Bogdan Aurescu: „Este artificială trasarea oricăror paralele între situaţia din România şi cea din Kosovo”
0
Arhiva FP - România îşi menţine poziţia cu privire la ne-recunoaşterea statalităţii entităţii Kosovo. Una dintre temerile nu doar româneşti se justifică, prin invocarea acestui precedent de către curente maghiare din Ardeal.
Actualizare - Ministerul român de Externe invocă acum forma de aviz pe care Curtea de Justiţie Internaţională, a ONU, a dat-o declaraţiei de independenţă a Kosovo – anume actului propriu-zis al declaraţiei, nu şi efectelor juridice ale acestuia. Bucureştiul aşteaptă încă “reluarea dialogului dintre Belgrad şi Priştina în vederea identificării unei soluţii care să corespundă intereselor ambelor părţi şi care să vizeze stabilitatea şi perspectiva europeană a regiunii”.
MAE reaminteşte că, în prezent, o majoritate de state membre UE a recunoscut Kosovo, dar, în acelaşi timp, la nivelul comunităţii internaţionale, din 192 de state membre ONU, numai 69 s-au pronunţat în direcţia recunoaşterii acestei entităţi. “Prin urmare, două treimi din comunitatea internaţională se situează pe linia pe care a mers constant şi ţara noastră.”
FP România nr. 14 (ianuarie/ februarie 2010):
Neîmpăcată cu pierderea istoricei sale provincii, Serbia contestă în justiţie declaraţia unilaterală de independenţă făcută de Kosovo. Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga judecă procesul, în care emisarii români susţin că dreptul internaţional nu le permite kosovarilor albanezi să se separe de sârbi fără acordul acestora. Secretarul de Stat Bogdan Aurescu explică poziţia României, bazată pe litera dreptului internaţional, nu pe faptele din teren.
FP Romnânia: Cine a decis poziţia României în această cauză internaţională?
Bogdan Aurescu: Poziţia României în dosarul „Kosovo" corespunde abordării principiale a ţării noastre referitoare la supremaţia dreptului internaţional. Ţara noastră şi-a construit, în timp, un profil internaţional de stat care respectă şi promovează respectarea dreptului în relaţiile internaţionale şi îşi susţine interesele bazându-se pe deplinul respect al dreptului internaţional. Pentru un stat ca România, situat în imediata vecinătate a unei zone care a trecut nu foarte demult printr-o perioadă de conflict şi instabilitate, dar aflat şi la graniţa externă estică a UE şi NATO, dreptul internaţional reprezintă o garanţie şi o modalitate de asigurare a unui climat predictibil şi de cooperare.
Din această abordare rezultă şi poziţia noastră privind dosarul Kosovo, decizia de nerecunoaştere a independenţei acestei provincii fiind bazată pe convingerea României că această independenţă unilateral proclamată nu a respectat normele şi principiile dreptului internaţional aplicabile. Pledoariile României de la Curtea internaţională de Justiţie s-au concentrat numai pe elemente de drept, fiind excluse abordările politice sau interpretările factuale.
În ceea ce priveşte pledoariile concrete susţinute de România la Curte, acestea au fost redactate de diplomaţi din cadrul Direcţiei Generale Afaceri Juridice a MAE şi au urmat procedurile obişnuite de aprobare de către ministrul afacerilor externe, Guvernul şi Preşedintele României. Menţionez, în context, că diplomaţii jurişti din MAE au deja experienţa pledoariilor la CIJ, mulţi dintre ei fiind implicaţi şi în cadrul procesului cu Ucraina pe tema delimitării maritime în Marea Neagră.
Crede România că albanezii din Kosovo şi sârbii din Serbia mai pot trăi omeneşte în acelaşi stat în următoarele decenii?
În general vorbind, o societate bazată pe segregare, auto-izolare sau purificată din punct de vedere etnic nu poate fi răspunsul potrivit în niciun caz. Sigur, durează poate mult timp şi sunt necesare multe eforturi convergente din partea tuturor celor implicaţi, ca şi din partea comunităţii internaţionale, ca rănile provocate de conflicte violente, cum sunt cele din Balcanii de Vest, să se închidă. Dar cred că răspunsul stă în edificarea unor societăţi democratice, bazate pe respectarea drepturilor omului, a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice sau religioase, pe toleranţă şi respectul reciproc al identităţilor, care pot şi trebuie să înveţe să interacţioneze pozitiv, după un model intercultural. Obiectivul integrării europene al Serbiei, al celorlalte state din regiune poate fi un catalizator în acest sens.
Este poziţia României generată de teama invocării unui precedent Kosovo în Transilvania? Sau în Republica Moldova?
Este artificială trasarea oricăror paralele între situaţia din România şi cea din Kosovo. România este un stat democratic, membru al UE şi al NATO, unde respectarea drepturilor aparţinând minorităţilor naţionale este un model recunoscut pe plan european. Minorităţile din România în general, inclusiv din Transilvania, sunt deplin integrate în ordinea constituţională a statului român, participă la instituţiile statale, deseori chiar şi la guvernare. Nu există nicio asemănare - nici măcar depărtată - între situaţiile la care vă referiţi în prima parte a întrebării.
În ceea ce priveşte situaţia din Transnistria, se poate remarca faptul că autorităţile de la Tiraspol invocă dreptul la autodeterminare, ca şi autorităţile de la Priştina. Însă orice paralelă se opreşte aici - cele două situaţii sunt extrem de diferite, circumstanţele din cazul Kosovo fiind cu totul particulare. În cazul Transnistriei avem de-a face cu un regim de facto, el însuşi implicat în violarea drepturilor celor aflaţi sub autoritatea sa, care conservă privilegiile unei elite politico-economice care a acces la putere şi a menţinut-o în circumstanţe cu totul particulare, cu ignorarea oricăror principii şi norme de drept. De altfel, există un studiu destul de bine documentat cu privire la normele internaţionale aplicabile, realizat de baroul din New York. Este disponibil pe internet, se numeşte Thawing a frozen conflict. Legal aspects of the separatist crisis in Moldova, care arată clar originile şi normele aplicabile conflictului transnistrean.
Ce importanţă are în plan internaţional poziţia României asupra independenţei Kosovo?
Mai întâi, după cum v-am spus, poziţia României este importantă la nivel principial: pentru că susţine normele şi principiile de bază ale dreptului internaţional. Din acest punct de vedere, este o poziţie la fel de importantă ca a altor state care au participat, de exemplu, la procedura avizului consultativ din faţa CIJ. În cadrul audierilor din 10 decembrie, am remarcat cu plăcere atenţia cu care judecătorii CIJ au ascultat pledoaria delegaţiei române.
În al doilea rând, România este o ţară din imediata vecinătate a regiunii Balcanilor de Vest, direct şi natural interesată de stabilitatea şi dezvoltarea democratică a acesteia, precum şi de integrarea ei europeană şi euro-atlantică. Din acest punct de vedere, poziţia României are un grad de autoritate indiscutabil. În altă ordine de idei, poziţia noastră de nerecunoaştere a statalităţii Kosovo este respectată ca atare chiar şi de către statele care nu o împărtăşesc. Este important de menţionat că în februarie 2008, în ziua imediat următoare proclamării independenţei Kosovo, miniştrii de externe din UE au hotărât că Statele Membre UE vor decide asupra relaţiilor lor cu Kosovo conform practicii naţionale şi dreptului internaţional.
Extras din FP România nr. 14 (ianuarie/ februarie 2010).
Se încarcă comentariile...
