Cum să faci cel mai bun whisky din porumb

O poveste americană îmbibată cu învăţăminte În 1975, Chuck şi Jeanette Miller au cumpărat o fermă de 80 de hectare în Virginia. "Belmont Farm" exista încă din 1830 şi părea un

O poveste americană îmbibată cu învăţăminte

În 1975, Chuck şi Jeanette Miller au cumpărat o fermă de 80 de hectare în Virginia. "Belmont Farm" exista încă din 1830 şi părea un colţ de rai, bine organizat, în care puteai să creşti cai de rasă şi să cultivi ovăz, pentru hrana acestora. Realitatea a dovedit însă că achiziţia fusese doar o "ţeapă". Pământul nu putea fi cultivat decât cu porumb de calitate inferioară, iar asistenţa medicală a cailor de rasă costa atât de mult încât ar fi trebuit ca fermierul să câştige câteva milioane pe an din alt domeniu, pentru a evita un faliment.

După ce a analizat toate aceste elemente, Chuck Miller, de profesie inginer de aviaţie, n-a disperat şi a decis să-şi rentabilizeze ferma, în ciuda faptului că părea imposibil. S-a dus la bibliotecă şi a studiat soluţiile economice adoptate de-a lungul timpului, de alţi afacerişti, în situaţii de criză. Marea Depresie care a lovit Statele Unite înainte de al Doilea Război Mondial şi a generat afacerile ilegale cu whisky i-a oferit o idee. Alcoolul extras din porumb putea fi o soluţie. Cu condiţia ca băutura să fie de calitate, ca să-şi asigure un loc special pe o piaţă saturată de băuturi alcoolice. Şi, deşi nu ştia nimic nici despre cultura porumbului şi nici despre producţia alcoolului din cereale, Miller şi-a cumpărat manuale şi a decis să înveţe.

Dar în cărţi nu se găsesc adevăratele secrete ale meseriei. Şi, cum veritabilii experţi nu puteau fi decât în Marea Britanie, inginerul a decis să trimită un angajat în Scoţia ca să "fure meseria" de la sursă. Tânărul Rick Wasmund, care a avut norocul să fie trimis, s-a dovedit a fi un veritabil "spion", iar reţetele aduse de el în Virginia s-au dovedit nepreţuite. El a observat că în distileriile scoţiene se punea un accent deosebit pe stocarea whisky-ului în butoaie făcute din esenţe speciale de lemn. Foarte căutate erau aromele date de lemnul de păr, de măr sau de cireş, dar butoaiele făcute din aceste esenţe nu dăinuiau prea mult şi costau exagerat. O soluţie de compromis s-a dovedit a fi cea aplicată de un bătrân scoţian, la el acasă: metoda "plicului de ceai". Bătrânul i-a povestit că, pentru uz personal, el îşi face singur whisky şi nu are decât un singur butoi, din lemn de stejar. Ca să-i dea băuturii un gust bun şi o aromă plăcută, el scufunda în alcool un săculeţ cu bucăţi de lemn de cireş amar şi de păr, pe care le lăsa în butoi timp de patru luni. Whisky-ul astfel tratat căpăta o aromă de "butoi de calitate".

Miller şi Wasmund au aplicat metoda scoţianului şi s-au pus pe produs whisky din porumb. În anul 1989, cei doi au obţinut licenţa federală de la "Biroul Alcoolului, Tutunului şi Armelor de Foc", apoi şi-au luat autorizaţie de funcţionare în statul Virginia şi încă o aprobare de la temuta "Administraţie a Alimentelor şi Medicamentelor". Primul produs, "Virginia Lightning" (Fulgerul Virginiei) a fost un whisky limpede, cu aromă de lemn de cireş amar.

Câştiguri de peste 10 milioane $ anual

Apoi, după încă doi ani, au lansat pe piaţă aşa-numitul "Copper Fox" (Vulpea de bronz), un whisky îmbătrânit, cu aromă de mere şi vişin. Ambele au fost mari succese, iar acum ferma din Virginia aduce câştiguri de peste 10 milioane de dolari pe an. Singurii bani investiţi în reclamă au fost cheltuiţi pentru realizarea unui documentar, realizat la comandă de "History Channel", iar faima mondială a fost imediat asigurată. "Sunt sute de fermieri în America şi mulţi dintre ei cultivă porumb. Whisky-ul obţinut din porumb nu este, în sine, prea gustos. Secretul succesului nostru a constat în faptul că am muncit onest şi am învăţat meseria de la experţi", spune Chuck Miller la sfârşitul documentarului care îi prezintă povestea. Şi, probabil, are dreptate.

Am muncit onest şi am învăţat meseria de la experţi
Chuck Miller