Un român din Padova doreşte să candideze la europarlamentare

Dumitru Ilinca: "Vreau să-i reprezint pe românii din Italia la Strasbourg" Dumitru Ilinca împlineşte în iunie 37 de ani. Are în urmă o viaţă plină de greutăţi, a crescut la

Dumitru Ilinca: "Vreau să-i reprezint pe românii din Italia la Strasbourg"

Dumitru Ilinca împlineşte în iunie 37 de ani. Are în urmă o viaţă plină de greutăţi, a crescut la orfelinat, a intrat în armată şi a fost dezamăgit de tipul de relaţii din cadrul instituţiei. A fost nevoit să emigreze şi s-o ia de la capăt. În ultima vreme însă au început şi satisfacţiile.

În prezent este deţinătorul unei săli de fitness lângă Padova, şi-a cumpărat casă, are o soţie şi un copil la care ţine ca la ochii din cap. Nemulţumit că legea electorală românească nu poate oferi românilor din străinătate reprezentare politică, este hotărât să candideze ca independent. Legea electorală este anacronică pentru emigranţi, întrucât toate voturile din străinătate se contabilizează la circumscripţia nr. 1 din Bucureşti.

"Trăiam sub demnitatea de om"

Dumitru Ilinca s-a născut în urmă cu 37 ani în Drăgoeşti, judeţul Vâlcea. "Am crescut la orfelinat, la Râmnicu Vâlcea. Până la 19 ani am locuit acolo. Am amintiri destul de triste, orfelinatul e o şcoală dură a vieţii". Salvarea lui Dumitru a fost sportul. "Am făcut mult sport: box, lupte, judo, fotbal... Vara munceam, pentru că trebuia să-mi ajut bunica. Munceam în Ardeal, la câmp. După ce am terminat liceul în 1989, am dat examen şi am intrat la şcoala de subofiţeri de la Sibiu, la paraşutişti. După absolvire am lucrat ca subofiţer, doi ani, la Academia Militară din Bucureşti, şi m-am înscris la Academia Naţională Militară de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, cursuri de zi, unde am trecut prin toate disciplinele sportive. După absolvire, în 1998, am fost repartizat ca ofiţer-profesor de sport la o unitate militară din Timişoara". Armata însă nu i-a oferit prea multe, aşa că a renunţat în 2000: "Devenind ofiţer, am reuşit să obţin o cameră de 15 mp într-un cămin de nefamilişti. Căsătorit, plus un copil, eram nevoiţi, din lipsa spaţiului, să ţinem aragazul lângă wc... Trăiam sub demnitatea de om, de cea de ofiţer nu mai vorbim. Am trecut în rezervă, cu ordonanţa, şi am emigrat... Ce puteam să fac?" În 2002 a ajuns în Italia, a venit după un interviu, cu un contract de muncă asigurat într-o sală de sport, ca profesor. "Am lucrat acolo din august 2002 până în aprilie 2003. Nu m-a convins acel loc de muncă. Patronul era neserios". Şi-a deschis o firmă, a luat un împrumut şi şi-a deschis propria sală de fitness la Padova. "Aşa am intrat în contact cu o mulţime de oameni, am cunoscut altfel de italieni şi am intrat şi într-o asociaţie nonprofit de promovare socială".

Activitatea în asociaţia intitulată "Noi" l-a făcut să-l cunoască pe senatorul Antonio de Poli (Udc), şi de aici până la ideea de a face ceva din punct de vedere politic pentru românii din Italia n-a mai fost decât un pas.

Pentru a candida, trebuie să strângă 100.000 de semnături

Conform legii în vigoare în România, orice cetăţean român peste 23 de ani poate candida ca independent la alegerile generale şi pentru Parlamentul European dacă strânge 100.000 de semnături în favoarea candidaturii sale. Condiţii pentru succesul unui asemenea demers ar exista: în Italia sunt peste un milion de români, majoritatea cu drept de vot, există şi diverse nuclee organizate, cum ar fi Liga Românilor din Italia, partidul IR, asociaţii independente, sindicate, asociaţii de întreprinzători.