Medicii spanioli cer interzicerea fumatului şi pe trotuare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comitetul Naţional de Prevenire a Tabagismului a trimis partidelor politice mai multe amendamente la Legea Fumatului ce urmează a intra în vigoare de la 1 ianuarie, prin care cere interzicerea vânzării de ţigări în baruri şi restaurante.

Comitetul Naţional de Prevenire a Tabagismului, care este format din 40 de societăţi medicale, doreşte înăsprirea legii tutunului, cerând interzicerea vânzării de ţigări la automatele din baruri şi chioşcuri, împuternicirea Poliţiei pentru a aplica sancţiuni şi reducerea teraselor la care se poate fuma, informează cotidianul 20 minutos.

Conform amendamentelor la propunerile de modificare a legii tutunului trimise grupurilor parlamentare, Comitetul (CNPT) caută să se asigure că inspecţia sancţionatoare se va aplica cu adevărat şi pentru aceasta a propus o nouă redactare a articolului 22.2, conform căruia controlul şi inspecţia îndeplinirii Legii Tutunului este îndeplinită de "Poliţie, Garda Civilă, precum şi de serviciile de inspecţie sanitară, de consum şi de Inspecţia Muncii".

Referitor la sancţiunile aplicate, se menţin prevederile legii din 2005, care stipulează amenzi de la 30 de euro, pentru abateri uşoare, până la 600.000 de euro pentru abateri foarte grave.

Fără automate de ţigări în baruri şi restaurante

Dar CNPT doreşte să mute din lista infracţiunilor uşoare în cea a infracţiunilor grave situaţia în care localurile autorizate pentru vânzarea tutunului nu expun într-un loc vizibil anunţurile de interzicere a vânzării ţigărilor către minori şi care să avertizeze asupra pericolelor fumatului.

Medicii se mai opun, totodată, ca barurile, restaurantele şi chioşcurile să poată vinde tutun, de aceea cer interzicerea vânzării ţigărilor la aparatele automate, recomandând ca singurele puncte de vânzare să fie tutungeriile autorizate.

Purtătorul de cuvânt al CNPT, Rodrigo Cordoba, justifică această măsură care ar interzice vânzarea ţigărilor în localuri HORECA, prin faptul că "excesul de puncte de vânzare creşte accesibilitatea minorilor la ţigări".

În privinţa spaţiilor în care ar trebui interzis fumatul, chestiune care în propunerea de lege a Ministerului Sănătăţii include deja barurile şi restaurantele, CNPT crede că trebuie reduse de la 30% la 15% numărul de camere pe care hotelurile le pun la dispoziţia fumătorilor şi reglementarea mai strictă a teraselor la care se poate fuma.

Interzis fumatul pe trotuare, gări şi staţii de autobuz

CNPT mai reclamă ca în centrele educative şi sanitare să nu existe niciun spaţiu destinat fumătorilor, închis sau deschis, cerând inclusiv interzicerea fumatului pe trotuarele de acces în colegii şi spitale, precum şi în parcurile pentru copii, peroanele gărilor şi staţiile de autobuz.

Citeşte pe adevarul.es care sunt locurile în care medicii spanioli mai doresc interzicerea fumatului.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite