Românii şi polonezii, infractorii cu cea mai mare notorietate în Marea Britanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 54.000 de persoane originare din ţări ale Uniunii Europene au fost condamnate în Marea Britanie pentru infracţiuni grave, inclusiv pentru omor, în ultimii doi ani. Polonezii şi românii sunt criminalii cu cea mai mare notorietate, arată statisticile care ridică semnale de alarmă în privinţa statele intrate recent în UE, scrie publicaţia "The Telegraph".

În 2010, dintr-un total de peste 27.000 de străini condamnaţi la închisoare pe teritoriul Marii Britanii peste 6.700 sunt polonezi şi 4.343 - români.

Pe lista străinilor condamnaţi pentru fapte grave urmează lituanienii (4.176), irlandezii (2.423) şi letonienii (1.938). Cifrele arată că cei mai numeroşi criminali străini provin din ţări care au aderat la UE în perioada 2004-2007, cu excepţia Irlandei.

Totodată, statisticile publicate de ACPO (Association of Chief Police Officers) arată că numărul infracţiunilor comise de cetăţeni străini s-a dublat în ultimii doi ani şi că imigranţii săvârşesc, săptămânal, aproximativ 500 de fapte penale grave.

Pe fondul liberei circulaţii în spaţiul comunitar a cetăţenilor din statele membre UE, doar cei condamnaţi la cel puţin doi ani de închisoare pot fi repatriaţi după ce-şi îşpăşesc sentinţa. Potrivit cotidianului "The Telegraph", care citează un oficial britanic, peste 5.200 de infractori străini au fost expulzaţi din Regatul Unit, în 2010.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite