Un bărbat cu probleme psihice a ucis doi oameni şi a rănit alţi doi într-un atac în Grecia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două persoane au fost ucise, în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar alte două au fost grav rănite, într-o localitate din centrul Greciei, de către o persoană cu probleme mintale, care a fost rănită şi dezarmată de poliţie, a anunţat, duminică, o sursă din cadrul poliţiei, citată de AFP.

Bărbatul, în vârstă de 68 de ani, a tras cu o carabină, la ora locală 02.15 (02.15, ora României), asupra unui cuplu, în vârstă de aproximativ 50 de ani, omorându-i pe loc. Ulterior, a rănit alte două persoane, după care s-a încuiat în casă, în satul Rahes, din regiunea Fthiotidas (centru), a adăugat aceeaşi sursă.

Acesta a continuat să tragă asupra poliţiştilor din cadrul grupului de intervenţie EKAM, care i-a încercuit domiciliul şi a încercat să negocieze predarea sa, relatează Mediafax.

El a fugit, ulterior, spre plaja din apropiere de Stylidas, trăgând asupra forţelor de ordine. Poliţiştii din cadrul EKAM au ripostat cu focuri de armă, rănindu-l, după care l-au dezarmat. Bărbatul a fost spitalizat în oraşul Lamia, capitala regiunii Fthiotidas.

Poliţia a deschis o anchetă, pentru a stabili motivul acţiunilor acestuia.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite