FOTO Tezaurul României va sta aproape patru luni la Roma

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Una dintre exponatele Muzeului din Bucureşti
Una dintre exponatele Muzeului din Bucureşti

Roma va găzdui începând de astăzi o expoziţie cu piese din Tezaurul deţinut de Muzeul Naţional de Istorie. La inaugurare a fost prezent şi Bogdan Aurescu, Secretar de Stat pentru Afaceri Europene.

Nu mai puţin de 83 de piese din aur vor fi expuse la Forul lui Traian (centrul Romei) în cadrul unei expoziţii denumite „Aurul Antic al României", informează un comunicat al Ambasadei Românei de la Roma. Mostra se află la câţiva paşi de celebra "Columna lui Traian" care relatează prin basoreliefuri şi cucererirea Daciei.

Vezi GALERIE FOTO cu exponatele Tezaurului român

Este pentru prima dată când exponatele, aflate până acum la Muzeul Naţional de Istorie a României, părăsesc România. Acestea datează din perioada epocii bronzului, Hallstatt, perioada civilizaţiei geto-dacice, epoca romană şi perioada marilor migraţii. Expoziţia va fi deschisă până pe 3 aprilie.

Tot astăzi, Secretarul de Stat Bogdan Aurescu are programate consultări bilaterale cu Alfredo Mantica, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, precum şi cu Massimo Gaiani, director general în Secretariatul Comitetului Interministerial pentru afaceri europene.

În cadrul întâlnirilor vor fi discutate următoarele teme: aderarea României la Spaţiul Schengen, progresele României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, Strategia europeană privind regiunea dunăreană, aspecte ale guvernanţei economice în cadrul UE, criza economică, securitatea energetică, liberalizarea completă a pieţei muncii pentru lucrătorii români, se mai arată în nota trimisă presei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite