Ce nu şi-au spus Băsescu şi Sarkozy

În discuţiile cu Parisul asupra chestiunii rromilor, Bucureştiul nu a fructificat nepotrivirea dintre vorbele şi faptele francezilor, nici curentul de opinie de la Bruxelles. Ezitarea politică românească nu-i pune pe drumuri doar pe rromi, ci pe numeroşi alţi cetăţeni români, indiferent de etnie sau stil de viaţă.

În problema rromilor iscată de încordarea electorală de la Paris, Europa a dat nu doar Franţei, ci şi României o lecţie de responsabilitate politică. Este o lecţie despre asumarea de către factorii de decizie a unor poziţii publice ferme pentru apărarea principiilor şi a valorilor fundamentale, dincolo de calculele de oportunitate şi de avertismente.

Pe 10 septembrie, şefii de stat roman şi francez, Traian Băsescu şi Nicolas Sarkozy, au avut o discuţie telefonică, finalizată cu un comunicat de presă comun. Convorbirea încheia o perioadă agitată în relaţia bilaterală, iar comunicatul a marcat pacea.

Mesajul transmis este clar: cele două părţi au găsit un limbaj comun şi comunică; doresc păstrarea nivelului relaţiei (parteneriat strategic, deschis spre aprofundare) şi să coopereze în problema rromilor. Transmiterea acestui semnal public a fost corectă dintr-o perspectivă diplomatică. Şi România şi Franţa aveau nevoie să o facă. Ar fi fost o eroare ca două state UE să lase o problemă eminamente politică să afecteze relaţia bilaterală.

Campanie cu iz electoral

Dintr-o perspectivă politică şi de comunicare, lucrurile se văd diferit, iar evenimentele de la Bruxelles de săptămâna trecută arată acest lucru. Problema rromilor, cum a fost pusă de autorităţile franceze, este doar o campanie populistă pentru voturile alegătorilor din Hexagon. Efortul principal a fost de aceea unul comunicaţional: România a fost ţinută responsabilă şi pusă la zid pentru tratamentul aplicat rromilor; cetăţenii români au devenit vedetele unor statistici controversate privind infracţionalitatea de la Paris; forurile europene au fost asigurate de respectarea regulilor UE, inclusiv că nu rromii erau vizaţi de politica de securitate recentă şi că nu era vorba de expulzări, ci de repatrieri voluntare.

Realitatea a răsturnat discursul: o circulară a ministrului de Interne francez ajunsă în presă arată că prefecţii din Hexagon au primit ordine explicite care îi vizează pe rromi; voinţa de  repatriere a fost stimulată financiar şi cu poliţia; statisticile incriminatoare la adresa cetăţenilor români au fost contestate chiar în Hexagon; numărul de rromi repatriaţi nu a crescut faţă de perioada precedentă, ci doar discursurile s-au intensificat; autorităţile franceze nu au dus politici de integrare socială a rromilor şi nici de prevenire a taberelor.

Curajul leadership-ului

Autorităţile române nu au fructificat suficient aceste inadvertenţe între vorbe şi fapte şi nici curentul de opinie de la Bruxelles, pentru că nu au abordat situaţia cu leadership politic.

Bucureştiul poate învăţa din tot ce s-a întâmplat la Bruxelles, ca urmare a publicării circularei Ministerului francez de Interne din august - declaraţia comisarului pentru Justiţie, Viviane Reding, susţinerea acesteia de către preşedintele Comisiei Europene, luările de poziţie ale statelor membre în apărarea Comisiei -, cum poţi trece de la o poziţie tehnică, precaută, la asumarea politică a unor poziţii de principiu, valorificând tocmai mecanismele şi valorile intrinseci proiectului european.


Criza poate lua amploare

Ce pierdem din cauza lipsei de leadership şi de responsabilitate politică în astfel de crize? Pierdem oportunităţi: Nu amorsăm o politică coerentă de integrare a romilor; nu prevenim producerea de noi crize similare; nu poziţionăm România ca  un stat european, într-o construcţie care nu face distincţii de principiu între „ţări mari" şi „ţări mici", ci între „ţări europene" şi „ţări neeuropene". Nota de plată o vor plăti tot cetăţenii români, oricare le-ar fi etnia, în condiţiile în care este vizibilă radicalizarea discursului şi a atitudinii xenofobe în ţările UE.

Cinic este că un răspuns posibil la discursul francez este că România nu-i pune pe drumuri doar pe rromi, ci pe numeroşi alţi cetăţeni, unii cu un nivel de viaţă şi de educaţie mult peste locuitorii din taberele de nomazi. Aceştia nu sunt invitaţi să se repatrieze, dar suferă efectele xenofobiei. Chestiune de abordare politică, desigur, şi la noi, şi la ceilalţi!

Oana Marinescu a fost director general pentru diplomaţie publică în cadrul MAE.