Bancurile cu Mubarak

Deşi în Egipt nu mai e de glumă, colecţia de bancuri pe seama lui Mubarak inclusă în ediţia curentă a revistei FP România indică starea de spirit a egiptenilor dinaintea revoltelor populare. Ce s-ar întâmpla dacă v-aţi petrece ultimii 30 de ani făcând bancuri pe seama unui singur individ?

(…) După ce şi-a petrecut toată primăvara anului 2010 în convalescenţă, toţi locuitorii oraşului Cairo, de la taximetrişti la politicieni şi până la agenţi secreţi străini, erau convinşi că e o problemă de săptămâni până când Mubarak va muri. Şi, cu toate astea, şi-a revenit, având intenţia de a candida în septembrie pentru obţinerea unui nou mandat. (…)

În Egiptul ultimelor cinci decenii, marcate de succesiunea unor lideri militari cu puţin respect pentru democraţie sau drepturile omului, au existat multe subiecte de ironie. În timp ce le lipseşte capacitatea de a-şi schimba conducătorii, egiptenii au libertatea de a-i batjocori, spre deosebire de Siria, unde o glumă deplasată te poate arunca în închisoare. În densele şi ultrasocializantele oraşe egiptene, glumele sunt metode universale de a începe un dialog şi a crea empatie între oameni, şi clasica meta-ironie care transcende lideri, ideologii şi clase sociale este: Liderii noştrii sunt idioţi, ţara-i într-o situaţie deplorabilă, dar cel puţin putem să glumim împreună pe acest subiect.

Predecesorii lui Mubarak, naţionalistul arab Gamal Abdel Nasser şi câştigătorul Premiului Nobel pentru Pace, Anwar Sadar, erau personalităţi flamboaiante, iar bancurile spuse pe seama lor reflectau statura lor politică impunătoare. Se spune că paranoicul Nasser ordonase serviciilor secrete să strângă toate bancurile ce se făceau pe seama sa şi a regimului său, în acelaşi fel în care KGB-ul monitoriza anectodica referitoare la conducerea geriatrică a URSS-ului, pentru a înţelege mai bine care era starea de spirit în ultimele zile ale Uniunii Sovietice. Sadat, faimos în Occident pentru că a încheiat o pace cu Israelul, era subiectul a numeroase bancuri ce făceau referire la guvernarea sa coruptă şi la frumoasa sa soţie, Jehan.

Timp de mulţi ani, Mubarak a fost numit de unii „La Vache Qui Rit” - după numele unei brânze franţuzeşti, care a apărut în Egipt în anii ’70, odată cu liberalizarea pieţei egiptene - din cauza provenienţei sale rurale şi a bonomiei sale. În acea epocă, imaginea ce domina bancurile referitoare la Mubarak era aceea a arhetipului egiptean, ţăranul lacom şi bufon.

Îmi amintesc cu claritate un banc din anii ’80, pe seama deciziei lui Mubarak de a nu mai numi un vice-preşedinte după preluarea puterii: „Când Nasser a devenit preşedinte, a căutat un vice-preşedinte mai prost ca el pentru a evita apariţia unui rival, aşa că l-a ales pe Sadat. Când Sadat a devenit preşedinte, l-a ales pe Mubarak din acelaşi motiv. Dar Mubarak nu are un vice-preşedinte pentru că nu a găsit pe nimeni în Egipt mai prost ca el”. Această glumă a devenit amară în anii ’90, când Mubarak şi-a consolidat puterea, a început să câştige alegerile cu peste 90% din voturi şi a epurat armata pentru a scăpa de rivali. O anecdotă des repetată evoca trimiterea consilierilor săi politici la Washington pentru a-l ajuta pe Bill Clinton în alegerile din 1996, după ce preşedintele american apreciase popularitatea lui Mubarak.  Când rezultatele au fost publicate, Mubarak devenise preşedintele Statelor Unite.

Dar bancurile pe seama lui Mubarak au cunoscut o perioadă de înflorire la începutul anilor 2000, când aşteptarea morţii acestuia, deja septuagenar, devenise un subiect naţional. Un banc imaginează o scenă de pe patul de moarte, când bolnavul Mubarak se lamenta - „Oare ce va face poporul egiptean fără mine”. Consilierul său încearcă să-l mângâie pe bătrânul preşedinte: “Domnule Preşedinte, nu vă îngrijoraţi pentru egipteni. Sunt un popor rezistent, care poate supravieţui chiar şi hrănindu-se cu pietre!”. Mubarak se opreşte pentru a se gândi şi apoi îi spune consilierului să aibă grijă ca fiul său Alaa să aibă monopol asupra comerţului cu piatră. (…)

Issandr El Amrani este scriitor, locuieşte în Cairo şi are funcţia de consultant al blogului www.arabist.net.

Textul integral în ediţia nr. 20 a FP România (ianuarie/ februarie). Detalii ilustrate:  Sumarul, Nota editorului.