Avem motive să ne temem de Ucraina?
0
Dosar FP Principalul dosar românesc din ediţia nou apărută a revistei pleacă de la întrebarea „Să ne temem de Ucraina?” - nu atât de mafia ucraineană, cât de turnura geopolitică postelectorală de la Kiev. În relaţiile sale cu Ucraina, România trebuie să fie circumspectă, dar să-şi păstreze calmul.
Ce înseamnă, în politica internaţională, a te teme de un stat vecin? De la circumspecţia rezonabilă la panica agresivă, cuvântul teamă are tot felul de nuanţe şi de implicaţii.
Citiţi şi:
Mizele de după alegeri
Nu vorbim de aceeaşi teamă atunci când spunem că Franţa se temea în 1990 de reunificarea Germaniei şi când constatăm că Iranul se teme azi de Israel.
Interesul naţional
Părerea mea e că România trebuie să fie circumspectă, dar să-şi păstreze calmul, în relaţiile sale cu Ucraina. Să-şi păstreze calmul, fiindcă:
1) pe teritoriul Ucrainei trăiesc cu mult mai mulţi români decât trăiesc ucraineni pe teritoriul României, ceea ce înseamnă că Ucraina dispune de o forţă de şantaj considerabil mai mare decât reversul ei; orice înăsprire a tonului faţă de Ucraina se resfrânge direct asupra statutului minorităţii româneşti de acolo, aşa cum am putut lesne constata în anii din urmă;
2) forţa demografică şi politică a Ucrainei sunt superioare nivelului general de dezvoltare al ţării, ceea ce poate genera oricând riposte disproporţionate la acte sau chiar la discursuri percepute, pe drept sau nu, ca agresive.
Dar să nu-şi piardă nici vigilenţa, din aceleaşi motive.
România nu are motive să dramatizeze agresiunile verbale, şi se poate concentra asupra esenţialului - construirea unei relaţii cât mai destinse (şi mai profitable pentru ambele părţi) cu cel mai mare şi mai puţin stabil dintre vecinii săi.
În ultimă instanţă, faptul că Ucraina este în mod obiectiv un tampon masiv între Federaţia Rusă şi teritoriul nostru naţional face ca Ucraina să ne fie - poate nu simpatică, dar desigur cu totul indispensabilă, ceea ce e tot atâta sau chiar ceva mai mult. De aceea, România s-a şi grăbit să recunoască Ucraina independentă şi să o susţină în scurta-i perioadă de statalitate neatârnată.
Chiar dincolo de aceste considerente care ţin direct de interesul naţional al României, există cel puţin două direcţii globale care fac din stabilitatea unei relaţii pozitive cu Ucraina un deziderat al marii politici europene. Cel dintâi priveşte gurile Dunării şi spaţiul pontic: Ucraina poate fi un partener esenţial al cooperării în aria ponto-caspică sau o piedică de netrecut a acestei cooperări.
Politica europeană
A doua rezultă din scrutarea atentă a relaţiei dintre Ucraina şi Rusia, şi a fost formulată deosebit de limpede de Alain Besançon acum câţiva ani: dacă privim în trecut, vom constata că există o relaţie necesară şi biunivocă între dominaţia rusă asupra Ucrainei şi tendinţele Rusiei de expansiune spre vest, înspre Polonia, Germania etc., ca şi înspre sud-vest - gurile Dunării, Marea Neagră, Peninsula Balcanică şi strâmtori.
Fără Ucraina, prea-plinul rus, atâta cât există el, se poate revărsa eventual înspre propriile teritorii încă necolonizate din Siberia. De la tentativa eşuată a lui Hruşciov, aceste ţinuturi continuă să fie subpopulate şi subexploatate, stârnind aviditatea marilor concentrări de populaţie din estul Asiei.
Fără Ucraina, şansele Rusiei de a se reconstrui ca putere post-modernă, departe de tentaţiile imperiale şi atentă la propria-i dezvoltare democratică, cresc exponenţial.
Din toate aceste motive, România are interesul de a contribui pe cât îi stă în putinţă - direct dar şi prin participarea la Parteneriatul estic şi prin mobilizarea celorlalţi parteneri europeni, la ancorarea solidă a Ucrainei în spaţiul european şi chiar euro-atlantic.
Dr. Zoe Petre a fostă consilieră a preşedintelui Emil Constantinescu.
"Faptul că Ucraina este un tampon masiv între Federaţia Rusă şi România face ca Ucraina să ne fie - poate nu simpatică, dar desigur cu totul indispensabilă, ceea ce e tot atâta sau chiar ceva mai mult."
Zoe Petre,
doctor în istorie
Se încarcă comentariile...
