Pilot al Forţei aeriene britanice, mort după declanşarea accidentală, la sol, a scaunului ejectabil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un pilot din cadrul patrulei acrobatice a Royal Air Force (RAF) a murit marţi în urma declanşării accidentale, la sol, a scaunului său ejectabil, a anunţat Ministerul britanic al Apărării, citat de AFP.

Pilotul a murit în urma unui "incident la sol", după ce a fost transportat la spital, a precizat un comunicat al Ministerului Apărării.

El a fost ejectat din aparatul său în timp ce acesta se afla pe pista bazei RAF din Scampton, în comitatul Lincolnshire din estul Angliei.

Potrivit imaginilor difuzate de BBC, aparatul patrulei Red Arrows are cabina spartă sub impactul unui şoc, cel mai probabil în urma ejectării pilotului.

Acest accident a ridicat semne de întrebare privind siguranţa aparatelor de zbor deţinute de patrula acrobatică a Royal Air Force, având în vedere faptul că este al doilea în mai puţin de trei luni.

La 20 august, un pilot din aceeaşi patrulă, locotenentul Jon Egging, în vârstă de 33 de ani, s-a prăbuşit la câţiva kilometri de aeroportul din Bornemouth, pe coasta de sud a Angliei, după un miting aerian.

Patrula este formată din nouă avioane, iar piloţii sunt foarte experimentaţi, cu minimum 1.500 de ore de zbor la activ.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite