Numărul șomerilor a continuat să crească și în luna martie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Șomerii stau la cozi imense în fața birourilor de muncă
Șomerii stau la cozi imense în fața birourilor de muncă

Datele furnizate de Ministerul Muncii și Imigrației arată că în luna martie a acestui an erau 4.166.613 șomeri, cu 0,9% mai mult decât în luna februarie.

Șomajul continuă să-i afecteze pe muncitorii din Spania. Conform ziarului "ADN", datele înregistrate în luna martie de birourile oficiilor de muncă indică un număr total de 4.166.613 șomeri. Este practic cea mai mare cifră din istoria Ministerului Muncii și Imigrației.

În comparație cu luna februarie, numărul total de șomeri a crescut cu 0,9%. Mai concret cu 35.988 de șomeri, dintre care 23.087 sunt femei și 12.901 sunt bărbați. Totuși, această creștere a fost de trei ori mai mică decât cea înregistrată în luna martie a anului trecut (123.543 de șomeri).

În ultimele 12 luni, numărul total de șomeri a crescut cu 561.211 persoane, practic cu 15,5% mai mult. Dintre aceștia, 292.415 sunt bărbați, iar 268.796 sunt femei.

Secretarul general al Ministerului Muncii, Maravillas Rojo, a declarat că, în ciuda faptului că datele lunii martie sunt negative, totuși acestea demonstrează că "se frânează creșterea șomajului".

Vezi pe adevarul.es care este singurul sector de activitate care a înregistrat, surprinzător, o scădere a numărului de șomeri în luna martie.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite