Adevarul.ro

Ce mai înseamnă statul astăzi? Care este viitorul statului român și ce ar trebui el să ofere cetățenilor? Pentru dosarul Restartul statului din ediţia curentă, FP România a pus aceste întrebări şi consilierei personale a Premierului Emil Boc pe probleme economice, Andreea Paul Vass.

Articol din noua ediţie FP România (iulie/ august) - din 12 iulie la toate chioşcurile. Detalii ilustrate: Coperta, Sumarul şi Nota editorilor români (Locul României în Indexul statelor eşuate).

Despre ce mai e statul?

Andreea Paul Vass: Ca să fie puternic, un stat are nevoie de un tipar şi de reguli, prin care îi instruieşti şi-i educă pe oameni până se ajunge la armonie şi unitate socială. Regulile ţin de sistemul de norme instituite prin lege şi de principiile morale.Tiparul e dat de împărţeala între:
- bunurile publice dure - cele care pot fi garantate exclusiv de către stat (armata, justiţia, poliţia, infrastructura rutieră şi cea urbană, plasa de siguranţă socială minimală etc.);
- bunurile publice semi-dure – cele care pot fi furnizate atât de mediul public cât şi de cel privat în ponderi variate sau în parteneriate public-private (educaţia, sănătatea, pensiile, companiile de interes strategic - de pildă cele din zona energiei sau a resurselor naturale);
- bunurile publice care pot fi complet externalizate şi furnizate exclusiv de către mediul privat (industrii şi servicii private);

Puţine subiecte sunt mai încurcate în ştiinţa economică decât desenarea acestui tipar al statului. Ce rol îşi asumă? Când? Ce îmi datorează statul mie, ca cetăţean? Ce îi cer suplimentar statului? Cât costă şi cum se finanţeaza statul? Poate statul să decidă mai bine ce face cu veniturile mele decât mine însumi, în calitate de contribuabil? De unde vine bunăstarea? Întrebările sunt pertinente şi i-au frământat pe oamenii de ştiinţă şi pe decidenţii publici multă vreme.

Aranjamentele etatiste s-au dovedit adeseori falimentare şi din ce în ce mai multe voci reclamă nevoia retragerii tuturor măsurilor intervenţioniste aberante ale guvernului şi promovarea antreprenoriatului drept cel mai bun stimulent pentru creşterea economică bazată pe competitivitate. Dau două exemple. Cine are cea mai competitivă agricultură din lume? Noua Zeelandă - pentru că a liberalizat-o complet acum mai bine de două decenii. Cine are cel mai performant sistem sanitar? Singapore - căci se bazează în proporţie de 80% pe finanţare şi pe gestiune privată.
Lucrurile nu sunt însă de fel simple. Campionii industriali ai unor naţiuni au apărut din efortul conjugat privat - public sau din politici industriale contemporane intervenţioniste.

Opţiunile naţiunilor sunt foarte diferite, în funcţie de nivelul de dezvoltare, guvernanţa economică şi de cultura societală, oscilând între: modelul anglo-saxon - mai mult sau mai puţin un model al pieţei libere; modelul european-francez - al reglementării sporite şi al creşterii implicării guvernului; modelul Chavez-Castro-Kim Jong-il - al proprietăţii de stat; modelul chinez - de economie duală administrată public; modelul israelian - al antreprenoriatului sau o combinaţie între acestea.

Cine mai e statul român?
Statul român este rezultatul interacţiunii dintre decidenţii publici, politicieni, tehnocraţi/ profesionişti, sindicalişti, cetăţeni activi în societatea civilă şi cetăţenii care asistă pasivi la mersul lucrurilor. De la comunism încoace, vorbim despre igienizarea civică, despre selecţia negativă, despre igienizarea morală a politicii şi economiei româneşti. De făcut am făcut însă nejustificat de puţin. Am perpetuat tipare, reguli şi practici injuste, de sus până jos. Am permis să ni se fure naţiunea, cum ne spune atât de rece Tom Gallagher. Am permis să plătim şpagă sau să copiem la examene.
În culpă suntem noi, românii, care nu am reuşit să ne mobilizăm şi să reactivăm mişcarea tehnocrată, civică şi sindicală autentică care să mobilizeze suficient de rapid şi eficient mişcarea politică reformatoare. Din prea mult egocentrism şi desăvârşire individuală am dat prea puţin acestei naţiuni din ştiinţa şi munca noastră.

Nu putem însă nega nici succesele naţionale. Aici mă gândesc la presiunile impuse de voinţa politică a integrării în Uniunea Europeană şi conformarea minimală la regulile normalităţii europene. Statul român este acum un jucător pe plan global, obligat să se conformeze regulilor de conduită europene. Ne-a mai şlefuit prin punctele esenţiale.

Restul trebuie să facem singuri. Nu văd cum altfel decât prin asumarea atitudinii de inadecvare nu doar prin înjurături în barbă, ci prin mult curaj, entuziasm şi acţiune fermă a specialiştilor, a societăţii civile, a cetăţenilor care îşi doresc un altfel de stat, a politicienilor care înţeleg că POT şi TREBUIE să schimbe lucrurile în bine, sacrificând însuşi interesul particular şi electoral pe termen scurt. Asta face însă tocmai diferenţa dintre un lider şi un politician oarecare.

Demarajul economic al României cred că este posibil doar construind un stat, cu instituţiile sale aferente, cât mai mic, mai puţin costisitor şi mai eficient în furnizarea bunurilor publice. Mai prietenos cu cetăţeanul şi cu firmele. Politicianul reformator trebuie însă însoţit de o bancă centrală responsabilă, de cel puţin unui think-tank puternic şi o dezbatere publică care să schimbe climatul intelectual în favoarea muncii, a investiţiei şi a asumării riscului antreprenorial, a responsabilităţii lucrului bine făcut, a eticii şi a moralei societale.
 
De unde bani la buget?
Prudenţa bugetară este mult mai importantă decât întrebarea de unde bani la buget, ştiind că o naţiune mică precum a noastră, îndatorată puternic, nu este o ţară liberă şi nici nu poate creşte pe termen lung sănătos. Or, noi consumăm mult mai mult decât producem, adică avem pretenţii mai mari de la stat decât suntem dispuşi să contribuim la bugetul public.

70% din Produsul Intern Brut al României este de provenienţă privată, iar 30% publică. Bugetul public, cu o pondere a veniturilor de circa 31% din PIB, dar cu 38% cheltuieli în PIB, colectează bani la buget din impozite, taxe, contribuţii sociale şi venituri proprii obţinute din participaţiile statului în companii sau în fonduri publice de investiţii, restul (diferenţa dintre venituri şi cheltuieli) asigurându-se din împrumuturi externe şi interne (adică datorii pe care trebuie să le plătim în viitor, noi sau generaţiile următoare).

Să pornim de la desenarea realităţii actuale în câţiva indicatori simpli:
- românii lucrează, în medie, mai puţin decât alte popoare – de pildă, vârsta medie de pensionare reală este de 54 de ani în prezent, din pricina abuzurilor (de exemplu, cazul pensiilor anticipate de invaliditate ilicite) şi a pleiadei de legi speciale permisive;
- dacă în 1990, 2,2 contribuabili asigurau pensia unui vârstnic în România, în 2010 doar 0,8 contribuabili plăteau din contribuţii proprii o astfel de pensie;
- cei 3,4 milioane de români activi în mediul privat asigură 70% din PIB şi aduc 67% din totalul veniturilor bugetare - ei au însă un salariu mediu brut de 1.500 lei, faţă de media salariului brut din sectorul public de 2.300 lei în 2010.

Mulţi se vor grăbi să invoce plata muncii la negru pe piaţa privată. Şi au dreptate, căci jumătate din economia ascunsă în România este reprezentă de munca la negru. Ineficienţa controlului şi a sancţiunilor în zona asta ne costă cam 13% din PIB. Alte circa 5-6% din PIB vin dinspre evaziunea fiscală prin neplata TVA, iar alte aproximativ 7% din muncile gospodăreşti nefiscalizate. Suntem astfel obligaţi nu doar la acţiuni ferme în acest sens, ci şi să stimulăm iniţiativa privată şi creşterea forţei de muncă active antrenate efectiv în muncă.

Pe de altă parte, două treimi din cheltuielile bugetare sunt orientate spre salarii, pensii şi ajutoare sociale, ceea ce ne-a obligat să ne asumăm măsurile severe de austeritate şi să asanăm rapid în 2010 bugetul public.

În mod evident, se impune organizarea unei dezbateri serioase asupra nivelului de impozitare în România şi a serviciilor publice şi obligaţiilor sociale asumate a fi finanţate din bugetul ţării. Dezbatere care trebuie să pornească de la realitatea că o ţară care doreşte să aibă o fiscalitate mai mică în raport cu alte state membre europene va trebui să găsească echilibrul just între finanţarea obligaţiilor sociale din buget şi plăţile efectuate de către oameni prin taxe, impozite şi alte contribuţii către stat. Altfel vom rămâne captivi populismului care invadează dezbaterile publice politicianiste şi care foloseşte drept vectori argumentativi falşi, precum “ni se ia”, “se fură din buzunarul nostru”, “e dreptul nostru câştigat”.

Dincolo de această dezbatere absolut necesară şi de lupta pentru combaterea evaziunii fiscale şi a muncii la negru, sunt uşor identificabile alte câteva surse de venituri la buget prin:
- lărgirea bazei de impozitare şi eliminarea fisurilor din Codul fiscal care au permis până acum derularea de tranzacţii şi obţinerea de venituri neimpozitate sau impozitate nesemnificativ;
- creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene - reamintesc câteva din deciziile luate în 2009 şi 2010: reducerea numărului şi a duratei procedurilor, creşterea fondurilor de garantare şi contragarantare acordate de către stat şi diminuarea cotelor de cofinanţare pentru numeroase axe prioritare, ba chiar cofinanţare “zero” pentru microîntreprinderile care aplică pentru Programul Operaţional Regional;
- stimularea mediului antreprenorial şi flexibilizarea pieţelor muncii, reducerea costului tranzacţiilor şi a timpului pierdut în relaţia cu statul;
- reforma sistemului de management pentru regii şi companiile cu capital de stat, prin aşezarea performanţei la baza acestui sistem - legea responsabilităţii fiscale adoptate în 2010 rezolvă doar parţial acest obiectiv şi nu este suficient;
- reconsiderarea modului de valorificarea a resurselor naturale;
- susţinerea, în limita resurselor disponibile, a restructurării acelor sectoare economice cu un deficit de productivitate ridicat (de exemplu, agricultura), dar care au un avantaj comparativ potenţial, precum şi a întreprinderilor mici şi mijlocii care au capacitatea de a crea cel mai rapid locuri de muncă;
- promovarea interesului public în raporturile cu companiile transnaţionale care operează în România şi mărirea atractivităţii economiei pentru investitori;
- nu în ultimul rând, găsesc esenţială promovarea parteneriatelor public-private – este în curs de adoptare o lege în materie de către Parlamentul României, la iniţiativa senatorilor PDL.

Andreea Paul Vass este consilieră personală a Premierului Emil Boc. Are un doctorat în economie şi este cercetătoare la Institutul de Economie Naţională.