Câteva priorităţi interne de politică externă a României

Peste câteva zile este programată semnarea Tratatului de Reformă instituţională a UE, care pune un accentşi de securitate. Una dintre priorităţile româneşti devine atât modernizarea şi

Peste câteva zile este programată semnarea Tratatului de Reformă instituţională a UE, care pune un accentşi de securitate. Una dintre priorităţile româneşti devine atât modernizarea şi eficientizarea establisment-ului de politică externă şi de securitate a României, cât şi participarea mai intensă la procesul de formulare, strategizare şi implementare a Politicii Externe şi de Securitate Comună. Cum? Mai ales prin modernizarea internă a societăţii româneşti. puternic şi pe dimensiunea politicii externe

De Vasile Puşcaş

Pentru o cât mai eficientă poziţionare în interiorul Uniunii Europene, dar şi în sistemul internaţional, România ar trebui să emită semnale caracteristice unui stat dezvoltat, puternic, stabil politic şi economic, partener de încredere pentru aliaţii săi. România trebuie să aibă în vedere faptul că, în sistemul internaţional, un stat incapabil a-şi manageria situaţiile de criză internă şi/sau externă sau un stat cu vocaţie conflictuală este considerat o ameninţare la echilibrul sistemului şi, prin urmare, este tratat ca atare de ceilalţi actori din sistem.

Modernizarea internă contează şi pe plan extern

Uniunea Europeană este un actor internaţional important, cu un potenţial comun alcătuit din capacităţile statelor sale membre şi Piaţa Internă. Obiectivele Agendei Lisabona nu pot fi atinse dacă membrii săi sunt state slab dezvoltate, incapabile a-şi respecta angajamentele şi ritmurile pe care şi le-au asumat. Ca atare, una dintre direcţiile strategice româneşti pentru viitorul imediat ar trebui sa fie dezvoltarea şi modernizarea internă, pornind de la documentele programatice agreate cu Uniunea Europeană. Prin funcţionarea în logica acestor documente strategice, s-ar manifesta nu doar aspiraţiile şi potenţialul societăţii româneşti, contribuind, astfel, la prefigurarea unui traseu românesc predictibil pe scena internaţională, dar România ar putea deveni un stat asociat unor proiecte şi politici europene concrete. O astfel de conduită ar contribui ca România să îşi redefinească identitatea (brandul de ţară) în cadrul Uniunii Europene şi îşi poate demonstra abilităţile de contributor (nu ne referim la aspectul financiar) la construcţia şi integrarea europeană.

România a acţionat internaţional, în ultimii ani, mai mult conjunctural, fără a avea o traiectorie precisă şi coerentă, ci mai degrabă una inerţială, reacţionând la impulsuri externe. Dezvoltarea şi modernizarea statului român trebuie să aibă la bază creşterea competitivităţii pe plan intern şi internaţional. Mai degrabă decât evaluări geostrategice, stadiul modernităţii, competitivităţii societăţii româneşti argumentează şi poziţionarea europeană a României la un nivel mai apropiat de centrele decizionale ale politicilor europene, astfel oferind României pondere nu doar cantitativă, ci mai ales calitativă în procesul decizional al UE. Dat fiind provocările globalismului, pe care Uniunea trebuie să le acopere, este necesar ca Statele Membre să fie competitive atât în interiorul ei, cât şi la scară globală. Aşadar, România nu are de ales dacă doreşte să devină un astfel de stat, fiind interesată să se asocieze unui efort conjugat pentru intensificarea cooperării între instituţii europene şi Statele Membre pentru creşterea competitivităţii individuale şi a Uniunii Europene.

Peste câteva zile este programat a fi semnat Tratatul de Reformă instituţională a UE. Este de la sine înţeles că România ar trebui să fie interesată într-o cât mai ridicată compatibilizare a sistemului instituţional-administrativ intern cu cel european, pentru a eficientiza deciziile politice europene. În Tratatul de Reformă s-a pus şi un accent mai puternic pe dimensiunea politicii externe şi de securitate, propunându-se constituirea unui Serviciu European de Acţiuni Externe (un fel de serviciu diplomatic european). În acest context, una dintre priorităţile româneşti devine atât modernizarea şi eficientizarea establisment-ului de politică externă şi de securitate a României, cât şi participarea mai intensă la procesul de formulare, strategizare şi implementare a Politicii Externe şi de Securitate Comună.

Prin regional spre global

Servirea intereselor româneşti pe plan extern se poate face nu numai prin asocierea la dinamica sistemului global, ci şi prin participarea la evoluţiile politice ale zonei. Astfel, România, situată geografic la frontiera estică a Uniunii Europene, este direct interesată de o implicare mai consistentă în elaborarea şi implementarea Noii Politici de Vecinătate a UE. Mai mult, dată fiind poziţionarea sa, dar şi experienţa istorică, România este în măsură să contribuie la impulsionarea dezvoltării unei dimensiuni estice a politicii externe a Uniunii Europeane. Aceeaşi poziţionare geografică induce necesitatea contribuţiei româneşti la politica de securitate, la soluţionarea conflictelor în Sud-Estul Europei. Totodată, noua Sinergie a Mării Negre, elaborată de Comisia Europeană, oferă României o "fereastră de oportunitate" de a contribui activ la relizarea propriilor obiective, în convergenţă cu cele europene.

Şi, poate, una dintre cele mai presante priorităţi de politică externă românească se relaţionează politicii energetice şi din domeniul infrastructurii transportului, pe care o promovează UE spre arii de interes. Aspecte legate de evoluţia politică, socială şi militară a acestor zone, de dezvoltarea şi democratizarea acestora, sunt nu numai deziderate internaţionale, ci fac parte din grupul factorilor care pot influenţa atingerea obiectivelor româneşti pe termen mediu şi lung.

Vasile Puşcaş este profesor la Universitatea Babeş- Bolyai şi director al Institutului de Studii Internaţionale din Cluj Napoca

Citat

Mai degrabă decât evaluări geostrategice, stadiul modernităţii, competitivităţii societăţii româneşti argumentează şi poziţionarea europeană a României la un nivel mai apropiat de centrele decizionale ale politicilor europene, astfel oferind României pondere nu doar cantitativă, ci mai ales calitativă în procesul decizional al UE.