Toţi ochii sunt pe Bayrou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit analiştilor, influenţa lui Francois Bayrou, care a câştigat 18% din voturi, ar putea fi decisivă. Bayrou ar putea fi cel care, în final, va înclina balanţa şi va decide cine va

Potrivit analiştilor, influenţa lui Francois Bayrou, care a câştigat 18% din voturi, ar putea fi decisivă. Bayrou ar putea fi cel care, în final, va înclina balanţa şi va decide cine va locui la Palatul Elysee, iar electoratul acestuia a început să fie curtat de Sarkozy şi Royal încă din primele discursuri de după aflarea rezultatelor. "Bayrou va fi cel mai căutat politician în următoarele două săptămâni. Toţi ochii vor fi aţintiţi către el, pentru a vedea dacă îşi îndeamnă alegătorii să voteze pentru unul dintre cei doi candidaţi", afirmă Radio Europe 1. Nicolas Sarkozy, în dorinţa de a "înmuia" imaginea dură cu care şi-a atras votanţii extremei drepte, a adoptat o atitudine conciliantă imediat după închiderea urnelor. "Franţa la care visez eu este Franţa care nu lasă pe nimeni la nevoie, este ca o familie, unde cei mai mici, cei mai vulnerabili, cei mai fragili au dreptul la tot atâta dragoste şi respect, şi atenţie ca şi cei puternici", a declarat el. Adresându-se aceluiaşi electorat de centru, Royal a încercat să îi mărească acestuia temerile în privinţa lui Sarkozy, spunând că refuză "să cultive frica" şi că se opune "unei Franţe dominate de legea celui mai puternic sau a celui mai brutal" .

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite