Agapă BLACKSEAFOR la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agapă BLACKSEAFOR la Bucureşti
Agapă BLACKSEAFOR la Bucureşti

La începutul săptămânii experţi din ministerele afacerilor externe şi ale apărării din Bulgaria, Georgia, România, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina s-au întâlnit la Bucureşti pentru o „şezătoare” politică a BLACKSEAFOR - Grupul de cooperare navală la Marea Neagră.

Pe agenda reuniunii figurează, în principal, discutarea stadiului actual, precum şi perspectivele acestei iniţiative de cooperare regională în domeniul militar.

BLACKSEAFOR este o iniţiativă de cooperare regională la care participă forţele militare navale ale statelor de la Marea Neagră. Potrivit Acordului de constituire, semnat în aprilie 2001, la Istanbul, Grupul îşi propune să contribuie la întărirea păcii şi stabilităţii în regiune, creşterea interoperabilităţii, precum şi la promovarea cooperării regionale între statele riverane Mării Negre.

Iniţiativă mai mult politică decât militară

Misiunile BLACKSEAFOR constau  în operaţiuni de căutare şi salvare, asistenţă umanitară, operaţiuni de deminare pe mare, operaţiuni de protecţia mediului, vizite de curtoazie, sau în orice alte operaţiuni mandatate de către părţi. Deciziile în cadrul BLACKSEAFOR se iau prin consens.

Grupul funcţionează sub forma unei forţe cu caracter nepermanent (“forţă la chemare”), activităţile de pregătire desfăşurându-se pe baza unui program convenit anual.

Grupul de Experţi la Nivel Înalt (HLEG) este organismul politico-militar în cadrul căruia se desfăşoară consultările, la nivel de lucru, asupra aspectelor politice referitoare la funcţionarea BLACKSEAFOR. Reuniunile HLEG se desfăşoară fără un calendar prestabilit.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite