şeful CE propune prelungirea cu un an a "pauzei de reflexie"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pauza de reflexie de un an, intervenită după respingerea de către electoratul francez şi cel olandez a Tratatului Constituţional al Europei, urmează a lua sfârşit luna viitoare. Pentru a se

Pauza de reflexie de un an, intervenită după respingerea de către electoratul francez şi cel olandez a Tratatului Constituţional al Europei, urmează a lua sfârşit luna viitoare. Pentru a se stabili ce măsuri trebuie întreprinse în vederea revitalizării procesului european, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a primit misiunea de a formula o serie de propuneri care să fie luate în discuţie când pauza se va fi încheiat.
Confruntat cu realitatea de neocolit că liderii europeni nu au reuşit în acest răstimp să se pună de acord asupra măsurilor ce trebuie întreprinse pentru depăşirea impasului, Barroso a sugerat, încă de pe acum, ca pauza de reflexie să fie prelungită cu cel puţin încă un an. "Deoarece nu suntem încă pregătiţi pentru faza decisivă a loviturilor de departajare de la 11 m, cred că trebuie să jucăm în prelungiri", a spus el, recurgând la un limbaj din domeniul fotbalului. Pe de altă parte, preşedintele Comisiei consideră însă că ar fi o mare greşeală ca "în prelungiri" să se stea cu braţele încrucişate şi a lansat un set de iniţiative menite să demonstreze europenilor că UE este un proiect capabil, într-adevăr, să le îmbunătăţească viaţa. Între altele, este vorba despre emiterea unui card de sănătate pentru fiecare dintre cetăţenii ţărilor membre, care să-i îndreptăţească la tratamente şi alte servicii sanitare adecvate la scara întregii UE. Iniţiativa susceptibilă de a genera cele mai multe controverse este însă aceea prin care se conferă Comisiei Europene şi Parlamentului European un cuvânt de spus în treburile justiţiei şi în afacerile interne, domenii care, în prezent, ţin de resortul fiecăruia din guvernele statelor membre. Euroscepticii resping categoric această idee, în care văd o încercare de a reintroduce Constituţia Europeană prin uşa din spate.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite