Mineriade în Spania: "Ortacii spanioli" ameninţă cu greve şi şosele blocate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindicatele nu văd nici o ieşire din situaţia tragică din minerit. După întâlnirea cu ministrul Industriei, Miguel Sebastian, de ieri, în care nu s-a ajuns la nici un acord, secretarul general al Federaţiei de Industrie a sindicatului CCOO, Felipe Lopez, a declarat că protestele minerilor se vor intensifica, "pentru că acest conflict s-a extins asupra întregului sector minier", informează El Mundo.

"Adevărul este că nu avem ce negocia. Ori se plătesc salariile, ori nu. Cât despre decret, ori se aprobă, ori nu", a declarat Felipe Lopez. "Protestele vor fi, începând de acum, mult mai dure", a mai adăugat acesta.

Sindicatele au convocat întâlniri în diferite sedii ale companiilor miniere, la care se vor aproba intensificarea acţiunilor de protest. Se pare că între aceste măsuri vor fi incluse blocări ale şoselelor în diferite puncte din Spania şi pichetarea sediilor companiilor, au informat liderii CCOO.

Patru zile de grevă în septembrie

Până acum a fost stabilit un calendar de grevă generală în sectorul minier pentru zilele de 22, 23, 29 şi 30 septembrie.

Conform lui Lopez, la întâlnirea de ieri cu ministrul Industriei nu s-au găsit soluţii. Miguel Sebastian a recunoscut că există neregularităţi la cele două mari grupuri miniere, Viloria şi Victoriano Alonso, dat fiind că nu se ştia când se vor stopa ajutoarele publice primite de aceste două companii în acest an. De aceea, a explicat ministrul Industriei, le-a cerut celor două companii să explice ce a făcut cu banii primiţi ca ajutor public de la stat, urmând să se deschidă o anchetă asupra acestei chestiuni.

Citeşte pe adevarul.es de ce se revoltă minerii spanioli şi care sunt cerinţele acestora şi vezi un video cu alte greve făcute de mineri luna trecută, în Spania.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite