TOP 10 al celor mai sigure ţări din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pagina electronică Expatify.com este fidelă credinţei populare: "Mai bine să previi, decât să tratezi". În acest sens, a publicat un Top 10 cu cele mai bune ţări din lume atunci când vine vorba de adăpost în caz de război, top preluat de Emisorasunidas. În aceste state, şansele ca o conflagraţie să le afecteze sunt foarte mici, spre zero. Ori nu au duşmani, ori sunt ţări pacifiste, care rezolvă totul pe cale amiabilă.

10. Elveţia
Este o ţară fără ieşire la mare, situată în Europa Centrală şi numără o populaţie de 7.725.200 de locuitori, conform datelor din 2009. Elveţia are o lungă istorie de neutralitate şi cum se află într-o zonă închisă între văile munţilor Alpi, este un loc sigur în caz de război.

9. Costa Rica
Ţară din America Centrală, care se învecinează la nord cu Nicaragua, la sudest cu Panama, la est cu Marea Caraibe şi la vest cu Oceanul Pacific. Acest stat are o democraţie stabilă, în prezent, o armată desfiinţată şi o poliţie neutră, ceea ce o transformă într-un loc sigur pentru a trăi. Costa Rica ocupă unul din cele mai bune locuri din Indicele Global de Pace, Satisfacţie a Vieţii şi, conform Forbes, este cea mai "fericită" ţară din lume.

8. Papua Noua Guinee
Situată la nordul Australiei, la vestul Insulelor Solomon, în sud-vestul Oceanului Pacific. Este una din ţările cu cel mai mare indice de biodiversitate de pe Terra.
Există regiuni ale acestei ţări care încă nu au fost descoperite. Cum este o ţară montană, este unul din cele mai izolate locuri de pe Pământ. Aici poţi să te izolezi complet de lumea exterioară.

7. Canada
Situată în nordul Americii de Nord. Este a doua ţară ca suprafaţă din lume, întinzându-se de la Oceanul Atlantic la Oceanul Pacific. Canada are foarte puţini, spre deloc, inamici în lume şi este între primele ţări din clasamentul Indicelui Global al Păcii.

6. Seychelles
Este un grup de 115 insule situate în Oceanul Indian, la nord-vest de Madagascar.
Este, la rândul său, unul din locurile cele mai izolate de pe planetă şi este ideal pentru cei care vor să uite de orice griji. Peisajele frumoase, marea, paradisurile de pe plaje şi biodiversitatea fac ca locuitorii acestor insule să nu aibă grija niciunui conflict armat.

Află de pe adevarul.es care sunt ocupantele primelor cinci poziții ale topului.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite