Al patrulea val de comunicare

Chiar sub impactul tehnologiilor actuale, peste 20 de ani, modelele de interacţiune şi de comunicare socială vor fi diferite. Nici mass-media nu rămâne neschimbată.

Episod din serialul FP Peste 20 de ani, ajuns la capitolul Idei şi Tehnologii.

Dacă editorii de ziare ar fi dat un Google ori s-ar fi uitat pe Wikipedia, ar fi aflat ca Alvin Toffler scrisese deja cu 20 de ani în urma „epitaful pentru hârtie”. E drept, se referea la tranziţia de la circulaţia banilor de hârtie la tranzacţiile cu capital virtual; dacă banii s-au digitalizat, de ce ar fi altfel cu informaţia (tot o „monedă”!)? La rândul său, Bill Gates spunea într-un interviu din 1995 că investeşte miliarde într-o industrie despre care nu ştie exact în ce anume se va transforma, dar ale cărei principii de evoluţie sunt deja vizibile şi nu vor întârzia să o modifice fundamental.
Ne aflăm în faţa unei modificări fundamentale de paradigmă: am echipat maşinile cu instrumente pentru coroborarea datelor pe care li le furnizăm, astfel încât acum generează ele însele acţiuni, atitudini noi. Nu mai evoluăm liniar, ci în salturi, care nu ştim întotdeauna unde ne duc. Peste 20 de ani, vom comunica diferit, vom avea relaţii şi emoţii diferite, vom fi împrumutat ceva de la maşinile cărora la rândul nostru le-am furnizat ceva din caracteristicile umane.

O nouă revoluţie tehnologică
Poate mai important decât ce aflăm noi folosind internetul este ceea ce află internetul (adică alţii) despre noi când îl folosim. Google, Yahoo! sau Facebook refuză să divulge proporţia operaţiunilor dedicate culegerii şi analizei de date din comunicările explicite ale utilizatorilor, dar admit că este o întreprindere uriaşă. Scopul acestui efort de cunoaştere a consumatorului este personalizarea accelerată a serviciilor oferite. Tot mai mult, informaţia ne găseşte pe noi, nu invers. Postul de televiziune online american Zillion TV experimentează un model în care consumatorii îşi compun singuri programul dintr-o gamă de opţiuni.
Sigur, sistemul Big Brother ne poate da fiori, mai ales celor care am trăit într-o societate unde şi intimitatea era îndeaproape supravegheată. E-antreprenorii răspund însă că intimitatea a încetat să mai fie o normă socială, o dată ce renunţăm la ea de bunăvoie şi atât de uşor în reţelele de socializare. Industria încearcă să se autoreglementeze pentru a nu risca o ‘cenzură’ dinafară. Pe de altă parte, dacă informaţiile despre noi sunt mai multe, şi durata lor de viaţă e mult mai scăzută - de zile, ore sau chiar minute.

O astfel de tehnologie schimbă radical modelele de business, de marketing ori de management. Marketerii îşi pot dibui publicul-ţintă pe gadgetul din buzunar. Iar consumatorul a evoluat el însuşi în prosumator, produce şi consumă conţinut deopotrivă – YouTube este apogeul. Când nu găseşte produsele care corespund nevoilor sale, şi le fabrică singur, ca în cazul conţinutului furnizat de telespectatori pentru CNN iReport. Facebook, Twitter, YouTube, Chatroulette au pornit toate ca nişte idei simple, ale unor puşti, cu costuri aproape nule, pentru a ajunge astăzi la o valoare de piaţă enormă. De aici o democratizare fără precedent a internetului, dar şi a relaţiei producător-consumator (fie că e vorba de bani, cultură, administraţie publică sau politică internaţională), cu un impact remarcabil la nivel politic (pozitiv şi negativ).
Este mai ieftin şi simplu ca niciodată pentru oamenii de rând, pentru firmele mici sau pentru statele rămase în urmă ca dezvoltare să recupereze utilizând aceasta tehnologie, uneori aproape gratuită, cu un efect de multiplicare fantastic, care le permite salturi spectaculoase. Desigur, tehnologia va rămâne inaccesibilă categoriilor cele mai defavorizate şi va adânci decalajele existente. Însă, dacă Google şi-a permis recent ceea ce Statele Unite nu au îndrăznit - să sfideze China, refuzând să continue autocenzura - este pentru că armata de consumatori Google este mai mare chiar decât cea chineză!
La nivel politic, transparenţa inerentă mediului online, lipsa graniţelor şi a controlului duce atât la un acces mai direct al cetăţeanului la stat, cât şi la o democraţie aproape directă, de tip agora virtuală, dar şi la cyberăzboiul informaţional. Companiile se văd şi ele atât în faţa unor provocări cât şi a unor oportunităţi. Numai flexifirma, adaptabilă în urma unui permanent dialog cu sine şi cu clienţii săi poate reuşi într-un context din ce în ce mai competitiv.

Numai marketingul unu-la-unu, care pune clientul în centrul modelului de business poate însă asigura succesul investiţiei. “Careul de aşi”, pe care Oracle susţine, de pildă, că îl are în mână este: convergenţa (buchet de servicii all-in-one, totul pe o singură platformă – de felul iPhone; sau un serviciu unic transferabil pe orice platformă - cum este televiziunea accesibilă pe PC, telefon mobil sau televizor), consolidare (calitate în fiecare etapă a circuitului), competiţie (accesat/ creat noi pieţe, diversificare), client.
Pentru a se adapta, presa trebuie să înţeleagă că aceste modele revoluţionare i se aplică în primul rând ei, întrucât esenţa prezentei transformări este natura sa informaţională. Volumul imens de date sau comunicarea nelimitată care sunt disponibile astăzi echivalează sau depăşesc marile descoperiri ale secolului al XV-lea, cu diferenţa adiţională că, în timp ce călătoriile lui Marco Polo, Vasco da Gama sau Columb au lărgit lumea, explorările spaţiului virtual infinit o comprimă simultan.

Valorizarea conţinutului
Vestea bună este că aceia care se grăbesc să deplângă moartea jurnalismului de calitate nu au de fapt motive de tristeţe. Contrar aparenţelor, conţinutul, nu doar ambalajul, începe să valoreze din ce în ce mai mult şi sunt mulţi bani de făcut dintr-un fir al Ariadnei care să îl călăuzească pe consumator prin labirintul informaţiei.
Studiile furnizorilor de televiziune cu plată sau a marilor ziare quality arată că oamenii se vor separa în două categorii: majoritatea care va pretinde acces uşor şi gratuit la informaţie (segment unde lupta se va da în primul rând pe distribuţie) şi aceia, nici ei puţini, care vor fi dispuşi să plătească pentru conţinut selectat, personalizat, de încredere. Iar asta tocmai din cauza fragmentării, a cantităţii înspăimântătoare de informaţie disponibilă şi a lipsei garanţiilor de încredere. În ciuda concurenţei cărţilor ieftine sau gratuite de pe Amazon sau Google Books, şi a pirateriei, John Makinson, President & CEO Penguin Books, este încrezător că va putea vinde cărţi online la un preţ destul de ridicat (pe care ţine să-l păstreze ca marcă a calităţii), prin adăugarea unor interviuri/ introduceri video făcute de autor, a unor comentarii, a lecturii audio şamd. Au apărut deja companii care se ocupă strict cu optimizarea, filtrarea livrării de conţinut, nu a producerii lui. Cei care optează pentru calitate contra plată susţin că tabloidizarea presei este cauzată şi de faptul că oamenii sunt copleşiţi de informaţie şi au în faţă acesteia o reacţie psihologică de retragere către zona facilă, de divertisment, care nu necesită efort. Managerii New York Times, care vor introduce un sistem de plată din 2011, spun că nu se vor împiedica de faptul că articolul NYT cel mai expediat pe e-mail anul trecut a fost „Cum să-ţi dresezi soţul aşa cum îţi dresezi căţelul”!

„Va creşte cu siguranţă valoarea editorialului - ghid de opinie”, spune Bill Gates. „Ce canal de informare este mai bun? În cine să avem încredere? Cine ne îndrumă prin hăţişul de informaţii spre ceea ce ne interesează? Funcţia aceasta se verifică în cazul cărţilor. Nimeni nu citeşte toate cărţile publicate, nu vede toate filmele apărute şi nu cumpără toate tipurile de maşini ieşite pe piaţă; oamenii sunt îndrumaţi prin intermediul revistelor de specialitate, prin zvonuri sau recomăndari ale prietenilor.” Iar epitaful lui Toffler este valabil doar pentru o anumită cantitate de hârtie; încă mai plătim şi cu bancnote.

Oana Popescu este directoare de programe la Institutul Aspen Romania.