Atuul Italiei în recesiune: familii unite şi experienţa crizei permanente - Agenda FP

Italia nu a devenit statul-problemă al zonei euro în ciuda datoriei publice ridicate. Un sistem bancar mai reglementat a împiedicat o prăbuşire a pieţii imobiliare iar lipsa unui pachet financiar de stimulare economică i-a îndemnat pe italieni să economisească şi să se descurce singuri.

În lipsa unui stat asistenţial şi a unor fonduri suplimentare în vreme de criză, italienii şi-au luat soarta în propriile mâini. Datoria pe gospodărie este de numai 56,6% din veniturile anuale disponibile, faţă de 89,4% în Germania, 127,8% în Spania şi 152,6% în Marea Britanie, scrie revista germană Spiegel .

„Italienii nu au aşteptat niciodată mult din partea guvernului lor pentru că nu au încredere în el. Se bazează pe ei înşişi şi astfel familia salvează statul”, explică Beppe Severgnini, editorialist la Corriere della Serra. În opinia sa, ei mizează foarte mult pe solidaritatea familială, care înlocuieşte sprijinul de la stat. În vremuri grele, familiile strâng rândurile: diferitele generaţii trăiesc împreună sub acelaşi acoperiş iar bătrânii pensionari îi ajută financiar pe tineri.

Giorgio und Franco Mazzeo sunt un exemplu de tineri educaţi, cu vârste de 44, respectiv 36 de ani, care locuiesc împreună cu părinţii într-un apartament cu două camere din Trastevere, unul dintre cartierele Romei. Amândoi sunt absolvenţi de studii universitare, dar lucrează pe durată determinată, primul ca inginer, al doilea într-un call-center. Împreună ei câştigă aproximativ 2.000 de euro, mai puţin decât tatăl lor pensionar. Mama lor găteşte şi face curăţenie iar ei o ajută dar nu cu bani. În Roma, oraşul cu cele mai mari chirii din Italia, tinerii nu-şi pot permite să plătească peste 1.000 de euro pe lună chirie pentru o singură cameră. 

Termenul bamboccioni (big babies), care descrie acest fenomen de adulţi care locuiesc cu părinţii lor, se aplică la 70% dintre tinerii cu vârste între 20 şi 30 de ani.

Pe de altă parte, peste 80% dintre italieni deţin propria casă sau apartament iar creditele ipotecare au fost deja plătite înainte de criză, motiv pentru care nu s-a ajuns la un crah de real estate în timpul crizei financiare.

Muntele de datorii

Cu o datorie publică de peste 1,76 trilioane de euro, echivalentul a 115,8% din PIB, Italia este cel mai mare datornic din Europa, în condiţiile în care media îndatorării publice în zona euro este de 78,7% din PIB. Alături de Portugalia, Irlanda, Grecia şi Spania ea este plasată pe axa PIIGS a ţărilor prost conduse cu mari datorii suverane.

Dar în timp ce în Spania şi Irlanda boomul în sectorul construcţiilor a fost finanţat prin datorii iar băncile de investiţii au generat rate mari de creştere artificială, Italia se confrunta deja cu datoria suverană. „Un sistem bancar mai reglementat a oferit mai puţine oportunităţi de a copia greşelile făcute de alte state membre UE”, explică Alexander Kockerbeck, analist la agenţia americană de rating Moody’s.

În plus, un program draconic de măsuri de austeritate a fost implementat de ministrul de finanţe Giulio Tremonti, chiar împotriva voinţei premierului Berlusconi, pentru a economisi aproape 25 de miliarde de euro până în 2012.
Pe termen lung se urmăreşte reducerea deficitului bugetar de 5,3% din PIB la nivelul de maxim 3% cerut de Pactul de stabilitate ţărilor din zona euro.

Paradoxal, experienţa managerierii unui munte de datorii de-a lungul mai multor ani ar putea deveni un atuu pentru asigurarea şi atragerea investitorilor dornici să cumpere titluri de stat italiene, susţine Maria Cannata de la Ministerul italian al Finanţelor, care atrage atenţia că bondurile italiene sunt atractive iar dobânzile sunt încă mici.