Balanţa azeră

Amplasat la izvoarele Nabucco, Azerbaidjanul caută un echilibru de putere şi securitate între NATO şi Rusia. Rezultatul e un dezechilibru, inclusiv al exporturilor de gaze, în detrimentul Vestului.

De un an ambasada României la Baku este Punct de Contact NATO şi coordonează evenimente destinate atât autorităţilor cât şi şi societăţii civile din Azerbaidjan, care au rostul de a aduce Alianţa cât mai aproape de azeri. Azerbaijanul are o valoroasă poziţie strategică, care poate aduce mari beneficii membrelor Alianţei. „Unul dintre avantaje este amplasarea pe o importantă rută de transport”, explică ambasadorul român la Baku, Nicolae Ureche. Ruta este vitală, de pildă, pentru tranzitul încărcăturilor nemilitare pentru trupele din Afganistan. Mai profund, Europa este interesată marile depozite de petrol şi gaze azere – care ar urma să alimenteze conducta Nabucco.

Aşadar, NATO are nevoie de Azerbaijan. Dar câtă nevoie are Azerbaijanul de NATO şi cât de acceptabilă este în ţară o posibilă aderare? Reprezentanţi ai societăţii civile spun că eforturile de diplomaţie publică nu-şi prea ating ţinta. Arzu Geybullaieva, analist la European Stability Initiative (ESI), nici nu ştia că România administrează punctul de contact NATO din Baku, iar directorul Institutului pentru Cooperare cu NATO, Farrukh Mammadov, spune că o mică parte a populaţiei are cunoştinţe despre activităţile şi operaţiunile NATO. Pesimismul lor nu este împărtăşit de Vafa Guluzade, fost consilier prezidenţial pentru politică externă, primul oficial azer care a vorbit public despre instalarea unei baze NATO în Azerbaijan. „Ţara noastră are o locaţie favorabilă din punct de vedere geostrategic, populaţia este educată şi capabilă să asimileze noi tehnologii, avem aeroporturi potrivite pentru baze NATO”, pledează Guluzade. Ca să convingă, a suprapus imediat schiţa unui conflict vechi pe liniile de demarcare dintre NATO şi Rusia - „Dacă Armenia poate avea o bază rusească, putem invita şi noi NATO să îşi facă o bază aici, cooperarea cu NATO este esenţială pentru securitatea Azerbaijanului şi pentru protecţia faţă de Armenia şi alţi potenţiali agresori”.

Legăturile Azerbaidjanului cu NATO au fost stabilite în 1992, iar în 1997 Baku a aderat la, pe atunci, Consiliul de Cooperare Nord-Atlantic, acum Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic. Din 1999, trupe azere au participat la operaţiuni NATO de menţinere a păcii în Kosovo, iar din 2002 în Afganistan. Primul concept de securitate naţională, semnat de preşedintele Ilham Aliyev în 2007, a fost perceput ca o nouă apropiere de NATO, întrucât include cooperarea cu Alianţa împotriva unoir ameninţări ca terorismul, dar şi separatismul - cu trimitere la enclava Nagorno-Katrabah, conflictul îngheţat dintre Azerbaidjan şi Armenia. Interesant este că documentul, deşi notează ca prioritate integrarea Azerbaijanului în structurile euroatlantice, prevede şi realizarea unui echilibru geostrategic în regiune. „Azerbaijanul are ambiţia de a realiza un echilibru între marile puteri cu interese în zonă, iar această dorinţă ne ţine încă prea departe de NATO”, susţine Fariz Ismailzade, de la Academia Diplomatică Azeră.

Mai mult, azerii par să fi pierdut din entuziasmul anilor ”90 pentru NATO şi Vest. „În ultimii ani, imaginea Occidentului în Azerbaijan s-a stricat progresiv. Dacă îi întrebi pe cei din opoziţie, îţi vor răspunde că sunt dezamăgiţi pentru că nu au văzut nici un semn de interes al Vestului pentru această regiune, mai ales că în ultimul an au fost tot felul de <<incidente>> - interzicerea radiourilor străine, arestarea unor activişti şi jurnalişti -, iar reacţiile Occidentului au fost slabe. În ce priveşte NATO, dacă la nivelul reformelor militare s-au făcut progrese, iar investiţiile au curs în acest sector, reformele politice şi economice nu au fost la fel de eficiente”, evaluează Arzu Geybulleieva de la ESI.

Treptat şi sigur, Rusia umple golul lăsat de Occident. Jumătate din ţară e goală, pentru că bărbaţii muncesc în Rusia, de unde trimit bani acasă. Umbra Rusiei nu dispare niciodată din zonă şi se face şi mai puternic simţită în momente-cheie – „de fiecare dată când sunt alegeri, forţe speciale ruse deghizate în consilieri politici vin şi <<antrenează>> autorităţile cum să conducă aşa numite alegeri libere, corecte şi democratice”, spune Geybullaieva. „Dacă tatăl său era considerat mai mult sau mai puţin un egal al lui Putin, Ilham nu are aceeaşi experienţă şi acelaşi statut, aşa că Putin are mai multe pârghii de influenţă şi putere asupra lui”, adaugă analista ESI.

Imaginea redată de sursele azere este că Baku este acum mai aproape de Moscova decât de Bruxelles, şi chiar dacă Azerbajanul a devenit un hub pentru investiţii occidentale tot Rusia pare să deţină asul politic. În acest timp, relaţiile Baku-Washington se răcesc gradual - de aproape un an SUA nu şi-au numit ambasador la Baku, USAID şi-a închis birourile, iar în ţară a rămas activ un singur ONG american dedicat democraţiei. Rusia are acum în Azerbaijan mai multă influenţă politică decât orice ţară occidentală, spun reprezentanţii societăţii civile azere. Azerbaijanul aşteaptă încă un semn de interes din partea Occidentului, dar nu declaraţii de hârtie.

Carmen Gavrilă este jurnalistă la Radio România.

Articol din FP România nr. 15 (martie/ aprilie 2010)