Sindicatele europene: "Măsurile anti-criză spaniole, cele mai proaste din UE"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aceasta este opinia sindicatelor europene despre măsurile de austeritate aprobate de Guvernul Spaniol, exprimate de secretarul general al Confederaţiei Europene a Sindicatelor.

Secretarul general al Confederaţiei Europene a Sindicatelor (CES), John Monks, a afirmat că măsurile aprobate de Guvernul spaniol pentru a face faţă crizei economice sunt "probabil cele mai proaste din toată Uniunea Europeană, după cele aplicate de Grecia", informează Europa Press.

"Sper ca greva generală să fi dat de gândit Guvernului Spaniei şi să asculte vocea muncitorilor spanioli", a declarat ieri, la Bruxelles, Monks, înainte de euromanifestaţia la care au participat peste 100.000 de persoane pentru a protesta faţă de planurile de austeritate ale guvernelor UE.

În opinia lui Monks, pachetul de măsuri aprobate de Executivul spaniol "în totalitatea lor (austeritate, pensii şi negociere colectivă), este după cel grecesc, probabil cel mai prost din întreaga UE". "Bineînţeles că Spania are mari probleme, dar nu aceasta este forma adecvată de a rezolva aceste probleme", a mai spus Monks.

Citeşte pe adevarul.es ce crede secretarul general al Confederaţiei Sindicale Europene despre liderii ţărilor UE şi măsurile de austeritate luate de aceştia

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite