Spania: O falsă victimă a atentatului a înșelat statul timp de șase ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lorena Candelario este o falsă victimă a atentatelor de la 11-M
Lorena Candelario este o falsă victimă a atentatelor de la 11-M

Lorena Candelario, o femeie de naționalitate ecuadoriană, nu se afla în trenul care a suferit atentatul din gara Atocha din Madrid și nici nu a fost rănită. Ea a beneficiat, însă, de numeroase privilegii din partea statului spaniol.

Femeia, care nu a călătorit la 11 martie 2004 în trenul ales de teroriști pentru punerea în aplicare a atentatului, a primit, timp de șase ani toate beneficiile pe care statul spaniol le-a oferit victimelor. Ecuadoriana Lorena Candelario a primit naționalitatea spaniolă, un apartament și zeci de mii de euro despăgubire pentru traumele suferite.

Tribunalul Național a descoperit în 2006 că femeia mințea și a fost imputată, însă ea a continuat să își reclame drepturile necuvenite, primind beneficii de la stat și în acești ultimi ani.

Reporterii cotidianului spaniol "El Mundo" au luat legătura cu diverse persoane din anturajul familial și social al femeii și, majoritatea dintre acestea au precizat că Lorena "pretindea să obțină cât mai mulți bani de la statul spaniol".

Lorena Candalario nu este singurul caz descoperit de justiția spaniolă, însă, după cum au precizat surse ale acesteia, citate de "El Mundo", niciunul dintre ele nu este atât de scandalos ca și cel al ecuadorienei.

Aflați pe Adevarul.es care sunt neconcordanțele din declarațiile femeii.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite