VIDEO Ronnie, unul dintre cei mai cunoscuţi criminali americani, a fost executat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cel mai notorii criminali din America, Ronnie Lee Gardner, a fost omorât de un pluton de e execuţie. Ronnie fusese condamnat la moarte în urmă cu 25 de ani, după ce a săvârşit două crime.

Ronnie Lee Gardner, în vârstă de 49 de ani, a fost ultimul american a cărui pedeapsă cu moartea a fost dusă la împlinire de către un pluton de execuţie. Alternativa sa era injecţia letală, însã a ales execuţia.

Americanul a fost împuşcat vineri, în statul Utah, la ora locală 12:20. Americanul fusese condamnat la moarte în urmă cu 25 de ani, după ce a ucis două persoane. El ceruse de curând să i se anuleze pedeapsa capitală, însă solicitarea sa a fost respinsă, scrie CNN.

Gardner nu a stat în picioare, ci aşezat pe un scaun, iar cei cinci membri ai plutonului de execuţie l-au împuşcat din spatele unui zid cu găuri. Condamnatului i s-a lipit o ţintă de piept, iar capul i-a fost acoperit cu o cagulă. Cei cinci călăi, dintre care doar patru au avut puştile încărcate, au tras la unison.

Procurorul general al statului american Utah, din vestul SUA, Mark Shurtleff, a precizat că apelul condamnatului, la clemenţă, a fost respins. Americanul a fost condamnat în 1985 pentru moartea unui avocat, într-un tribunal, în timp ce încerca să evadeze.

Gardner se afla atunci la propriul proces, unde era acuzat pentru un alt omor.

VIDEO

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite