Revenirea la realitate şi la urne: puterea fantastică, benefică şi invizibilă a Uniunii Europene

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
uniunea europeana

De joi au început alegerile europarlamentare. Marea Britanie la 23 mai. România la 26 mai. De ce ar trebui să ne prezentăm la urne? De ce avem nevoie de Uniunea Europeană? De ce e important să mergem la vot şi să ne alegem reprezentanţii?

Fireşte, să votăm şi la referendum, pentru menţinerea şi în România a principiilor şi valorilor europene. Asta pentru că Uniunea Europeană e o realitate tot mai palpabilă, tot mai solidă, cu o putere fantastică, benefică şi invizibilă, de care avem cu toţii nevoie. Pentru că vorbim despre a doua forţă economică a lumii, după Statele Unite şi înaintea Chinei. Dacă rămâne unită şi-şi respectă propriile principii şi valori, aruncând peste gard populiştii de toate culorile şi falşii pro-europeni suveranişti acoperiţi prin partide tradiţionale.

Forţa UE: reguli, principii şi norme comune.

Statele europene nu pot conta în viitoarea guvernanţă globală decât împreună. Modul de viaţă occidental, lumea bazată pe reguli, Europa întreagă, liberă şi în pace nu se poate realiza decât împreună. Nici Statele Unite nu pot răzbi în lumea de mâine singure, de aceea reclădirea relaţiei transatlantice, cu dublarea capabilităţilor militare şi un acord comercial măcar pentru mărfurile industriale, pentru început, e necesar viitoarei pieţe de un miliard, obţinută prin cumularea pieţei europene cu cea americană, o piaţă capabilă să facă faţă înfruntărilor globale ale viitorului. Cu coerenţă, convergenţă, solidaritate, coeziune şi unitate ce pot fi asigurate numai de valorile şi principiile comune, de respectarea lor strictă, în litera şi spiritul lor, fără relativizări, flexibilizări şi interpretări creative ale unora asupra regulilor europene, care sunt foarte clare şi fixe. Şi la care am achiesat cu toţii.

Europa îşi are propriile probleme, majoritatea venind din istorie. E o construcţie vie din state naţionale, care au hotărât să dea naştere unui construct post-modern comun ce s-a dovedit cea mai palpabilă şi mai solidă realitate exact atunci când euroscepticii şi anti-europenii, populiştii de toate culorile îi cântau prohodul. Aveţi vreo îndoială? Uitaţi-vă la Marea Britanie, care se chinuie să iasă din UE după ce a păcălit populaţia cu Brexitul, în acelaşi timp nu ştie cum să rămână mai aproape de UE, pentru a beneficia de acordurile sale comerciale, de aquis-ul european, de normele şi forţa pe care o reprezintă Uniunea. O Uniune departe de a fi perfectă, care trebuie adaptată şi reformată constant, dar care e atât de necesară şi de prezentă în viaţa de zi cu zi.

Cel mai puternic liant rămân valorile comune: democraţie reprezentativă, libertate, demnitatea omului, stat de drept, libertatea mediei, echilibrul şi controlul reciproc al puterilor în stat, supremaţia legii. Şi Lumea bazată pe reguli e tot o caracteristică a noastră. UE a fost creată cu scopul de a asigura securitate ca bun comun. Am dezvoltat perceptele şi am ajuns la prosperitate ca bun comun, dar acum revenim din nou la securitate, odată ce lumea se schimbă, ordinea şi pacea e ameninţată. Sub diferite forme de agresiune, interne şi externe, pentru că spaţiul digital şi descoperirile tehnologice nu mai fac diferenţa între interior şi exterior, nu au frontiere. Asta înseamnă mult mai multe lucruri azi. UE trebuie să se adapteze, să îşi dezvolte instrumentele şi pentru pacea, stabilitatea şi prosperitatea în vecinătate, şi pentru atractivitatea propriilor valori şi principii. UE e bazată pe valori şi principii comune şi reclamă bunuri şi avantaje comune. Asta constituie forţa UE.

