România, rută de tranzit în traficul de droguri din Europa, potrivit ONU

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe harta traficului de droguri de la nivelul Europei apare şi România, ca rută de tranzit pentru traficanţii de heroină care transporta droguri din Afganistan către statele dezvoltate ale Bătrânului Continent. Raportul oficial ONU "World Drug Report 2010" estimează că 55-60 de tone de heroină traversează anual statul român.

Raportul ONU arată că aproximativ 55-60 de tone de heroină trec prin România, anual, tara noastră alături de Bulgaria, Serbia, Macedonia şi Croaţia, aflându-se pe rutele de tranzit folosite de traficanţi internaţionali.

Destinaţiile în care se distribuie cele aproape 60 de tone de heroină sunt Germania şi Olanda, de unde ajung pe pieţe unde cererile sunt mai mari, precum Franţa, Marea Britanie, Spania şi Italia.

Deşi autorităţile statelor cunosc ruta de trafic sud-est europeană care include şi România, reuşesc să confişte numai cantităţi mici din totalul de droguri traficate. În 2008, din aproximativ 90 de tone de heroină şi morfină transportate din Afganistan pe Bătrânul Continent, numai 3% au fost interceptate de autorităţi.

image

Raportul ONU arată că 5% din traficanţii de în Bulgaria, în perioada 2000-2008, sunt români, 41% bulgari şi 27% turci. Numeroase arestări care au vizat cetăţenii români au loc anual şi în Spania, unde, tot în 2008, 110 români suspectaţi de trafic de droguri au ajuns în spatele gratiilor. În Italia, în acelaşi an, 98 de români au fost arestaţi tot pentru trafic de droguri, în special de cocaină.

Pe plan mondial, canabisul este principalul drog consumat, raportul ONU indicând între 130 şi 190 de milioane de persoane care au consumat cel puţin o dată, în 2009, canabis. Raportul oficial pentru combaterea Drogurilor şi Infracţionalităţii atrage atenţia că substanţele de sinteză au început să câştige tot mai mult teren, mai ales pe continental asiatic. În 2009, între 30 şi 40 de milioane de persoane din întreaga lume au consumat droguri de sinteză.

La nivel european, consumul de diferite substanţe stupefiante diferă de la ţară la ţară. Spre exemplu, în România, consumul de cocaină este mai mic comparativ cu vestul şi centrul Europei. Cocaina este preferată de consumatorii din Spania, Marea Britanie, Italia, Irlanda şi Danemarca, în timp ce rata consumului pentru estul şi sud-estul Europei este mai mică.

Consumul de substanţe din grupul amfetaminelor prezintă cote ridicate în Cehia, Danemarca, Marea Britanie, Norvegia şi Estonia, dar este sub media europeană în Franţa, Grecia, Malta şi în ţara noastră. Canabisul şi ecstasy sunt alte două droguri cu trecere, mai ales, în rândul tinerilor din ţările europene, precum Cehia, Slovacia, Estonia, Marea Britanie şi Letonia. Totuşi, în România, consumul s-a menţinut la acelaşi nivel în ultimii ani, care este mai scăzut comparativ cu cel din statele menţionate anterior.

Citeşte şi:
CIADO acuză: România nu a alocat fonduri pentru campaniile antidrog
Statul român, acuzat de indiferenţă în faţa traficul şi a consumului de droguri

La nivel naţional, datele oficiale ale Ministerului Sănătăţii indică 46.000 de români dependenţi de droguri cu grad ridicat de pericol, iar peste 500.000 de consumatori de produse etnobotanice. Cu toate acestea, se estimează că numărul real al persoanelor afectate de traficul şi de consumul de stupefiante este mai mare faţă de datele oficiale, atrage atenţia Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO), membru al organizaţiei Europe Against Drugs (EURAD).

În contextul publicării Strategiei Naţionale de Apărare a României, de către CSAT, reprezentanţii CIADO transmit printr-un comunicat de presă: "Apreciem că în sfârşit, după doi ani de semnalele trase de presă, ONG-uri, organizaţii internaţionale, o instituţie a statului român nu mai acoperă prin rapoarte liniştitoare existenţa pericolului real al consumului şi traficului de droguri în România".

În aprilie 2010, CIADO a atras atenţia că România nu a atribuit fonduri pentru pentru campanile antidrog, în timp ce statele europene au alocat zeci de milioane de euro pentru combaterea fenomenului traficului şi al consumului de droguri.

Potrivit CIADO, Marea Britanie a alocat două miliarde de euro pentru combaterea acestui fenomen, în 2005, acestea fiind cele mai recente informaţii disponibile privind cheltuielile legate de companiile antidrog. Olanda a cheltuit cheltuit 130 milioane euro, Italia - 58 milioane şi Luxemburgul - şase milioane de euro. În 2004, Spania a alocat cele mai multe fonduri campaniilor antidrog, 320 de milioane de euro.

Comparativ cu aceste cifre, "Romania nu are alocat fonduri pentru campaniile antidrog nici la nivel guvernamental, nici local prin administraţiile publice, iar acolo unde au existat nu sunt relevante", notează comuncatul de presă transmis de CIADO.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite