Dacă refuză planul de ajutor Grecia va fi exclusă din zona euro şi din UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grecii îşi retrag banii din bănci de teama ieşirii din zona euro
Grecii îşi retrag banii din bănci de teama ieşirii din zona euro

Ministrul francez al Afacerilor Europene, Jean Leonetti, a anunţat că Grecia va fi exclusă din zona euro, dar şi din Uniunea Europeană, dacă nu acceptă planul decis de statele europene la 27 octombrie pentru a încerca să rezolve criza datoriilor.

"Neacceptarea planului înseamnă ieşirea din euro, neacceptarea planului pentru greci înseamnă ieşirea din Europa", a declarat Jean Leonetti pentru postul de radio Europe 1, adăugând că nu doreştre să se întâmple acest lucru, scrie Mediafax.

Premierul grec, Giorgios Papandreou, care anunţase organizarea unui referendum pe tema planului european de ajutor, s-a declarat joi dispus să renunţe la acest proiect, după ce două deputate socialiste au precizat că nu vor acorda vineri votul de încredere Guvernului grec, care ar pierde astfel majoritatea în Parlament, redusă la 150 de voturi din totalul de 300.

Deputatele disidente au protestat astfel faţă de proiectul de referendum privind planul european de ajutor, cerut de Papandreou, contestat de asemenea de cinci miniştri.

Papandreou se confruntă vineri seara, în jurul orei 22.00 GMT (24.00, ora României), cu un vot de încredere în Parlament privind planul european de salvare a Greciei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite