Ivo Josipovic este noul preşedinte al Croaţiei
0Social-democratul Ivo Josipovic a fost ales preşedinte al Croaţiei, potrivit rezultatelor cvasidefinitive ale celui de-al doilea tur de scrutin în alegerile prezidenţiale, prezentate de Comisia electorală centrală.
El a obţinut 60,29 % din voturi, potrivit acestor rezultate după
verificarea buletinelor de vot în 99,62 % din birourile electorale.
Adversarul său, primarul Zagrebului, Milan Bandic, a fost creditat cu
39,71 % din voturi.
Peste 4,4 milioane de alegători, între care 400.000 din diaspora, au
fost invitaţi să apricipe la acest scrutin a cărui rată de participare
a fost însă de 50,28 %.
Profesor de drept internaţional la Universitatea din Zagreb şi
compozitor de muzică clasică, Ivo Josipovic a reintrat în politică în
urmă cu şase ani, fiind susţinut de formaţiunile de stânga, de clasele
urbane şi de preşedintele aflat la final de mandat, Stipe Mesic.
Politician cu "biografie curată", Josipovic şi-a făcut din lupta
împotriva corupţiei în înalta administraţie şi în întreprinderi de stat
principalul cal de bătaie. "Corupţia este încurajată la cel mai înalt
nivel al puterii. Aceasta este problema crucială a Croaţiei şi a venit
momentul să fie combătută cu fermitate", a avertizat el.
De asemenea, el pledează pentru o "nouă echitate" pentru toţi cetăţenii
şi lupta împotriva "profundei nedreptăţi sociale" căreia îi sunt
victime aceştia, potrivit lui. Aderarea la UE înainte de 2012 este, de asemenea, un obiectiv primordial pe care şi l-a fixat, informează Agerpres.
Născut la Zagreb, Ivo Josipovic este căsătorit şi tatăl unei fiice de 18 ani.