America Latină are nevoie de FMI

Comentariu. Criza economică mondială a afectat şi ţările Americii Latine, care îşi îndreaptă speranţele tot spre  FMI şi Banca Mondială. Statele europene au cele mai mari şanse de a obţine împrumuturi de la principalele instituţii financiare internaţionale.

Guvernele europene au căzut ca muştele. Mai întâi criza a destabilizat băncile, iar acum a venit rândul guvernelor. În Est ca şi în Vest, acestea se clatină. Guvernele din Belgia, Islanda, Letonia, Republica Cehă şi Ungaria au pierdut puterea ca urmare a crizei  economice. Bulgaria, România, Grecia şi Irlanda se confruntă fiecare cu o situaţie economică proastă care va aduce convulsii politice. Şi lista continuă. Anul 2009 va fi unul de cutremure politice.

Indicatori alarmanţi

Cifrele care reflectă slăbiciunea economică europeană sunt înfricoşătoare: deficitul public combinat al celor mai mari patru ţări din zona euro (Germania, Franţa, Italia şi Spania) va fi anul acesta de 3,5 ori mai mare decât anul trecut, iar datoria publică totală va sări de la 71% din PIB acum un an, la 83% anul viitor.

Aceste cifre uriaşe nu ţin cont de nevoia urgentă de stimuli fiscali mai mari decât cei prognozaţi până acum şi nu iau în calcul posibilitatea foarte reală de propunere a unui plan de salvare pentru unele ţări al căror faliment ar putea produce pagube serioase întregii regiuni. Şomajul este în creştere, iar presiunile politice în vederea obţinerii de bani pentru sprijinirea economiilor europene vor fi foarte puternice.

Ce legătură are asta cu America Latină? Are. Şi aceste ţări sunt afectate de criză şi vor avea nevoie de susţinere financiară din afara regiunii. Până ce creditul privat şi fluxurile de investiţii vor fi restabilite, finanţarea externă de care are nevoie America Latină trebuie să vină de la organizaţii precum Fondul Monetar Internaţional (FMI), Banca Mondială şi entităţile regionale precum Banca de dezvoltare Inter-Americană (IDB).

Mai mulţi bani de la FMI

Unul din puţinele rezultate concrete ale întâlnirii G20 de la Londra va fi o creştere a fondurilor destinate FMI, astfel încât acesta să poată acorda împrumuturi ţărilor aflate în dificultate. Săptămâna aceasta FMI a adoptat un nou plan, care-i dă posibilitatea să injecteze bani repede şi fără prea multe condiţii în aceste ţări.

Aici găsim legătura ameninţătoare dintre problemele Europei şi cele ale Americii Latine. Dincolo de faptul că cererea de fonduri în Europa va fi imensă, europenii au un avantaj în entităţile financiare internaţionale care decid câţi bani alocă şi când. Conducerile executive ale Băncii Mondiale şi FMI sunt formate din câte 24 de directori, fiecare reprezentând un subgrup al celor 185 de ţări care compun aceste instituţii. Dintre cei 24 de directori care sunt numiţi de guvernele lor, opt reprezintă Europa şi trei, America Latină. Calculaţi şi veţi vedea unde se vor duce majoritatea fondurilor.

Alternativa IDB

Din fericire, există o alternativă: entităţile financiare multilaterale din America Latină, în special IDB. Această bancă, ai cărei acţionari sunt guverne din emisfera vestică, plus alţii (de exemplu Spania şi China), va fi una dintre puţinele surse de fonduri care ar putea să compenseze asimetria nedreaptă care există la nivelele mai înalte ale Băncii Mondiale şi ale FMI.

Preşedintele IDB, Luis Alberto Moreno, şi-a stabilit ţelul ambiţios şi dificil de atins de a încerca să majoreze capitalul băncii pentru a face faţă nevoilor financiare urgente ale regiunii, o regiune care în ultimul deceniu, cu unele excepţii, nu a comis excesele imprudente făcute de Europa şi de Statele Unite.

Obţinerea unei majorări de capital a IDB este o prioritate pentru America Latină şi pentru alte ţări care vor fi afectate dacă regiunea se molipseşte de la haosul politic european. Există multe obstacole în calea realizării acestei creşteri; în plus, IDB este departe de a fi o organizaţie fără defecte. Totuşi, nu suferă de cusurul de a avea un eşalon superior orientat împotriva Americii Latine.

Moisés Naím

Moisés Naím este redactorul-şef al revistei americane "Foreign Policy" pe care a relansat-o în 2003, pentru a deveni una dintre cele mai citite şi premiate reviste de politică internaţională.

A fost ministru al Industriilor şi Comerţului în Venezuela şi director executiv al Băncii Mondiale.

Ultima sa carte, din 2006, este "Ilicit: How Smugglers, Traffickers and Copycats are Hijacking the Global Economy", tradusă deja în 18 limbi.