1989: revoluţiile au pornit de jos în sus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dezbatere. FP Profesorul Vasile Puşcaş aminteşte cât de nepregăţiţi erau liderii momentului pentru ceea ce doreau cetăţenii estici, în completarea dosarului „Revoluţia continuă" din noua ediţie FP România. La începutul revoluţiilor din fostul bloc socialist, nici la Londra, nici la Moscova nu se puteau concepe politici care să rupă cu aranjamentele internaţionale din urma celui de-al Doilea Război Mondial.

Trăim într-o prelungită perioadă de anarhie în sistemul internaţional şi, din păcate, de incredibil haos intern. În România se aude frecvent constatarea că cetăţenii au obosit de atâta tulburare socială şi politică, dar şi de o lungă etapă de aşteptare şi nesiguranţă individuală, familială şi comunitară.

Aşa încât, cetăţenii români ar putea absorbi cuvintele din predica Sfântului Augustin: „Doreşte să fii cetăţean împreună cu îngerii, caută acea cetate, suspină după ea...".

Marea deraiere

Căderea Zidului Berlinului, în urmă cu două decenii, a fost consecinţa negării, în Est şi Vest, a aranjamentelor postbelice pentru Europa. A fost, totodată, semnalul că dorinţa schimbării în Est devenise generală şi de neoprit. „Esticii" erau cei mai porniţi să caute „acea cetate".

Werner Schulz, fost cercetător ştiinţific în Berlinul de Est, în 1989, îşi aminteşte că, în toamna acelui an, era imposibil de oprit poporul să nu iasă pe stradă, să se exprime pentru schimbare.

Fostul preşedinte american George Bush spunea recent că evenimentele istorice care au pavat drumul spre căderea Zidului nu au avut loc în capitale, ci „în inimile şi minţile oamenilor".

Fostul lider de la Kremlin, Mihail Gorbaciov, recunoştea recent că întâmplările anului 1989 au generat „transformări formidabile", care au făcut ca „istoria să deraieze" de la traseele care s-au manifestat după al Doilea Război Mondial. Dar cea mai interesantă remarcă pronunţată de Gorbaciov este că politica „era incapabilă să acompanieze procesul istoric" în desfăşurare.

Şi, pentru a ilustra acest enunţ, el susţine că în vara anului 1989 considera reunificarea Germaniei doar o „problemă pentru secolul 21", pe când prim-ministrul britanic al vremii, dna Thatcher, era „agresiv ostilă" faţă de acelaşi subiect.

Gorbaciov îşi aminteşte şi că fostul preşedinte francez Francois Mitterand era mai preocupat de proiectul unei confederaţii europene, fondată pe doi piloni: Comunitatea Europeană şi Europa Răsăriteană, desigur reformată de perestroika.

România - prost văzută de America

Cum se vedea România, în 1989, de la Washington D.C.? Iată ce spun mărturiile epocii. La Washington D.C., într-un Memorandum pregătit pentru întâlnirea de la Malta, între Bush şi Gorbaciov, CIA constata, în 29 noiembrie 1989, următoarele: „În România, ultimul bastion al ultra-ortodoxiei din Pactul de la Varşovia, ultimul congres al partidului, recent încheiat, l-a reales în unanimitate pe preşedintele Ceauşescu, care a respins cu emfază reformele politice şi economice prezente în Europa de Est. Boicotul acestui eveniment, din partea ambasadorilor statelor vestice reflectă izolarea internaţională crescândă a României.

În ciuda unei deteriorări continue a situaţiei economice şi a popularităţii în scădere a lui Ceauşescu, nu există un contracandidat credibil şi această chestiune este puţin probabilă până când Ceauşescu nu va părăsi scena".

În primele zile ale anului 1990, după ce americanii au văzut la TV „revoluţia sângeroasă" din România, CIA a transmis următoarea estimare pentru pregătirea unei reuniuni la Consiliul Securităţii Naţionale (Casa Albă): „Partidul comunist conducător în Europa de Est este terminat şi nu va putea fi reînviat. Aceasta, precum şi eliminarea hegemoniei sovietice au creat noi oportunităţi pentru stabilirea unor democraţii reprezentative şi a unor economii de piaţă auto-susţinute.

Drumul se va deschide şi pentru noi modalităţi de cooperare regională politică şi economică. Cel mai mare stimulent va fi hotărârea cu care est-europenii şi liderii lor vor decide să aplice reforme, emulând modelele economic şi politic din Vest.

Evoluţia regiunii va face ca eticheta «Europa de Est» să devină din ce în ce mai puţin precisă, pe măsură ce ţările central-est europene -Polonia, Cehoslovacia, Ungaria şi Germania de Est - se vor îndrepta din ce în ce mai mult către vest, iar Balcanii - Bulgaria, România şi Albania - se vor orienta către un altfel de rol. /.../ Cel mai pesimist scenariu pentru România şi Iugoslavia nu va fi o întoarcere la regimul comunist, ci o orientare către un regim autoritar, cu o represiune crescândă a minorităţilor etnice, conflicte civile şi chiar declanşarea unor fricţiuni majore intra-statale."

Şansa ratată

După 20 de ani de la evenimentele din 1989, vedem că liderii de atunci ai lumii au făcut eforturi enorme să ţină pasul cu mersul istoriei, dar nu au mai putut să ofere o viziune, o concepţie clară şi credibilă despre ce avea să urmeze sfârşitului Războiului Rece.

Fiind prinşi nepregătiţi pentru viitor, ei nu s-au putut pune imediat în fruntea „forţelor profunde" ale schimbării, au ratat şi ei, dar şi ISTORIA să consemneze o renovare a sistemului internaţional bazată pe înnoire.

Vasile Puşcaş, fost negociator-şef al României cu UE, conduce Institutul pentru Studii Internaţionale al Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca.

Văzuţi de la Moscova

Evgheni Kiseliov, un jurnalist rus care l-a însoţit pe Gorbaciov la Bucureşti în vara anului 1989, îşi aminteşte: „Eram în Bucureşti în vara lui 1989, la un summit al liderilor Pactului de la Varşovia.

După cum s-a dovedit, ultimul lor summit. Liderul sovietic Mihail Gorbaciov a încercat să-i convingă atunci pe conducătorii statelor satelite să înceapă să implementeze, în sfârşit, reformele politice. Nimeni nu l-a ascultat, cu atât mai puţin Nicolae Ceauşescu.

La momentul acela părea că regimul dictatorului român va rămâne în picioare pentru mulţi ani înainte. Niciun cuvânt critic la adresa regimului nu era tolerat.

Soldaţi cu puşti sovietice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial erau la fiecare colţ, iar în locul cartierelor tradiţionale ale Bucureştilor era acum o clădire gigantică şi o piaţă publică enormă. Toate dădeau impresia unui regim politic solid înfipt cu picioarele în pământ."

În decembrie 1989, când a aflat că o „revoluţie a pornit în România" şi Ceauşescu a părăsit Bucureştii, reacţia lui Kiseliov a fost: „Am rămas fără cuvinte".

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite