Ce caută România pe frontul din Afganistan
0
În timp ce SUA trimit noi trupe în Afganistan şi cer NATO să facă la fel, opinia publică din statele aliate solicită contrariul. Ediţia curentă a FP România răspunde la întrebarea „Ne retragem sau plusăm?“. De ce se află România în Afganistan? Şi ce misiuni pot avea mai departe trupele româneşti pe frontul din Hindu Kuş?
Într-un moment în care popularitatea primei misiuni de apărare colectivă din istoria NATO se află în cădere liberă (63% din europeni privesc cu scepticism şansele de stabilizare a Afganistanului), prezenţa României în misiunea de reconstrucţie a Afganistanului poate fi o temă sensibilă şi pentru opinia publică autohtonă.
De ce am mers
Am plecat în teren, mai întâi în cadrul Operaţiunii Enduring Freedom, alături de SUA, apoi în ISAF, operaţiunea NATO de stabilizare în Kabul, extinsă ulterior în restul ţării.
Prezenţa militară internaţională a avut multiple explicaţii pentru public. Prima a fost înlocuirea regimului taliban, care a îngăduit ca Al Qaida să planifice de acolo atentate antioccidentale precum cele de la 11 septembrie. La nivelul Occidentului - acolo unde valorile democratice contează în mai mare măsură -, s-a putut vorbi şi despre salvarea afganilor de o dictatură feroce. Dacă în cazul Irakului ştiam de Saddam de la multele vizite ale lui Ceauşescu la Bagdad, în Afganistan nu era portretizat sau cunoscut vreun dictator, un purtător al răului absolut, pentru a putea fi utilizat de Bucureşti în obţinerea sprijinului public pentru incursiune.
Argumentele româneşti au fost de altă natură. Mai întâi, la nivel strategic, era relevant ca parteneriatul cu SUA să funcţioneze, să ne comportăm ca şi cum am fi deja membri ai NATO pentru a putea intra în Alianţă, şi chiar în UE. Participarea, la primul semn, în operaţiunea din Afganistan a fost privită drept o fereastră de oportunitate pentru a depăşi reticenţele SUA şi ale altor state care ne refuzaseră în 1997 invitaţia în NATO. A mai fost şi o reacţie umană la tragedia din 11 septembrie, în care au murit şi români.
De ce am rămas
În următorul plan au apărut noi argumente care au făcut ca sprijinul pentru rămânerea pe teren să persiste. Terorismul a fost primul argument, pe principiul că mai bine luptăm peste hotare, la distanţă de ţară, pentru a nu trebui să luptăm acasă. Apoi, cei care luptă acolo primesc bani, mai mulţi decât în ţară, e ca o slujbă bine plătită, oarecum similară muncii în construcţii în Israel. Cum conjunctura a făcut să avem relativ puţine victime - mai puţine decât atacul terorist asupra unui autobuz în Israel care ne-a adus deodată 16 victime în ţară -, populaţia a acceptat şi a susţinut varianta.
Mai nou, argumentul realist este pregătirea armatei, instrumentul de descurajare credibilă a oricărei acţiuni din partea vreunei forţe externe, o armată care a luptat peste hotare, pregătită în condiţii reale, nu strigând „ura" pe câmpuri, în zonele rurale ale României. Memoria populaţiei masculine (şi feminine) în legătură cu armata obligatorie a lui Ceauşescu, cu trei luni de munci în agricultură şi în rest batjocura unor locotenenţi şi gradaţi, cu trei trageri şi 12 gloanţe reale - în cel mai bun caz - în toată perioada de pregătire, a susţinut argumentul.
A jucat un rol important şi faptul că participarea a venit şi cu împliniri, cu probe palpabile: am intrat în NATO, suntem parteneri cu SUA, s-au înfiinţat facilităţi militare comune cu americanii în Dobrogea, şi nu numai, ba, mai mult, am asistat la desenarea unor elemente ale unui rol strategic al României la Marea Neagră, cu sprijin american.
Motive americane
Potrivit cercetării sociologice Transatlantic Trends 2009, făcută de German Marshall Fund, 71% din români - cel mai mare procent după bulgari - optează pentru retragere şi pacifism. SUA au 30% din voturi, Turcia peste 50%, în rest, toţi europenii sunt pe trend similar românilor. La aceeaşi întrebare, doar 9% din români susţin mai multe trupe în Afganistan, iar 45% preferă mai multă reconstrucţie - cel mai mic procent din UE, cu excepţia Bulgariei.
De menţionat că între retragere şi mai multe trupe în Afganistan, toate ţările, inclusiv SUA, optează pentru retragere. Dacă însă întrebarea este formulată cu menţionarea cererii preşedintelui SUA de creştere a contribuţiei în Afganistan, procentul pro-contra sare la 45% - 45% pentru români, de unde şi concluzia asupra impactului major a trei simboluri care menţin sprijinul public românesc pentru rămânerea în Afganistan: SUA, NATO şi Barrack Obama - cererea personalizată din partea şefului statului american joacă un rol major pentru români, putând aduce chiar schimbarea opţiunii declarate iniţial.
Noi misiuni pentru români
În momentul de faţă nu se întrevede retragerea. Ca şi în cazul Irakului, este o chestiune de angajament care trebuie respectat, mai ales de către o ţară care a fost cunoscută în istorie pentru schimbarea alianţelor. La Muzeul Militar din Paris, România este încă înregistrată ca ţară neutră în Primul Război Mondial şi nu este citată ca parte în al Doilea Război Mondial. Conştiinţa nevoii de a proba consecvenţa în alianţe animă încă leadershipul românesc, politic şi militar.
Dacă e să vorbim despre noi trupe, nu este posibilă pe termen scurt creşterea numărului de militari - criza joacă un rol major -, însă este posibil să schimbăm calitatea contribuţiei şi tipul de trupe implicate: o migrare a trupelor de la misiunea ISAF la cea din Enduring Freedom, cu mai mulţi operativi pe teren, în misiune reală de luptă, este foarte posibilă.
Dar este posibilă, şi chiar recomandabilă, şi apariţia unor noi responsabilităţi, ca preluarea unui PRT (Provincial Reconstruction Team) - o posibilitate de a testa noile capabilităţi de reconstrucţie postconflict pe care le-am creat la nivelul MAE cu ocazia misiunii din Georgia.
Iulian Chifu conduce Centrul de Prevenire a Conflictelor.
"Este posibil să schimbăm tipul de trupe implicate, pentru testarea capacităţiilor dobândite în misiunea din Georgia."
Iulian Chifu
conf. univ. SNSPA
Dosar FP România
Dincolo de subiectul verigilor tari sau slabe ale NATO, dosarul afgan din ediţia curentă a FP România analizează, cu ajutorul unor consilieri de la Casa Albă, strategia de contrainsurgenţă a generalului McChrystal - şeful american al coaliţiei din Afganistan - şi chiar posibilitatea păcii cu o anumită parte a talibanilor.
Ideile experţilor europeni merg mai mult spre „suplimentarea expertizei civile", care să permită armatei şi administraţiei statului încă eşuat să le asigure afganilor ceea ce aceştia găsesc acum la talibani - securitate şi venituri.
Subiectele şi autorii dosarului sunt:
Testul consecvenţei. De Iulian Chifu
Misiuni naţionale: Turcia, Germania, Japonia - Gokhan Bacik, Thomas Ruttig, Ioko Iwama
Periculosul pacifism european. De Mihail Neamţu
Asaltul civil european - Fabrice Pothier
Perspectivele americane - John Nagl, Vanda Felbab, Bruce Riedel ;
Se încarcă comentariile...
