopolitici” din această zonă.
Conf. dr. Florin Diaconu predă la Facultatea de Stiinţe Politice a Universităţii Bucureşti (FSUB) şi este cercetător II la Institutul Diplomatic Român. Conf. dr. Liliana Popescu predă la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA). Denis Cenuşă coordonează de la Chişinău site-ul europa.md.
Omnibusul FP România
Expediat bilunar, Omnibusul FP România solicită experţilor români în relaţii internaţionale şi domenii conexe evaluări, recomandări dar şi exerciţii de imaginaţie politică.
Primul astfel de chestionar FP mai include întrebări ca:
- Ce legătură există între situaţia economică şi orientarea strategică a Republicii Moldova? Ce politică trebuie să aibă de acum încolo România faţă de Republica Moldova?
- Participarea militară românească în Irak a fost mai mult o obligaţie sau mai mult o dorinţă? Ce a împiedicat beneficiile economice scontate? În cât timp îşi poate acoperi Armata română lipsurile probate în Irak? În afară de Afganistan, trebuie să urmeze şi ale participări româneşti la campanii militare internaţionale?
Opiniile complete ale fiecărui respondent sunt publicate în secţiunea FP România online de pe adevarul.ro.
Vezi şi:
Rezultatul anticipatelor asupra situaţiei economice din Republica Moldova – Forumul experţilor FP
Încotro merge Armata română după Irak? Dialog cu gen. (r ) dr. Mihail Orzeaţă
Am câştigat războiul din Irak? – forumul cititorilor FP
Se încarcă comentariile...