Trebuie să asigurăm protecţia frontierelor, în comun. Trebuie să realizăm uniunea bancară completă. Asta ajută şi la supervizarea finanţărilor unor partide populiste, şi la blocarea spălării de bani ai potentaţilor şi oligarhilor ruşi în băncile europene. Şi ajută şi la blocarea finanţărilor cu bani negri a corupţiei şi mai ales a proiectelor de război informaţional în inima Europei. Duce şi la coeziune strategică şi e un proiect de bun comun. Cetăţenii au văzut că lucrurile bune au mers la alţii şi sunt gata să chestioneze redistribuirea resurselor în societatea lor proprie. Aşa pot ajunge, prin păcăleală, şi pe mâna populiştilor. Şi asta înseamnă că nu am reuşit să convingem.

Consensul european: distribuţia egală şi corectă a puterii şi bunăstării

Poate deveni UE o forţă globală? Unde suntem? Ne extindem? Schimbăm natura UE? Sunt cetăţenii pregătiţi pentru asta? Suntem credibili ca soft power?

Principiile şi valorile comune, politicile comune, au devenit o forţă reală. Şi faţă de statele membre, şi faţă de terţi. Unele partide populiste, ajunse să conducă statele, se lovesc în dorinţa lor de a deturna politicile, de a fenta regulile şi de a păcăli angajamentele care reprezintă, de fapt, forţa şi coerenţa Uniunii Europene. La început a fost simplu să dai vina pe Bruxelles şi pe Comisia Europeană pentru tot ce e rău în cele ce faci şi să îţi asumi toate avantajele generate de apartenenţa la UE, ca şi cum ar fi propriile realizări. Acum deranjează “birocraţii şi funcţionarii UE, nealeşii” pentru că aplică regulile şi sunt gardienii tratatelor, aşa cum au convenit toate statele membre.

Nu Comisia a stabilit regulile cu cotele de migranţi, ci Consiliul European, adică statele membre. Nu Comisia a stabilit şi monitorizează MCV-ul pentru România, ci statele membre. Nu Comisia blochează intrarea României în Schengen(invocând motive politice ce ţin tot de MCV, independenţa justiţiei şi combaterea corupţiei, deci de reguli commune convenite) ci tot statele membre.

Avantajul UE e că discută. Asta poate duce la consens. Asta e puterea UE. Şi asta contează. Asta determină forţa comună şi guvernarea comună, şi ajustarea politicilor faţă de interesele tuturor. Dar această forţă şi acest avantaj, această putere invizibilă poate dispare dacă apar relativizări de principii, interpretări creative ale regulilor şi prea mulţi politicieni care preferă să facă totul pe cont propriu, de capul lor, ignorând baza comună şi angajamentele luate la constituirea sau intrarea în UE. Obiectivul UE e distribuţia corectă a puterii şi bunăstării între statele UE. Când un politician contestă principii şi norme europene, contestă şi distribuţia corectă a puterii şi bunăstării. Şi partea sa din această putere. Asta e forţa UE. Şi pe asta o poate pierde.

UE are putere doar unită. UE are putere de constrângere blândă, invizibilă, dar teribilă. O resimt cei ce vor să iasă din UE, dar constată că au nevoie de această putere pe care o pierd, vezi cazul Brexit, al Marii Britanii. Constrângea e benevolă şi auto-asumată prin contractul originar al pieţei comune, securităţii şi prosperităţii, al puterii ca bun comun. Se realizează prin Tratatele la care UE e parte, prin puterea sa comercială, prin acorduri cu terţii şi, în primul rând, prin putere sa normativă. Şi prin modelul său. Modelul său de viaţă, modelul social european, care e extrem de atractiv, inclusive peste ocean. De aceea e o asemenea atracţie de a te alătura UE, dacă nu, măcar de a trăi în Uniunea Europeană.

Atacuri asupra Europei. Populiştii

Populiştii indiferent de culoare, vor să dividă şi să distrugă Europa. Partidele populiste ştiu că, odată ce ajung la putere, se vede capacitatea redusă sau inexistentă de gestiune a treburilor publice. După ce a început să se vadă efectul Brexit peste Mânecă, partidele populiste şi naţionaliste şi-au scos mai toate din programe, uşurel şi fără mare tam-tam, că vor să iasă din UE. O schimbare pe uşa din spate, incompatibilă cu zgomotele şi străgătele împotriva Bruxellesului. Au înţeles că oamenii sunt inteligenţi şi s-au prins că ieşirea din UE e în detrimental lor. Că au învăţat cu toţii de la minciunile spuse în campania pentru Brexit şi expuse public.

Să ne aducem aminte de păcăleala cu creşterea alocărilor pentru sănătate în Marea Britanie dacă se produce Brexitul, prin dirijarea contribuţiilor către UE în acest domeniu. Trec peste sutele de aberaţii şi minciuni din campanie. S-a spus că bani merg la sănătate. Mulţi bani. Au fost sloganurile pe toate autobuzele de campanie. A doua zi după scrutin, populiştii au revenit, au spus că au fost păcăliţi de cifre. Şi marea temă a sănătăţii, a finanţării sănătăţii în Regat, a murit! Asta pentru că populiştii ştiu să mintă, chiar dacă ştiu că minciuna va fi expusă în 2 săptămâni. Şi că vor spune invers chiar de a doua zi, când nu mai au nevoie să câştige voturi cu minciuna originară.

Şi Europa e asaltată de populism, euroscepticism şi cinism. Populismul nu e ideologie. E împărţirea societăţii în două. Este utilizarea extremă a limbajul de divizare, de creare a faliilor. Cea mai importantă, cea între elite şi popor. Elita este mai redusă numeric, evident, şi ea e contrapusă de populişti cu oamenii, o etichetă generică pentru a-şi asocia o formă nediferenţiată a poporului. Şi contrapun  oamenii – lângă care se aşează - şi elitele corupte.

O fac pentru că ei nu sunt elite, nu au ajuns niciodată acolo din lipsă de pregătire, din preocupări nepotrivite, marginale, individualiste, din lipsă de responsabilitate probată. Plus că eliminarea sau îndepărtarea elitei de oameni şterge şi legitimitatea celor care îi pot sprijini, le pot explica ce se întâmplă cu adevărat. Însă cu argumente, nu cu sloganuri urlate, cu minciuni sfruntate repetate şi cu minciuni.

Abordările populismului: exigenţă, adevăr, fapte şi argumente. Plus profesionalism. Şi nuanţe.

Dacă nu eşti federalist şi pro-imigraţie, eşti naţionalist, suveranist, adică eşti populist. Nu e o abordare credibilă şi cu soluţii. E bine să tratăm categoriile cu nuanţe şi diferenţieri potrivite. Şi să explicăm că abordările clasice, aşezate, serioase, cu tendinţa de a rezolva problemele, nu au alternativă. E greu, pentru că critica e cea care atrage, aduce vizibilitate. Ceea ce e sclipitor şi are nuanţe tari. Nu statisticile, argumentele şi explicaţiile.

Apoi eticheta de populism e prea largă şi acoperă euroscepticismul, naţionalismul, suveranismul şi porniri anti-sistem, de stânga şi de dreapta. E şi un termen supra-utilizat şi e excesiv prin supra-uz. În plus, se pierd perspectivele unor posibili aliaţi, când se fac etichetări atât de largi. Trebuie nuanţe şi atenţie pe dimensiunea asta. Populist nu e cel care e împotriva ta. Nu toţi sunt populişti. În Austria, scandalul a demonstrat că nu există profeţi care dau soluţii simple, care ne plac tuturor. Cazul a demonstrat cât costă asocierea la guvernare cu populiştii. Trebuie să ne ascultăm, să angajăm dialogul, nimic nu e simplu. Părerile cu care nu suntem de acord sunt legitime şi trebuie să le descoperim.

Dacă opinia publică ar gândi ce înseamnă lumea fără UE, fără NATO, am avea alte reacţii. Dar lumea s-a născut în mare măsură cu aceste realităţi. Sau s-a obişnuit cu ele, le consideră un datum, pentru care nu mai trebuie să lupţi pentru ele. Le ai pur şi simplu. Dar nu e aşa, şi vedem zi după zi cum se pot pierde toate. Susţinerea pentru UE din Eurobarometru este importantă, este la un nivel sus. Dar şi preocupările pentru viitorul UE sunt în creştere. Ne îngrijorăm şi suntem gata să ne ridicăm şi să o apărăm. Asta e un lucru important. Pe de altă parte, ne mirăm de scorurile susţinerii pro-europene, dar nimeni nu le compară cu cele pentru propriile guverne sau proprii politicieni. Aici comparaţia e dramatică pentru populişti. De aceea o ascund cu toţii.

Trebuie să hrănim democraţia din interior. Şi asta se face prin înţelegere, argumente, explicaţii, dar şi prin controlul ingerinţelor terţilor. Naşterea populismului, naţionalismului, euroscepticismului a venit şi pe seama instrumentului cibernetic. Şi spaţiul virtual, reţelele sociale, trebuie să apere valorile noastre. UE e puţin pregătită cum nu suntem nici noi pentru această perspectivă, dar e o responsabilitate pe care trebuie să ne-o asumăm şi la nivelul liderilor.

Social media produce mobilizare şi polarizare. Şi asta ajută curentele cu mult sclipici şi atractivitate, dar fără substanţă şi cu multe minciuni. Ca să nu mai vorbim despre abuzul de încredere, cantitatea de informaţii pe care nu ştim să o filtrăm şi tendinţa de a mergem spre ceea ce e mai atractiv, mai sclipitor, mai emoţional. Aici greşim cu toţii, şi trebuie să ne adaptăm. Pentru că de aceste tendinţe abuzează şi Rusia cu războiul său informaţional, şi populiştii de toate culorile. În schimb, dispar temele ce par azi vetuste, dar care reflectă valorile care ne-au adus aici: muncă, morală, profesionalism, meritocraţie, omul potrivit la locul potrivit şi multe altele.

Sursele preocupărilor cetăţenilor europeni. Tânăra generaţie

O tremie din populaţia UE are sub 30 de ani. Media de vârstă în UE e de 43 de ani. În 1990 era 35 de ani. Populaţia UE îmbătrâneşte, acesta este un fapt. În plus, tinerii sunt categoria cea mai puţin prezentă la alegerile europarlamentare: doar 28 % dintre cei sub 18-24 de ani vin la vot. E cel mai scăzut procent. Şi contează tinerii. Şi ei au preocupări. Un sondaj al European Center for Foreign Relations arată că, faţă de generaţia mai bătrână, cei între 18-40 de ani cred că vine războiul sau un tip de război între state europene. Va creşte confruntarea, cresc tensiunile între state europene. E percepţia cea mai prezentă între tinerii europeni. În Germania, de exemplu, media populaţiei e de 50 de ani. Orice partid care ar lua toate voturilor celor peste 71 de ani ar deveni al doilea din Bunderstag. În schimb, cei care ar lua doar toate voturilor celor sub 24 de ani, nici nu intră în Parliament.

E o eternă senzaţie de insecuritate la nivelul tinerei generaţii. Ea vine din două direcţii principale, potrivit studiilor: nu simt că există o direcţie sau o gândire încotro merge Uniunea Europeană şi propriile lor ţări şi mai grav, această generaţie nu ştie să gândească analitic şi strategic sau geopolitic. Nu are instrumentele pentru acest tip de gândire. E o generaţie care s-a născut şi a crescut în realităţi stabile, clare, puternice, liniştite, imuabile, aşa încât se confruntă, de fapt, cu prima schimbare din viaţa ei, spre instabilitate şi incertitudine, iar reacţia e fantastică. Nu are nici instrumentele, nici capacitatea de a imagina singură viitorul. Şi nici nu vede un program stabil, ci bâjbâiala tuturor pentru că turbulenţa e prea mare pentru a putea da certitudini.

E o generaţie care nu a călătorit niciodată în Europa cu paşaportul, deşi călătoreşte mai mult şi de la vârste mai fragede decât părinţii lor şi generaţiile anterioare. E o generaţie născută în Uniunea Europeană, care nu a văzut lumea dinainte şi nici nu îşi imaginează cum ar fi. UE este un dat. Oricât de atractivă ar fi fronda şi contestarea regulilor existente, nu ştiu cum e fără UE. Deşi cei mai mulţi anti-europeni din UE, de extremă dreaptă şi stângă, sunt cei tineri. Ciudat e că şi cei mai pro-europeni sunt tot tinerii. E necesar să reamintim tinerilor de UE şi istoria ei, despre ceea ce au şi de ce s-a ajuns acum aici.

Nu există viziune, proiect, iar asta conturează nesiguranţa şi incertitudinea unei generaţii care fândeşte astfel proiectele şi propriul viitor. Care era obişnuită că-şi construiască viitorul. Dar constată astăzi că acest viitor le scapă. Şi că cei din jur, părinţii lor, nu sunt suficient de concentraţi să caute soluţii, li se par normale lucrurile, ei au mai trăit turbulenţe. Şi democraţia trebuie să se dezvolte. Pentru că această incertitudine a generaţiei tinere naşte şi o neîncredere în ce oferă democraţia. Da, vrem democraţia, dar cea prezentă nu e suficientă. Iar unii pot fi chiar tentaţi să încerce şi altceva. Fie şi numai din spirit de frondă. E important să restabilim încrederea în democraţie şi Europa prin decidenţi care nu se ocupă doar de gestionarea crizelor succesive, ci au şi proiecte, au şi viziune de viitor fac şi construcţie într-o direcţie a UE şi a statelor noastre.

Iar la generaţiile mai mature, frica supremă este că vor avea copiii care vor trăi mai rău decât au trăit ei. Sfârşitul istoriei şi aspiraţia din naraţiunea lui Francis Fukuyama au fost atât de atractive că nimeni nu vrea să le mai părăsească nici măcar în faţa evidenţelor. Sarcina politicienilor e să administreze inevitabilul. Europa nu mai e doar înconjurată de prieteni. Iar pentru Vestul, Centrul Europei, percepţia ameninţării e alterată şi de psihologia social-colectivă şi imaginea dorită a sfârşitului istoriei şi a vieţii aşa cum au ştiut-o.

Viitorul vine iar cu provocări şi război. Ridicarea Chinei, provocările Rusiei şi antagonismul ei se dublează cu digitalizarea şi implicările domeniului asupra vieţii noastre de zi cu zi, a competiţiei globale şi schimbării naturii economiei de mâine. Credeam cu toţii că tehnologia aduce democraţie peste tot, şi acum vedem că nu e aşa. Din contra. De aici şi căderea unora în susţinerea anti-democraţiei, anti-sistemului, anti – tot. De care profită exact populiştii fără pregătire, fără perspectivă, fără viitor, dar care vând frumos iluzii şi poveşti împachetate în minciuni, pe care le pot spune fără să clipească. Şi pe care le pot schimba în fiecare zi la fel de simplu, fără nici o remuşcare morală. Dar fără a avea soluţii faţă de complexitatea problemelor zilei de mâine. Pentru că nu există în faţă mai multe viitoruri, ci doar un singur viitor, împreună, tot mai integraţi, la nivel European.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite