Pentagonul recrutează antropologi pentru Afganistan

În cadrul unui program experimental în Afganistan, echipe de antropologi şi experţi în ştiinţe sociale lucrează alături de militari pentru a ajuta la câştigarea campaniei. Pare o idee strălucită, dar va reuşi să schimbe cursul războiului?

Cu câteva săptămâni în urmă, Patrick Carnahan se afla în patrulare alături de câţiva puşcasi marini. Mergeau din locuinţă în locuinţă, în încercarea de a interacţiona cu populaţia afgană. Era singurul american fără armă. Nefiind militar, cu un background în ştiinţe sociale, rolul său era acela de a-i ajuta pe soldaţi să înţeleagă mai bine dinamicile culturale, reţelele sociale şi de putere locale. Scopul său principal era unul singur: găsirea unei metode de îndepărtare, de scurtcircuitare a legăturilor dintre civili şi insurgenţa talibană.

Patrick Carnahan, personajul central din reportajul realizat de revista Time, devine  simbolul unui controversat program finanţat de armata SUA, care îşi propune crearea unor echipe mixte formate din militari şi antropologi.

Susţinătorii experimentului consideră că expertiza acestora din urmă îi va ajuta pe militarii armatelor occidentale, să se orienteze mai bine într-o cultură straină. Pe fond, rolul lor este asemănător unor busole culturale care să îi ajute pe militarii profesionişti să navigheze într-o civilizaţie necunoscută.

De-altfel, antropologii sunt cei mai în măsură să cartografieze legăturile organice, reţelele de putere şi structurile de legitimitate şi de loialitate de la firul ierbii. Ei pot identifica cel mai bine liderii formali şi informali ai comunităţilor locale, dar şi proiectele necesare pentru a crea o masă critică de susţinere pentru un program care doreşte marginalizarea influenţei talibane. 

O misiune necesară

Ideea angajării de antropologi, nu este nici pe departe nouă. Încă din 2005, în plin impas al războiului din Irak, un influent general al armatei americane, James Mattis, pleda pentru instituţionalizarea unor astfel de capacităţi la nivelul unităţilor militare regulate: „navigarea terenului uman şi cultural este la fel de importantă, precum navigarea teritoriului geografic”.

În plus, niciun comandant responsabil de coordonarea operaţiunilor tactice, în teren, nu are timp pentru soluţii ad-hoc, să improvizeze sau să experimenteze. O radiografie culturală, care l-ar ajuta să cunoască agenda principalilor actori implicaţi, motivaţiile lor, tabuurile şi sensibilităţile culturale ale populaţiei locale, ar reduce enorm deficitul de cunoaştere al teatrului de operaţiuni. Misiunea sa este asemănătoarea cu cea a unui medic care trebuie să ia decizii cu impact chirurgical, dar în contratimp.

Toate aceste dileme şi aspecte operaţionale reies din experienţa colectivă a ofiţerilor întorşi din Irak: „Acolo, influenţa înseamnă totul. În consecinţă, este vital pentru un comandant să cultive şi să dezvolte legături cu liderii societali relevanţi pentru mobilizarea comunităţilor. Insă aceştia se prea poate să nu iasa în faţă. Adevaraţii lideri comunitari rămân adesea în culise. De cele mai multe ori, ei trebuie descoperiţi. Pot fi oameni de afaceri sau învăţători, preoţi sau lideri informali. Spre exemplu, într-un cartier al Bagdadului, pe deplin transformat în 2007-2008, un lider cheie al comunităţii locale s-a dovedit a fi un chirurg specializat în probleme de inimă, care a ieşit în faţă, oferindu-şi serviciile sale pentru organizarea cartierului”, îşi aminteşte colonelul Peter Mansoor, adjunct al generalului David Petraeus in timpul celebrei sale misiuni de stabilizare a Bagdadului.
 
Ignoranţă antropologică

Expertiza imediată a antropologilor recrutaţi de armata SUA ar putea fi extrem de utilă în evitarea unor episoade precum, cel relatat recent, într-un raport al unui influent think tank din Washington D.C. (Center for a New American Security)– al unei fântâni din centrul unui sat din sud-estul Afganistanului, distrusă chiar de către localnici. Construită prin finanţarea comunităţii internaţionale, fântâna nu a fost distrusă de insurgenţi, ci paradoxal, chiar de către femeile satului. De ce? Înainte, ele trebuiau să parcurgă o distanţă lungă pentru a aduce apa de la un râu din afara satului. Şi totuşi, era exact ceea ele îşi doreau. Prin construirea unei fântâni în centrul satului, femeilor li se anula singura dimensiune publică a existenţei lor, unica oportunitate de a socializa cu celelalte femei.

Un alt exemplu este cel al trupelor suedeze dislocate în nordul Afganistanului care au descoperit pe propria piele că intenţia bună, lipsită de un discernământ şi un fundament antropologic, poate crea foarte mult rău la firul ierbii: o fântână ridicată în locul nepotrivit ar putea schimba balanţa de putere locală, avantajând unele triburi în defavoarea altora, generând animozităţi şi lupte pentru supravieţuire, între comunităţi până atunci paşnice. Într-o campanie în care miza este câştigarea încrederii populaţiei locale, efectul cumulat al unor mii de astfel de intenţii bune, dar eşuate pe fondul lipsei de temei antropologic, ar putea deturna întreaga campanie de stabilizare a Afganistanului.

Fondatoarea programului

Arhitectul intelectual al programului pilot derulat de armata SUA şi cunoscut sub numele de „Human Terrain Teams”, este o femeie, Montgomery McFate. Ideea i-a venit în urmă cu mai bine de nouă ani în urmă, pe când se afla într-un bar din DC, încercând să decidă în ce direcţie să-si orienteze viaţa. Şomeră, supracalificată, cu studii avansate de antropologie şi drept la Harvard şi Yale,  Montgomery McFate avea o singură obsesie: cum să facă antropologia relevantă pentru armată. Pasiunea ei pentru insurgenţe (se specializase în conflictul din Irlanda de Nord, dintre britanici şi IRA) era, la acel moment, foarte puţin consumată de către comunitatea studiilor de apărare din SUA.

În timp, pe măsură ce America a ajuns să fie absorbită în campaniile neconvenţionale din Irak şi Afganistan, Montgomery McFate a ajuns să fie parte integrantă din „revoluţia culturală” declanşată de generalul Petraeus, participând chiar la redactarea noii doctrine de contraninsurgenţă a armatei americane din anii 2005-2006. Astăzi, ea este consilier principal al programului „Human Terrain Teams” care reuneşte experţi în ştiinte politice, antropologie, economie, psihologie şi un buget de aproximativ 130 de milioane de dolari. “Ceea ce încercăm să facem este să înţelegem interesele populaţiei civile. Pentru că oricine va răspunde mai eficient acestor interese, va fi în măsură să o influenţeze”, declara în 2008, Montgomery McFate, revistei Wired. În cele din urmă, totul se reduce la o competiţie de guvernare şi de cunoaştere a resorturilor motivaţionale care fac o comunitate să „ticăie”.

Controverse publice

În timp, programul experimental, care se bucură de susţinerea celor mai influenţi generali din armata americană, a generat o furtună de controverse. Decisiv în acest sens a fost decesul, în ianuarie 2009, al unui om de ştiinţă, Paula Loyd. La 4 noiembrie 2008, aceasta a fost pur şi simplu incendiată de către un localnic afgan, care ulterior a fost executat în detenţie. S-a ajuns până acolo, încât, astăzi se poate vorbi în SUA chiar de o ostracizare academică a celor care acceptă să intre în cadrul programului. Motivul? Încălcarea unei reguli fundamentale, de conduită deontologică a disciplinei: Să nu faci rău, să nu vătămezi!