VIDEO Noi focare de holeră în Haiti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noi focare de holeră au fost identificate în zone rurale din Haiti, potrivit directorului general pentru Sănătate Publică, Gabriel Timothe.

Epidemia a apărut cu şase luni în urmă şi, în prezent, au fost descoperite noi focare, potrivit AFP.

Focare reziduale au apărut în câteva regiuni, cum ar fi în nord, platoul central şi în sud-est, a declarat Timothe. "Este vorba despre focare reziduale, pentru care trebuie să efectuăm activităţi punctuale", a spus el, insistând asupra faptului că "tendinţa este de diminuare".

Conform ultimelor date publicate de autorităţile haitiene, 4.856 de persoane au murit de la apariţia holerei.

Preşedintele în exerciţiu, Rene Preval, a primit la palatul prezidenţial, miercuri seara, diferiţi actori implicaţi - locali, internaţionali şi nonguvernamentali - pentru a le mulţumi, la şase luni de luptă contra epidemiei. El i-a îndemnat pe cetăţeni să nu cedeze şi să continue să urmeze sfaturile cu privire la igienă.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite