Cine este Berlusconi, "omul care a distrus o întreagă naţiune"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Silvio Berlusconi nu scapă de probleme
Silvio Berlusconi nu scapă de probleme

Personaj controversat de-a lungul anilor, aflat în permanenţă în mijlocul unor scandaluri sexuale sau de fraudă fiscală, Silvio Berlusconi domină viaţa politică a Italiei încă din 1994.

După patru luni de la publicarea unui material în care săptămânalul britanic The Economist explică de ce Berlusconi reprezintă un dezastru naţional pentru Italia, premierul îşi anunţă posibila demisie.

Se pare că analiştii de la The Economist au spus lucrurilor pe nume încă din luna iunie. Atunci când nu numai că preconizau plecarea lui Berlusconi ci şi situaţia dificilă în care va lăsa ţara.

Marţi, Berlusconi a anunţat că nu va mai candida la alegerile din 2013 şi că ar putea să demisioneze zilele acestea după aproape 15 ani de politică şi după10 ani în funcţia de premier.

Dacă va face lucrul acesta premierul italian va lăsa ţara cu o datorie de 2.000 de miliarde de euro cea mai mare datorie din zona euro în termini absoluţi.

"Omul care a distrus o întreagă naţiune", aşa cum l-a numit The Economist, este unul dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii, cu o avere estimată la 7,8 miliarde de dolari.

Cu numeroase afaceri în domeniul imobiliar şi mass-media, Berlusconi controlează, în prezent, 90% din publicaţiile şi posturile de radio şi TV din Italia.

De asemenea, deţine clubul de fotbal AC Milan, unul dintre cele mai importante din Italia şi şi-a creat singur propriul partid, "Forza Italia".

Un alt lucru pentru care este bine cunoscut sunt celebrele sale petreceri "Bunga Bunga" la care erau invitaţi cunoscuţi oameni publici, celebrităţi din televiziune, fotomodele şi dansatoare.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite